Un avocat DEMONSTREAZĂ că funcția de procuror general NU este cea mai importantă pentru a realiza reforma justiției. Un demers al lui Stoianoglo a fost ARUNCAT LA GUNOI de un judecător de la Hâncești
2890
Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a semnat un demers privind suspendarea executării sentinței dectate pe numele unei femei condamnate la 8 ani și șase luni de închisoare, o premieră pentru jurisprudența din R. Moldova, doar că o judecătoare de la Hâncești nici nu a luat în seamă argumentele acestuia. Astfel, femeia condamnată ilegal va intra în greva foamei începând de luni, 23 martie.
„La 6 martie 2020, procurorul general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, pentru prima dată în istoria jurisprudenței moldovenești, a semnat demers privind suspendarea executării sentinței de condamnare a Olgăi Punga și a admis revizuirea procesului ei. Demersul procurorului general a fost susținut de Administrația Penitenciarului Rusca, Administrația Națională a Penitenciarelor, procurorul pe caz”, a dezvăluit avocatul Victor Munteanu.
Acesta a menționat că au fost aduse suficiente argumente pentru admiterea demersului de suspendare a sentinței, dar judecătoria Hâncești, în persoana judecătoarei Valentina Suruceanu, a respins demersul.
„L-a respins din motive absurde, care nici nu au fost examinate în cadrul ședinței de judecată. Cu regret, în sistemul judecătoresc din R. Moldova încă mai sunt judecători, care nu realizează că în „spatele” fiecărui dosar (hârtii) mai există și destine (vieți omenești). Păcat...”, a conchis avocatul.
Amintim că Gvernul de la Chișinău, în frunte cu Maia Sandu, și-a asumat răspunderea în Parlament pe modificarea unei legi care îi permite premierului să numească procurorul general. În rezultat, Guvernul Sandu a picat. Maia Sandu spunea atunci că ar fi fost viciat concursul de alegere a procurorului general și nu vrea să-și asume numirea unei persoane în care nu ar avea încredere.
„Am promis justiție adevărată atunci când am acceptat să fiu prim-ministru. Acest obiectiv a stat la baza creării și menținerii majorității parlamentare – eliberarea țării din captivitate și construirea unei justiții adevărate, astfel încât R. Moldova să nu mai poată fi acaparată niciodată de hoți. Țara are nevoie de un procuror general onest, corect și curajos și responsabilitatea pentru acest proces ne aparține. Trebuie să ne asumăm schimbarea radicală de care avem nevoie cu toții”, spunea Maia Sandu în Parlament. După acest discurs Guvernul a picat, prin votul dat de PSRM și PD.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















