VIDEO // Liderul PAS, după VICTORIA obținută la alegerile parlamentare: „Moldova, mă-nchin în fața ta! Ai câștigat bătălie după bătălie în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de câștigat”
1384
„Moldova, mă-nchin în fața ta! Ai câștigat bătălie după bătălie în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de câștigat. A fost o luptă extraordinar de grea. Federația Rusă a aruncat în luptă tot ce are mai murdar - tone de bani, tone de minciuni, tone de ilegalități. A folosit infractori pentru a ne transforma toată țara într-un spațiu al infracționalității. A umplut totul cu ură. Noi am venit în luptă cu ce avem mai sfânt - oamenii. Oameni cu fruntea sus, cu inima demnă și cu multă dragoste de neam. Vouă, oameni dragi, vă mulțumim!”, a declarat astăzi liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, după ce formațiunea sa a câștigat alegerile parlamentare de duminică - 55 de fotolii de parlamentari.
Potrivit spicherului Parlamentului, nu doar PAS a câștigat alegerile, ci cetățenii R. Moldova.
„Oameni care au mers la vot știind că se dă ultima bătălie pentru viitor, oameni din instituții care și-au făcut datoria față de țară, oameni din societatea civilă, jurnaliști liberi, oameni din diferite domenii care au pus umărul fără să ceară nimic în schimb și despre care poate nici nu am auzit. Oameni care s-au ridicat deasupra supărărilor pentru un obiectiv măreț, oameni care au votat conștient și cinstit. Ieri au câștigat oamenii. Și am impresionat o lume întreagă. R. Moldova - o țară chinuită de decenii - o țară despre care nu se știa - a impresionat o lume întreagă. Și am dat cea mai importantă lecție a democrației - că până și un abuzator ca Rusia poate fi învins, dacă lupți cu cel mai puternic ce are o țară - oamenii. Când statul și cetățenii își apără țara, câștigă toți. Le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru că și-au apărat țara prin vot. De la Drochia la Cantemir, de la Ungheni la Soroca, din Italia până în Germania, din fiecare mahala de sat și fiecare bloc din Chișinău! Toată Europa, toată lumea știe acum că moldovenii nu sunt doar un popor harnic, ci un popor neînfricat, deștept și demn. Dragi moldoveni, PAS are majoritate parlamentară, o majoritate proeuropeană doar pentru că voi ne-ați oferit această încredere și această șansă. O a doua șansă, aș spune, pentru că știm și înțelegem că mulți nu au votat pentru partid, ci pentru viitorul european al țării și pentru a proteja țara de o majoritate prorusă”, a precizat Igor Grosu.
De asemenea, oficialul a mulțumit reprezentanților instituțiilor statului „pentru că au împiedicat tentativele de deturnare a procesului electoral și s-au asigurat să fie respectată voința oamenilor”. „Multiplele încălcări și abuzuri care au fost nu pot fi șterse cu buretele. Trebuie să continuăm să ne întărim statul, ca atentatele la democrația noastră să nu mai fie un pericol la fiecare alegeri. Democrația funcționează doar dacă este respectată legea”.
Igor Grosu a menționat că obiectivul guvernării este aderarea la Uniunea Europeană. „Vom oferi președintei Maia Sandu tot sprijinul parlamentar necesar pentru a îndeplini împreună acest obiectiv. Mai mult decât atât, suntem conștienți că trebuie să accelerăm transformările începute și să începem și alte reforme complicate, dar necesare, pe care nu am reușit să le implementăm în primul mandat. În acest drum, posibil să greșim uneori, dar vă asigurăm că întotdeauna vom merge în direcția corectă - în direcția aleasă de voi! Direcția în care aducem Europa acasă, în care continuăm curățarea justiției pentru ca legea să stea în capul mesei și, foarte important, în care asigurăm dezvoltare economică.
Ne angajăm să guvernăm pentru toți moldovenii. Indiferent cu cine au votat. Din păcate, divizarea și ura care s-au aruncat în aceste alegeri a fost destinată să ne dezbine, să nu mai găsim cale de întoarcere între noi. Și rugămintea mea este să ne iertăm. Să ne gândim că nimeni nu va trăi pe acest pământ în locul nostru. Că noi trăim unii cu alții. Și noi vom trăi împreună. Dacă Moldovei îi va fi bine, tuturor moldovenilor le va fi bine - indiferent cu ce partid au votat. Vă rog - pe toți, din toate echipele, din toate regiunile - să construim punți între noi și să muncim pentru binele comun.
PAS va merge pe această cale. Ne înțelegem responsabilitatea și avem pe umeri o mare responsabilitate oferită de moldoveni. Moldovenii au arătat că libertatea unui neam e prea mare ca să încapă într-o sacoșă cu bani. Moldova a ținut capul sus și s-a ridicat deasupra sabiei. Moldova, fii mândră! Și ține-te tare mai departe - bătălii vor mai fi, munca este foarte dificilă, avem multe de rezolvat și multe de îndeplinit. Dar acum știm că suntem pregătiți să ne construim soarta”, a conchis sursa citată.
De menționat că PAS a câștigat la scor alegerile parlamentare: 50.16% sau 791 042 de voturi. Pe locul doi s-a clasat așa-zisul bloc patriotic format la Moscova de Igor Dodon, Vasile Tarlev, Irina Vlah și Vladimir Voronin - 24.19% (381 489 voturi), vlocul „Alternativa” - 7.97%(125 660), Partidul Nostru - 6.20% (97 849) și Partidul „Democrația Acasă” - 5.62%(88 675). Astfel, PAS va avea 55 de mandat, așa-zisul bloc patriotic 26 mandate, „Alternativa” - 8, iar Partidul Nostru și „Democrația Acasă” câte 6 mandate de deputat.
28.09.2025
16:32
16.04.2025
16:11
26.07.2021
11:25
14.07.2021
13:25
13.05.2021
10:43
05.05.2021
14:59
15.11.2020
21:13
15.11.2020
11:19
15.11.2020
09:57
04.11.2020
10:01
03.07.2026
09:47
03.07.2026
08:49
03.07.2026
07:35
03.07.2026
03:56
03.07.2026
02:05
03.07.2026
01:18
03.07.2026
00:56
03.07.2026
00:20
02.07.2026
23:59
02.07.2026
21:37
02.07.2026
19:39
02.07.2026
19:06
02.07.2026
17:23
02.07.2026
17:16
02.07.2026
17:04
02.07.2026
16:51
02.07.2026
16:33
02.07.2026
16:23
02.07.2026
15:36
02.07.2026
14:51
02.07.2026
14:20
02.07.2026
13:41
02.07.2026
13:34
02.07.2026
12:35
02.07.2026
11:48
Europarlamentar care ancheta abuzurile cu Pegasus, spionat chiar cu același spyware pe iPhone-ul său
Doi morţi şi opt răniţi în urma unor noi atacuri ruseşti asupra Ucrainei
Regimul de la Teheran organizează funeralii grandioase pentru ayatollahul Ali Khamenei, ca demonstrație de loialitate față de Republica Islamică
Ploi de vară și răcire ușoară în Republica Moldova vineri, 03.07.2026



















