Usatîi îi solicită procurorului general să transfere DOSARUL privind tentativa de omor a lui Gorbunțov în Marea Britanie: „Sunt gata să depun declaraţii și să mă prezint la audieri”
3018
Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, solicită autorităților competente din R. Moldova să transfere dosarul penal deschis în cazul tentativei de omor a așa-zisului „bancher negru”, Gherman Gorbunțov, în Marea Britanie. O cerere în acest sens a fost adresată procurorului general, Eduard Harunjen.
În cerere, Usatîi spune că procurorul de caz, Vitalie Busuioc, nu a cercetat împrejurările şi circumstanţele, dar în secret, fără ca să știe nici avocații săi, a dispus punerea sa sub învinuire. „Ordonanţa de pornire a cauzei penale şi ordonanţa de punere sub învinuire au fost contestate procurorului ierarhic superior şi ulterior în instanţa de judecată, pe motiv de ilegalitate şi nulitate”, explică Usatîi în cererea sa.
De asemenea, acesta spune că, atunci când erau examinate contestațiile, organul de urmărire penală a invocat faptul că apărarea nu a demonstrat existenţa cauzei penale pornite pe faptul tentativei de omor a lui Gherman Gorbunţov.
Acesta mai indică faptul că însuşi Gorbunţov a confirmat nu o singură dată, inclusiv într-un interviu oferit jurnaliştilor, că organele competente ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au pornit o cauză penală pe cazul dat.
„Potrivit Codului Procesual Penal, declaraţiile lui Gorbunțov reprezintă probe care constată o împrejurare importantă pentru soluţionarea justă a cauzei. Faptul existenței cauzei penale pornite în Marea Britanie a fost confirmată şi de procurorii Lilian Bacalâm şi Vitalie Busuioc. În cadrul conferinţei de presă, procurorii sus-numiţi, pe lângă faptul că m-au acuzat şi judecat public, au susţinut şi faptul că organul de urmărire penală a făcut cerere către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord unde s-a arătat disponibil să conlucreze cu acestea la stabilirea adevărului în cazul tentativei de omor a lui Gherman Gorbunţov”, susține primarul de Bălți.
Astfel, liderul „Partidului Nostru”, e de părere că cercetarea paralelă în R. Moldova a fost intentată pentru a încurca organelor competente din Marea Britanie să stabilească adevăraţii complici ai acestei tentative de omor, mai ales că anterior „killer-ul Vitalie Proca, care a comis atentatul asupra lui Gorbunţov, a declarat într-un interviu că comanditarul crimei este Vladimir Plahotniuc”.
„În circumstanţele expuse, nu am încredere în organul de urmărire penală din R. Moldova şi întru stabilirea adevărului şi încetării persecutării mele pe criterii politice sunt gata să depun declaraţii şi să contribui la conlucrarea cu organele de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, unde sunt gata să mă prezint oricând şi sunt de acord să fiu supus şi audierii mele la poligraf”, a mai adăugat Usatîi în cererea sa.
Deocamdată, Procuratura Generală nu a venit cu un răspuns la solicitarea făcută de Renato Usatîi.

08.06.2023
10:23
3979
Usatîi, acționat în judecată de ex-vicepremierul Spînu: „Ceea ce face acest CLOVN este o încercare de a decredibiliza R. Moldova. Va continua să atace R. Moldova în interesul Kremlinului”
08.06.2023
16:11
3853
Renato Usatîi, în LISTA persoanelor sancționate de UE? „Nu vă jucați cu focul…”. Liderul „Partidului Nostru” îl invită pe Andrei Spînu la o DEZBATERE publică privind prețurile la gaze, achizițiile făcute și banii plătiți pentru resursele energetice
30.05.2023
17:42
2628
ANRE a văzut INECHITATEA de pe piața gazelor, dar susține că legislația nu-i permite să întreprindă măsuri: „A fost decisă adresarea către CSE, în vederea obținerii unei derogări de la cadrul normativ în vigoare”
29.05.2023
14:02
3838
INECHITATE // Unii agenți economici din R. Moldova cumpăra gaz de la firmele private la prețul de 11 - 14 lei, iar cetățenii simpli plătesc peste 29 de lei metrul cub. Usatîi a DEZVĂLUIT „schema”, iar Recean promite: „Guvernul va interveni”
19.01.2023
11:52
6051
DEZVĂLUIRI // Fratele lui Igor Dodon a fost ARESTAT la Moscova. „Acum Igor Dodon este în ȘOC. A fost pus de ruși să semneze niște angajamente…”
19.01.2023
11:23
4214
Renato Usatîi revine în POLITICĂ și îi pune un ULTIMATUM Maiei Sandu. „Sau formăm de urgență un guvern de salvare națională, sau mergem în anticipate. Alegerile parlamentare vor avea loc înaintea localelor din 2023”
19.01.2023
12:57
4132
Maia Sandu va încerca să scape guvernarea de „oleacă de BAGAJ” inutil: „Sunt 13 „spînișori care fac probleme…”. Șefa statului putea avea un rol important la nivel MONDIAL, dacă mergea la reuniunea CSI și-i spunea lui Putin să oprească războiul
12.10.2021
10:25
5615
DEZVĂLUIRI despre interesele ASCUNSE ale „grupării Morari”, care ar fi pus la cale linșarea lui Stoianoglo: „Deputații PAS nu au știut despre reținerea procurorului general, iar Maia Sandu a aflat cu zece minute înainte… Morari va merge la PUȘCĂRIE”
28.09.2021
10:52
3016
SONDAJ // Cine ar câștiga Primăria Bălți, dacă duminica viitoare ar avea loc ALEGERI. Printre candidați apare și Ștefan Gligor
22.09.2021
20:11
5183
Dodon nu vrea să audă de Irina Vlah, după ce aceasta a declarat că LIMBA ROMÂNĂ „este una dintre cele mai mari valori ale R. Moldova”. Socialistul a DEZVĂLUIT și cine e candidatul formațiunii pentru Primăria Bălți
09.04.2026
15:26
0
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
198
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
327
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
420
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
590
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
474
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
455
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
673
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
654
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
551
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
602
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
573
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
586
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
538
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
625
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
580
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
555
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
732
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
642
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
726
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
594
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
709
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
693
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
654
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
776
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














