Statistică: Etnicii ruși dispar, creșterea populației Rusiei este asigurată numai din migrație
2805
Pagina de Rusia
Pentru prima dată în ultimii cinci ani, populația Rusiei a început să scadă din nou. În primele nouă luni, declinul natural a fost de 106 000 și o anumită creștere a populației a fost asigurată doar datorită migranților din republicile post-sovietice, scrie Gazeta.ru, citând date Rosstat (Institutul național de statistică al Rusiei).
Publicația arată că declinul natural al populației în ianuarie-septembrie a fost de 106 200 de persoane, în comparație cu în aceeași perioadă a anului trecut când s-a înregistrat o creștere mică a populației – de 18 200 persoane. În același timp, cel mai mare număr de decese în această perioadă – 648 000 de persoane – a fost provocat de bolil ale sistemului circulator.
Rămâne foarte mare și numărul de sinucideri – conform statisticilor oficiale, în perioada anuarie-septembrie, acestea au fost 15 800 de cazuri. Printre motive se numără problemele financiare, consumul de alcool, dramele în viața personală, precum și conflictele și războaiele.
Potrivit celor mai recente date ale Rosstat, citate de Pagina de Rusia, veniturile reale ale populației scad pentru al patrulea an consecutiv. Un sondaj al Centrului de Cercetare al Opiniei Publice din Rusia (VTIOM), arată că circa 10% dintre ruși nu au destui bani pentru hrană, iar 29% nu au suficienți bani pentru îmbrăcăminte. De asemenea, se remarcă faptul că autoritățile nu au reușit să rezolve problema datoriilor salariale.
„În general, numărul de decese in Rusia l-a depășit pe cel al nașterilor cu 8,3%, însă în 17 regiuni ale Rusiei acest excedent a fost de 1,5-1,8 ori”, se afirmă în articol.
Autorul raportează că, dacă nu ar fi fost migranții din republicile post-sovietice, populația Rusiei ar fi scăzut mult mai repede. Se remarcă faptul că Ucraina rămâne principalul furnizor de imigranți – cu o creștere de aproape 50.000 de persoane.
Cu toate acestea, potrivit experților, principala problemă în cazul migranților este nivelul lor scăzut de calificare.
Fluxurile de migrație, deși acoperă o parte din nevoia de muncă a Rusiei, nu compensează costurile calificărilor profesionale. În plus, o creștere a numărului de nou-veniți poate crea tensiuni sociale în societate.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
05.09.2026
14:17
05.09.2026
14:15
05.09.2026
14:08
05.09.2026
14:05
05.09.2026
14:02
05.09.2026
14:02
05.09.2026
13:41
05.09.2026
13:34
05.09.2026
13:24
05.09.2026
13:20
05.09.2026
13:06
05.09.2026
12:25
05.09.2026
12:12
05.09.2026
11:55
05.09.2026
11:27
05.09.2026
11:18
05.09.2026
10:27
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
















