Stiri

Surprinzătoarea înfrângere a lui Viktor Orban zguduie Ungaria. Ce urmează?

Știri 27.02.2018 14:44 Vizualizări1971
Surprinzătoarea înfrângere a lui Viktor Orban zguduie Ungaria. Ce urmează? sursa: google.ro

Alegerile locale din orașul ungar Hodmezövásárhely au fost câștigate surprinzător de un candidat comun al opoziției. Este un scrutin-test înainte de alegerile parlamentare.

„Înfrângere istorică pentru Fidesz”, „Orbán poate fi înfrânt”, „Există o altă alegere” – mass-media critice la adresa guvernului ungar abundă în prezent de astfel de titluri entuziaste. Aceasta fiindcă alegerile anticipate pentru primăria orașului Hódmezövásárhely din sudul Ungariei, având 44.000 de locuitori, au fost câștigate de un candidat comun al opoziției, scrie Deutsche Welle.

Inginerul și economistul Péter Márki-Zay, în vârstă de 45 de ani, care nu este membrul niciunui partid politic, l-a înfrânt pe candidatul formațiunii Fidesz, a premierului Viktor Orbán. Rezultatul nu a fost strâns. Dimpotrivă, a fost de 58 la sută la 42. „Acesta a fost un vot împotriva intimidării, a abuzurilor și corupției”, a declarat Márki-Zay duminică, după comunicarea rezultatului.

Este unul din cele mai spectaculoase rezultate la urne din ultimii ani. Hódmezövásárhely a fost condus în ultimele două decenii de formațiunea Fidesz, a premierului Viktor Orbán, și era privit ca un bastion inexpugnabil al acestui partid. Orașul este în plus locul de baștină al puternicului șef al Cancelariei, János Lázár, numărul doi în aparatul de putere al lui Orban, care și-a început cariera politică ca primar al urbei natale. Victoria candidatului opoziției are așadar valoare de simbol.

Dar scrutinul a fost și un test înaintea alegerilor parlamentare din 8 aprilie. La Hódmezövásárhely au desemnat în premieră toate partidele din opoziție, de la socialiști, ecologiști, liberali și până la formațiunea de extremă dreaptă Jobbik, un candidat unic. Numai așa a fost posibilă înfrângerea candidatului Fidesz. Experimentul a reușit și îi deschide opoziției o perspectivă nesperată la alegerile parlamentare.

Este adevărat că rezultatul votului din Hódmezövásárhely are o componentă exclusiv locală. János Lázár a sprijinit campania electorală a Fidesz în oraș, între altele cu afirmații arogante și rasiste împotriva oamenilor săraci și a etnicilor romi. În plus, Hódmezövásárhely este scena unui scandal de fraudă în valoare de milioane, comisă de ginerele lui Orbán, István Tiborcz, cu fonduri UE. Oficiul antifraudă OLAF a prezentat recent un raport în acest sens.

Pe de altă parte, rezultatul de la Hódmezövásárhely se înscrie în trendul general indicat de sondaje. Potrivit acestora, o majoritate relativă își dorește o schimbare de guvern în Ungaria și un nou stil de guvernare, mai puțină corupție și mai multă transparență. Cu toate acestea, potrivit politologului Attila Tibor Nagy, rezultatul de la Hódmezövásárhely demonstrează că Fidesz dispune în continuare de un electorat stabil. Opoziția nu are șanse împotriva acestei formațiuni decât unită, a mai subliniat Nagy.

Unitate inclusiv cu formațiunea Jobbik, care și-a schimbat în 2014 platforma, devenind un partid naționalist conservator de mase, dar care păstrează o bază extremistă, antisemită și xenofobă.

Sursa: realitatea.net

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri