Soțul Zinaidei Greceanîi, PROTEJAT? Procurorul general interimar infirmă faptul că în privința lui Alexei Greceanîi a fost deschis un dosar PENAL. „Este o cauză penală, însă e pe faptă”
2846
Procurorul general interimar, Dumitru Robu, infirmă declarațiile făcute astăzi de deputata Marina Tauber, potrivit cărora pe numele lui Alexei Greceanîi, soțul spicherului Zinaida Greceanîi, a fost deschis un dosar penal. Robu precizează că există o cauză penală privind nerambursarea creditelor la Banca de Economii, însă a fost deschisă „pe fapt”.
„Referitor la rambursarea creditelor, este intentată o cauză penală încă din anul 2017, însă nu în privința persoanei. Este pe fapt și se referă la nerambursarea mai multor credite, inclusiv firma, persoana juridică la care face trimitere politicul”, a precizat astăzi Robu.
CITIȚI și PUFUȘOR PE BOTIȘOR // Greceanîi, BEM?
De menționat că firma „Alsvit-Vin”, fosta „Alsvit-Print”, în care soțul Zinaidei Greceanîi a avut calitatea de fondator în anul 2011, este vizată în două dosare penale.
Citește și: DOC, VIDEO // Șor prezintă DOVEZI că familia Greceanîi a participat la DEVALIZAREA Băncii de Economii a Moldovei: „Grecianîi a mințit”
Alexei Greceanîi a fost membru al Consiliului de Administrație al Companiei Fabrica de Vin din Cojușna, care a fost creditată cu 1,63 de milioane de euro și 500 000 de dolari americani, iar în 2010 această fabrică și-a declarat falimentul. În 2011, firma off-shore „Alsvit-Print”, înregistrată în Cipru, al cărei proprietar-beneficiar era Alexei Greceanîi, a luat un nou credit, în valoare de 40 de milioane de lei, tot de la BEM, pentru a răscumpăra gajul Fabricii de Vinuri din Cojușna.
11.11.2022
12:17
21.10.2022
20:17
26.05.2022
11:28
09.04.2021
12:39
15.03.2021
12:16
08.06.2020
13:37
15.04.2020
10:57
12.03.2020
13:06
27.02.2020
14:20
16.01.2020
11:40
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin


















