AVERTISMENTUL președintelui PPE: „Cei care se vor alătura PSRM și PCRM vor purta RĂSPUNDERE pentru eșecul AIE-3”
3285
„Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) trebuie să fie păstrată, pentru că este singura șansă de a menține R. Moldova pe calea dezvoltării, reformelor și modernizării. Alianța trebuie să se consolideze în mod corect și transparent în jurul unui plan de acțiuni concret, fără să se lase șantajată și influențată de votarea unei moțiuni de cenzură”, a declarat președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul.
Potrivit liderului celui mai influent partid din Parlamentul European, situația politică din R. Moldova este deosebit de alarmantă. „Moțiunea de cenzură depusă de către forțele antieuropene, Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor, și care va fi supusă votului, mâine, în Parlament, reprezintă mai mult decât un test pentru viitorul R. Moldova și parcursul său european care s-a materializat în semnarea Acordului de Asociere cu UE. Este o hotărâre decisivă.
În calitate de președinte al Partidului Popular European, fac apel către toate forțele politice proeuropene din R. Moldova să arate cea mai mare responsabilitate și să abandoneze toate jocurile politice”, a precizat președintele PPE.
Oficialul a transmis și un mesaj membrilor actualei majorități parlamentare, care ar intenționa să se alăture socialiștilor și comuniștilor: „Membrii actualei majorități din Parlament care intenționează să se alăture socialiștilor și comuniștilor vor purta o răspundere pentru eșecul AIE. Căderea Guvernului condus de prim-ministrul Valeriu Streleț va diminua considerabil perspectivele de integrare europeană și va duce țara într-un haos economic și social fără precedent. R. Moldova nu-și poate permite o astfel de destabilizare”.
În opinia lui Joseph Daul, un vot de încredere pentru Guvernul prim-ministrului Valeriu Streleț va demonstra angajamentul R. Moldova de a rămâne pe calea europeană. „Acest lucru este și trebuie să rămână obiectivul principal al țării, indiferent de actualele interese politice ale diferitelor partide”.
Amintim că Parlamentul R. Moldova va dezbate joi o moțiune de cenzură în privința demiterii Guvernului. Comuniștii și socialiștii au spus că vor vota pentru demiterea Guvernului Streleț, iar Partidul Democrat și grupul Leancă nu au luat încă o decizie. Fracțiunea PL susține că va participa la ședința Parlamentului, dar nu și la vot.
30.01.2024
11:14
08.12.2019
18:36
04.12.2019
11:39
04.12.2019
11:03
16.07.2019
17:05
07.12.2018
10:38
09.10.2018
12:43
06.03.2018
16:40
21.06.2017
14:41
16.03.2017
15:15
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















