Mărturiile unei femei care și-a ÎNȘELAT soțul: cum îți așterni, așa dormi

Au trecut ani mulți de la întâmplările pe care le povestesc, dar în inima mea sunt toate atât de vii, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Cum era să uit că bărbatul pe care-l iubeam și-a luat zilele din cauza mea? Și cum aș fi putut să trec peste moartea băiatului meu, fiul lui? Sau peste faptul că soțul meu și fiica mea m-au renegat?

M-am hotărât să vă scriu din dorința de a împărtăși singurătatea bătrâneții cu alți oameni. Port cu mine povara multor ani. Ochii mei au văzut multe în peste 70 de ani de viață. Din păcate, pentru tot ce mi se întâmplă, e doar vina mea. Din această cauză trăiesc astăzi la limita sărăciei, căutând în gunoaie ca să îmi cumpăr o pâine.

În tinerețe am fost o fată frumoasă foc. Aveam părul lung, roșcat și cârlionțat. Băieții se înghesuiau să mă ceară de nevastă. Tata, fost om politic al vremurilor de atunci, nu își permitea să mă dea după oricine. A aranjat o căsătorie cu un băiat de familie bună, Gelu, și ne-a dat o casă cu grădină în dar de nuntă.

Eu îl iubeam pe ascuns pe Marin. Și Marin mă iubea. Era băiat sărac. Familia lui trăia într-o casă sărăcăcioasă, la țară. Avea încă patru frați. Eu eram singură la părinți. Nici în ruptul capului nu ar fi acceptat tata să mă mărit cu el. M-am supus deciziei sale.

La 20 de ani, semnam la primărie. Aveam o rochie lungă, albă, din voal, și capul acoperit cu o pălărie. O adusese un unchi de la Paris. Toată ziua aceea, ochii mi-au lăcrimat. Mă gândeam la Marin, băiatul pe care îl doream lângă mine. Nu știam cum să mă descurc în acea căsnicie.

După nuntă, am început să mă văd pe ascuns cu Marin. Când Gelu era plecat noaptea la muncă, Marin venea la noi acasă și rămânea până în zori. înainte de a mă mărita, nu avusesem legături intime, căci așa erau vremurile atunci, fetele trebuiau să fie domnișoare în noaptea nunții.

Am rămas însărcinată peste vreo trei luni. Nu știam al cui era copilul. Primul meu gând a fost să scap de Marin, ca să nu îmi pun căsnicia în pericol. L-am anunțat că renunțam la noi, la iubirea noastră.

— Cum să faci asta, Tănțica? O să trăiești tot restul vieții lângă un om care nu îți oferă atenție și o să ai sufletul gol.

— Totul trece prin stomac, Marine. Dacă fug cu tine acum și îl las pe Gelu, ce îmi oferi?

Marin a plecat. Nu mi-a mai dat nicio veste în săptămânile ce au urmat. Deja mi se vedea burta când m-am întâlnit cu Magda, sora lui, singura care știa de aventura noastră. Era îmbrăcată în negru.

— Magda, porți doliu? Ce este cu tine?

— A murit Marin, săptămâna trecută.

— Marin? Cum să moară?

— S-a spânzurat. Câteva luni mi-am plâns durerea pe ascuns. Eram tot timpul tristă. Mă rugam în gând ca acel copil să fie al lui Marin, ca măcar cu atât să rămân din dragostea noastră. Mă simțeam vinovată că nu avusesem curaj să aleg iubirea lui. Am ales confortul.

Am născut un băiat pe care l-am numit Bogdan. Era bucățică ruptă din Marin. Nimeni nu a observat că nu semăna deloc cu Gelu. La Marin nu se puteau gândi, oricum era mort. Gelu era mândru tare de odorul său. Tot orașul a aflat că i-a născut nevasta un băiat care să-i ducă numele mai departe.

A trecut timpul, băiatul a crescut, durerea din sufletul meu s-a mai domolit. Mă duceam pe ascuns la mormântul celui pe care îl iubeam să-i duc flori. Vorbeam cu el ore întregi, îi povesteam despre băiatul nostru. Pentru că nu mai aveam cu ce să îmi ocup timpul când Bogdan era la școală, m-am angajat la o fabrică.

La intervenția tatălui meu, am fost numită într-o funcție de conducere. Nu prea am fost apropiată de angajatele pe care le aveam în subordine. Toate roiau ca muștele în jurul lui Costel, un director de la CTC.

Costel era frumos, înalt, cu păr șaten și ochi verzi. își lăsase părul lung, ieșind din tiparele acelor vremuri. Purta pantaloni evazați și pantofi cu cioc, cum era la modă. Era rebel și m-a făcut și pe mine să devin ca el. Am început să ne găsim de lucru în fabrică, după program. Vorbiserăm cu portarul să nu declare că rămâneam acolo după ce plecau toți muncitorii. în fiecare lună îi făceam cinste cu pachete și bani ca să ne acopere.

Era a doua oară pe parcursul căsniciei mele când îmi făceam un amant. Eram atrasă fizic de Costel, dar nu îl iubeam ca pe Marin. Nu am mai iubit pe nimeni după el. Aventura cu Costel s-a terminat când am rămas a doua oară gravidă. De data asta știam sigur că era copilul lui, pentru că nu mă culcasem cu Gelu în luna aia. M-am grăbit să îl ispitesc într-o seară, ca să nu i se pară ciudată sarcina mea. Când am început să mă simt rău, am renunțat la serviciul de la fabrică.

Am născut-o pe Irina la termen, deși toată lumea știa că a venit pe lume la opt luni. Ca și Bogdan, Irina seamănă cu tatăl ei biologic, Costel. Gelu nu s-a prins nici de data asta. Ne-am dus viața de familie mai departe, cu bune și cu rele. Copiii creșteau, eu am început iar să mă plictisesc. În tot acest timp am continuat să merg la mormântul lui Marin pe ascuns.

După revoluție, m-am angajat la un patron turc. Pentru că am înaintat în vârstă și îmi venise mintea la cap, m-am gândit să îmi văd măcar interesul. Din relațiile anterioare nu am rămas decât cu doi copii, crescuți de bărbatul meu încornorat.

Am început să mă dau cu binișorul pe lângă turc. știam că avea o familie în Turcia, dar cine îl împiedica să aibă o femeie în România? L-am atras în cursa mea. În doi ani mi-a cumpărat kilograme de bijuterii din aur.

Deoarece lipseam destul de mult de acasă, Bogdan, care moștenise gelozia tatălui său, a început să mă urmărească. Bănuia că am o aventură cu turcul. Cum îl iubea la nebunie pe Gelu, despre care știa că e tatăl lui, a vrut să afle dacă îl înșelam.

Nu a reușit să mă prindă cu turcul, dar a mers în spatele meu când mă duceam la cimitir. A văzut că stau mult timp lângă o cruce, că adun iarba și pun flori proaspete. A intrat la bănuieli. Băiatul meu a continuat să mă urmărească fără să știu. Văzând că merg în fiecare miercuri la cimitir, a aflat cine era îngropat acolo și a făcut rost de o poză a lui Marin.

Când a văzut asemănarea, Bogdan și-a dat seama că Marin fusese tatăl lui. A avut un șoc și a intrat într-o depresie puternică, mai ales că îl iubea mult pe Gelu. După câteva luni, nu a mai rezistat. L-am găsit spânzurat.

Mi-am pierdut băiatul, lumina ochilor mei, singura legătură cu omul pe care l-am iubit toată viața. Vinovăția m-a încolțit. Mi-au rămas Irina și Gelu, dar ei nu îl puteau înlocui pe Bogdan. O iubesc și pe Irina, dar nu cum l-am iubit pe el.

Gelu a încercat să afle ce s-a întâmplat cu băiatul nostru, de ce a ales să renunțe la viață în felul acela. Când a descoperit ce secret aflase Bogdan, m-a dat afară din casă. Irina nu a mai vrut să audă de mine din ziua aia.

— Prefer să cred că mama a murit odată cu Bogdan! Pentru mine, tu nu mai exiști! Adio, mamă!

M-au durut cuvintele fiicei mele. Ce puteam să-i cer? îmi merit soarta. Toată viața am trăit cum mi-a plăcut. L-am înșelat pe Gelu, mi-am mințit copiii. Marin și Costel nu au știut niciodată de existența copiilor, Gelu a aflat doar că Bogdan nu era fiul său. Dacă ar ști că nici Irina…

Pentru că nu am avut unde să mă duc, m-am mutat în casa bătrânească a lui Marin. Am vândut bijuteriile de la turc și i-am plătit Magdei căsuța. Nu am pensie fiindcă nu am lucrat decât puțin timp. Primesc un ajutor social care abia îmi ajunge să iau o pâine la două zile.

Ca să fac rost de niște bani în plus, muncesc cu ziua la vecini și caut în gunoaie. Strâng sticle goale și le vând, strâng fiare și tot ce se poate vinde. Dorm în patul în care dormea Marin, cu zeci de ani în urmă, înconjurată de pozele lui Bogdan.

Am ajuns la bătrânețe să îmi fie rușine de întreaga mea viață și să simt că am trăit degeaba pe lume. Dragii mei, cum îți așterni, așa dormi. Sper ca povestea mea să le deschidă ochii tinerelor care se poartă așa cum am făcut eu. Roata se întoarce întotdeauna. Eu nu mai pot să dau timpul înapoi…

Sursa: poatenustiai.ro