Susținere pentru agricultori! Costuri mai mici pentru actele de export
1607
Testarea și certificarea produselor agricole agroalimentare destinate exportului va costa mai puțin. O decizie în acest sens a fost luată după o consulatare cu agenții economici în cadrul unei ședințe anterioare a Consiliului Economic. Premierul Iurie Leancă a solicitat Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor să simplifice procedurile și să reducă costurile pentru pregătirea actelor necesare la exportul mărfurilor.
„Această soluție va facilita exportul produselor moldovenești, va reduce costurile suportate de antreprenori, care constituie un impediment în special pentru întreprinderile mici și mijlocii”, se spune într-un comunicat emis de Consiliul Economic.
Până la 15 noiembrie, instituțiile abilitate vor analiza costurile serviciilor aplicate de către laboratoarele specializate cu certificarea produselor agricole și vor propune măsuri pentru reducerea cu minimum 20% a costurilor suportate de agenții economici. De asemenea, vor fi luate măsuri pentru creșterea termenelor de valabilitate a rezultatelor investigațiilor de laborator pentru probele și produsele cu risc minim pentru securitatea alimentelor și sănătatea publică.
Procedura de obținere a actelor va fi optimizată pentru ca agenții economici să nu mai fie nevoiți să efectueze câteva vizite la laboratoare. Va fi micșorat și termenul de testare și certificare a produselor agricole destinate exportului.
Anterior, proceduri similare au fost aplicate în cazul produselor vitivinicole. Începând cu luna iulie, testarea și certificarea acestor produse costă cu aproximativ 30% mai puțin.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















