Maia Sandu: „Alegerile ANTICIPATE reprezintă o OPORTUNITATE pentru următorii 30 de ani”. Cum vede șeful statului următorul PARLAMENT și ce spune despre alianța dintre Dodon și Voronin: „Vad DISPERARE pe stânga…”
6504
Președintele Maia Sandu consideră că de alegerile anticipate din 11 iulie depinde viitorul R. Moldova pentru următorii 30 ani. De asemenea, șeful statului nu-și face mari griji în privința alianței dintre Igor Dodon și Vladimir Voronin, deoarece aceștia nu ar avea nicio șansă să învingă la scrutinul din luna iulie.
„Pe stânga văd disperare și nu o acțiune, o strategie extraordinară”, a declarat Maia Sandu despre formarea blocului „socialiștilor și comuniștilor”, în frunte cu Igor Dodon și Vladimir Voronin.
„Această disperare a lor vine din teama față de alegătorii R. Moldova. Ei tot au încercat să facă imposibile aceste alegeri parlamentare anticipate. Astfel, aceste alegeri anticipate sunt o mare oportunitate pentru viitorul R. Moldova. Reprezintă o oportunitate pentru următorii 30 de ani. Anul acesta sărbătorim 30 de ani de independență și, dacă ne uităm în urmă, nu vedem foarte multe lucruri notabile. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza cetățenilor cinstiți”, a precizat astăzi Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.
Șefa statului este convins că în Parlamentul de legislatura a XI-a vor fi mai mulți deputați onești.
„Cunoaștem că cea mai mare problemă a R. Moldova este corupția, schemele etc. Eu văd în următorul Parlament o majoritate formată din oameni onești, care nu se vând, nu implementează scheme de corupție și nu vin pentru ca să-și apere trecutul în care au comis ilegalități. Sunt foarte optimistă că anume așa se va întâmpla, deoarece la alegerile prezidențiale de anul trecut oamenii pentru asta au votat. Astfel, Președinția, Parlamentul și Guvernul vor lucra cot la cot pentru îmbunătățirea vieții cetățeanului”, a subliniat Maia Sandu.
Sursa citată a mai adăugat că Guvernul R. Moldova este obligat să aloce bani pentru alegerile anticipate și anume asta se va întâmpla.
„În viitorul apropiat vom primi unele donați din partea Germaniei. În acest sens, o parte dintre cheltuielile suportate de Comisia Electorală Centrală vor putea reduse. Noi până în luna iulie urma să primim 720 de milioane de lei de la Uniunea Europeană, dar unele ministere, în speță Ministerul Afacerilor Interne, nu au îndeplinit unele acțiuni. Au fost sabotate aceste acțiuni. Noi insistăm că Guvernul să-și îndeplinească obligațiile. Dacă nu se va întâmpla așa, o să-i punem la stâlpul rușinii. Deci, nu există problema banilor pentru alegerile anticipate. E vorba de o agendă falsă pe care încearcă să o impună Igor Dodon. Nu poate fi vorba că vor fi deschise mai puține secții de votare peste hotare”, a conchis Maia Sandu.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
02.02.2026
12:06
27.01.2026
17:06
22.01.2026
14:40
15.12.2025
14:27
17.08.2026
12:57
17.08.2026
12:52
17.08.2026
12:09
17.08.2026
11:45
17.08.2026
11:40
17.08.2026
10:43
17.08.2026
10:19
17.08.2026
09:53
17.08.2026
09:29
17.08.2026
09:24
17.08.2026
08:57
17.08.2026
08:46
17.08.2026
08:04
17.08.2026
07:40
16.08.2026
23:15
16.08.2026
22:04
16.08.2026
19:49
16.08.2026
19:32
16.08.2026
19:05
16.08.2026
18:26
16.08.2026
16:54
16.08.2026
16:53
16.08.2026
16:37
16.08.2026
16:12
16.08.2026
14:34
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington


















