Greceanîi a uitat de Blocul „ACUM” și laudă alianța PSRM – PD: „În alte circumstanțe, în lipsa unei majorități parlamentare capabile să adopte decizii prompte, țara ar fi ajuns în COLAPS”. Ce îi răspunde Candu
3357
Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a transmis un mesaj „cu prilejul aniversării unui an” de când a fost aleasă în funcție. Spicherul spune că ziua de 8 iunie 2019 „a ancorat Parlamentul și țara într-un proces politic civilizat și liber”, dar, în același timp, lasă să se înțeleagă că coaliția PSRM – PD este cea mai benefică formulă de guvernare.
„Pe 8 iunie 2019, am avut onoarea să fiu aleasă președinte al Parlamentului R. Moldova de legislatura a X-a, cu votul secret al 56 de deputați din cei prezenți la ședință. Tot atunci a fost creată majoritatea parlamentară. Forțe politice cu poziții diferite s-au unit în numele unor scopuri comune – eliberarea statului din captivitate, restabilirea cooperării cu partenerii externi, dezvoltarea țării și bunăstarea cetățenilor. A fost un exemplu de responsabilitate și maturitate politică, care, în pofida reconstituirii ulterioare a majorității parlamentare, rămâne unul demn de apreciere, în ferma mea convingere”, se spune în mesajul plasat pe pagina oficială de Parlamentului.
Sursa citată menționează că în ultimul an au fost adoptate 257 de acte normative, inclusiv 132 de legi și 125 de hotărâri, în diferite domenii. Totuși, Greceanîi vorbește doar despre meritele Guvernului Chicu.
„Cel mai bine ne-am convins de eficiența acestei colaborări în condițiile crizei legate de COVID-19, când buna interacțiune dintre noua majoritate parlamentară, guvern, președintele țării, autoritățile publice locale a fost pur și simplu vitală! Sunt sigură că în alte circumstanțe, în lipsa acestei coordonări dintre autorități și a unei majorități parlamentare capabile să adopte decizii prompte, țara ar fi ajuns în colaps”, spune aceasta.
În replică, fostul spicher, Andrian Candu, spune că Zinaida Greceanîi exagerează la capitolul „reușite”.
„Președintele Parlamentului „marchează” astăzi o aniversare și o „reușită”. Culmea este că, în condițiile în care la aproape trei luni de la decretarea stării de urgență și creșterea în ritm galopant a numărului de bolnavi, Zinaida Greceanîi ne vorbește despre succesul bunei interacțiuni între noua majoritate parlamentară, președinte și guvern. Rezultatele până astăzi arată că micii întreprinzători au intrat în categoria șomerilor cu șanse minime de a ieși din colaps, gaura în buget crește, oamenii sunt tot mai săraci, spitalele sunt pline, iar medicii continuă să moară infectați de COVID-19. Felicitări cu această performanță a interacțiunii. Din cauza deciziilor voastre, țara a intrat în colaps și voi nici măcar aceasta nu puteți înțelege”, a punctat liderul grupului „Pro - Moldova”.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
02.02.2026
12:06
27.01.2026
17:06
22.01.2026
14:40
15.12.2025
14:27
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU

















