Un deputat liberal-democrat îi RECOMANDĂ președintelui Timofti două CANDIDATURI pentru funcția de premier
7219
Deputatul și unul dintre vicepreședinții Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Iurie Țap, îi propune președintelui țării, Nicolae Timofti, două candidaturi pentru funcția de premier.
Potrivit acestuia, fostul ministrul al Educației, Maia Sandu, și ex-premierul Ion Sturza sunt candidaturile cele mai indicate pentru funcția de prim-ministru. Iurie Țap i-a caracterizat pe cei doi potențiali candidați, mai ales că și Partidul Democrat a ajuns la concluzia că e nevoie de un Guvern tehnocrat: „Caracter, demnitate, inteligență, capacitate (profesionalism). Recomand, domnule Timofti!”, a scris Țap pe o rețea de socializare.
Amintim că liberal-democrații au înaintat trei precondiții pentru a participa la negocieri în vederea învestirii unui nou Guvern. PLDM insistă să fie scoase din captivitatea lui Vlad Plahotniuc instituțiile statului, să fie votat un Guvern de tehnocrați și să fie demis președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Cei din PD au acceptat, parțial, precondiția ce vizează învestirea unui Guvern de tehnocrați. Totuși, liderul PD, Marian Lupu, a spus că din viitoarea garnitură a Guvernului pot face parte și membri care vor putea demisiona din partidele din care fac parte. Liberal-democrații au refuzat să participe la discuțiile inițiate de PD, deoarece insistă să fie îndeplinite toate precondițiile înaintate.
În același timp, președintele Nicolae Timofti cheamă din nou la consultări, în ziua de joi, toate partidele parlamentare, pentru identificarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
08.07.2025
10:17
1310
Un fost JUDECĂTOR și președinte al CSP de pe vremea guvernării lui Plahotniuc se implică în politică și se va regăsi pe lista unei formațiuni la alegerile parlamentare
30.07.2024
16:28
4117
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
02.08.2021
09:59
4285
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
16.10.2020
14:27
6707
O nouă MAJORITATE în Parlamentul R. Moldova? „Dodon știe că va PIERDE alegerile, iar săptămâna viitoare va avea loc o tranzacție murdară”
20.08.2020
15:20
3503
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4868
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
04.06.2020
13:20
3500
Năstase își asumă funcția de PREMIER și tot Cabinetul de miniștri, dar afirmă că nu poată NEGOCIERI cu Andrian Candu. I-a transmis un mesaj și lui Dodon: „Sunt candidat la prezidențiale și voi fi față în față cu el la toamnă”
03.06.2020
18:28
2567
PLDM cheamă forțele politice europene să acționeze SOLIDAR și concertat la alegerile prezidențiale din noiembrie: „Câștigarea acestui scrutin și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar crea premise pentru debarcarea actualului regim”
29.05.2020
14:15
4635
VIDEO // Acuzații fără precedent la adresa lui Andrian Candu: „Arhitect al schemei de furt al MILIARDULUI”. Premierul Chicu a explicat cum a avut loc „jaful secolului” și ce rol ar fi avut fostul ministru al Economiei
18.05.2020
20:34
4819
N. Negru, despre DEZVĂLUIRILE lui Reniță, ieșirea lui Stoianoglo și șubrezirea majorității PSRM - PD: „Se dă o LUPTĂ decisivă pentru R. Moldova, luptă în care sunt implicate și forțe externe... Nu știm, deocamdată, cine e de partea lui Plahotniuc”
08.04.2026
15:31
2
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
27
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
26
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
37
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
49
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
97
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
237
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
269
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
220
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
301
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
266
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
270
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
298
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
268
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
640
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
356
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
384
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
315
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
434
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
458
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
361
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
469
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
524
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
580
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
933
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














