Stiri
Facebook
Năstase a cerut FBI să-i localizeze pe Şor şi Plahotniuc: "Am reușit ASTĂZI să pun în mod oficial pe agenda FBI furtul miliardului, laundromatul mafiei și toate celelalte scheme care au ruinat sistemul financiar-bancar"
Anticorupție
17.09.2019
18:45
6552
6552
Facebook
"Astăzi, din postura de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, am reușit să pun în mod oficial pe agenda Biroului Federal de Investigații (FBI) furtul miliardului, laundromatul mafiei internaționale și toate celelalte scheme care au ruinat sistemul financiar-bancar", a declarat Andrei Năstase, care se află în SUA.
Acesta a menţionat că, în debutul vizitei sale în Statele Unite ale Americii, unde o însoțeşte pe premierul Maia Sandu, a avut întrevederi cu înalți funcționari ai FBI.
"Am înmânat scrisoarea prin care le solicit partenerilor americani să ne ofere suportul plenar în localizarea și aducerea în fața justiției din R. Moldova a tuturor celor care au comis aceste fărădelegi, începând cu Plahotniuc și Șor și toți complicii lor.
Am primit asigurări că FBI ne va oferi întreg sprijinul pentru ca în republica noastră să se facă, în sfârșit, dreptate", a adăugat Năstase.
"Am înmânat scrisoarea prin care le solicit partenerilor americani să ne ofere suportul plenar în localizarea și aducerea în fața justiției din R. Moldova a tuturor celor care au comis aceste fărădelegi, începând cu Plahotniuc și Șor și toți complicii lor.
Am primit asigurări că FBI ne va oferi întreg sprijinul pentru ca în republica noastră să se facă, în sfârșit, dreptate", a adăugat Năstase.
Stiri relevante
12.06.2020
16:43
15547
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
05.06.2020
12:39
16258
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
05.06.2020
11:38
18441
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
02.06.2020
16:18
13958
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
29.05.2020
14:15
5135
VIDEO // Acuzații fără precedent la adresa lui Andrian Candu: „Arhitect al schemei de furt al MILIARDULUI”. Premierul Chicu a explicat cum a avut loc „jaful secolului” și ce rol ar fi avut fostul ministru al Economiei
29.05.2020
09:59
11464
VIDEO // O nouă scurgere de informații de la discuția lui Platon cu procurorii, inclusiv cu Stoianoglo. Veaceslav Platon sugerează că va lăsa Banca Transilvania fără ACȚIUNI. Procurorul general: „Slava, eto po banditski”
28.05.2020
17:00
2546
Inconsecvența Pocuraturii Generale în legătură cu imaginile în care apar Platon și Stoianoglo. În ce dosar a fost, totuși, audiat Veaceslav Platon
26.05.2020
14:39
2717
DOC // Proaspătul președinte al CSM, care ar fi fost instalat de Dodon în fruntea instituției, a lăsat un INVESTITOR străin fără afacere. R. Moldova riscă o CONDAMNARE la CtEDO
22.05.2020
15:09
2527
LIVE VIDEO Protest la Curtea de Apel Cahul „împotriva abuzurilor” în dosarul lui Ilan Șor. Marina Tauber: „Judecătorii nu permit jurnaliștilor să filmeze, iar oamenii nu sunt lăsați să protesteze pașnic”
20.05.2020
18:10
2491
DOC // Președintele Dodon este acuzat că vrea să pună cruce pe anii de pușcărie ai lui Veaceslav Platon
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
Top stiri
07.11.2026
10:01
126
Atacurile rusești au avariat un pod important și infrastructura energetică din Kiev
07.11.2026
09:57
173
Locuitorii unui sat din Suffolk, din nou fără internet de peste două săptămâni
07.11.2026
08:40
342
Putin a convocat Consiliul de Securitate înaintea negocierilor de la Abu Dhabi
07.11.2026
07:55
400
Două rachete ar fi lovit insula iraniană Qeshm, fără informații despre pagube
07.11.2026
06:59
445
Atac rusesc cu cel puțin șase rachete balistice asupra Kievului: doi răniți și clădiri avariate
07.11.2026
06:48
416
Zelenski avertizează asupra unui posibil atac rus asupra sectorului energetic și podurilor
07.11.2026
06:36
384
Bărbat înarmat, arestat lângă Casa Albă după ce ar fi amenințat că îl ucide pe Trump
07.11.2026
03:38
544
Ce se întâmplă când se stinge totul: planul pentru un eveniment „Black Sky”
07.11.2026
01:46
599
Marco Rubio se întâlnește la Paris cu omologii din G7 după înfrângerea electorală a republicanilor
07.11.2026
00:29
757
Zelenski anunță că Ucraina va continua atacurile asupra rafinăriilor rusești
07.11.2026
00:22
611
Trump îl numește pe Stephen Miller șef de cabinet la Casa Albă, în locul lui Susie Wiles
06.11.2026
22:35
621
Vreme rece la început, apoi mai blândă: prognoza pentru 7–13 noiembrie
06.11.2026
21:48
619
Proiect de 20 de milioane de lire pentru prevenirea și depistarea demenței
06.11.2026
20:17
664
UE acuză TikTok că algoritmul său afectează sănătatea mintală a utilizatorilor
06.11.2026
19:56
722
Thomas Markle, tatăl lui Meghan, arestat și acuzat de deținerea de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor
06.11.2026
19:23
619
Seminar la Chișinău pentru integrarea educației despre Holocaust în școli
06.11.2026
18:39
795
Ar putea alegerile de la jumătatea mandatului din SUA să oprească bula AI?
06.11.2026
18:30
599
Patru artiști născuți odată cu Independența își expun lucrările la Parlament
06.11.2026
18:26
693
Moldova, printre țările europene unde abonamentul Netflix necesită peste o oră de muncă
06.11.2026
18:10
692
Japonia conduce clasamentul turismului în 2026, iar România ocupă locul 43
06.11.2026
17:46
665
Fracțiunile parlamentare au discutat reforma administrației publice locale
06.11.2026
17:41
658
Raportul de extindere 2026 și progresele Republicii Moldova spre UE, analizate de Consiliul de Experți
06.11.2026
17:22
716
Alegerile din SUA slăbesc poziția lui Trump în Congres, dar îi lasă mână liberă în politica externă
06.11.2026
17:18
776
Acțiunile din sectorul inteligenței artificiale revin după pierderi de trilioane de dolari
06.11.2026
16:56
626
Sky și RTE, vizate de amenințări la adresa securității, pe fondul alertelor din Europa
06.11.2026
16:27
653
CNS a aprobat șase direcții pentru consolidarea securității cibernetice
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















