Ședință de URGENȚĂ la Guvernul R. Moldova
4745
Guvernul R. Moldova se va convoca astăzi în ședință, pentru a aproba proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2021, dar și cele trei bugete anuale: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Documentele urmează să fie remise Parlamentului R. Moldova, pentru ca deputații să le aprobe săptămâna aceasta, în prima lectură, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.
„Am văzut că unii au criticat politica bugetar-fiscală, alții au venit cu propuneri constructive, iar alții cu propuneri populiste. În linii mari, ne-am străduit să luăm în considerare orice opinie la acest proiect. Ne dorim să avem o politică fiscală cât mai relevantă pentru situația în care ne aflăm”, a precizat astăzi premierul, după ședința săptămânală cu participarea spicherului Zinaida Greceanîi și a președintelui în exercițiu, Igor Dodon.
Prim-ministru s-a referit și la protestul primarilor de vinerea trecută, în contextul în care aleșii locali au criticat unele prevederi ale politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021.
„Primarii sunt deranjați cumva de intenția Guvernului de a stabili un plafon pentru taxele și impozitele, pe care au dreptul să le stabilească APL. Eu nu o să comentez prea mult cine stă la baza acelui protest, rămâne pe conștiința lor. Guvernul vine cu propuneri care le dă, le oferă reprezentanților APL mult mai multe instrumente pentru consolidarea bazei bugetar-fiscale. Pe de altă parte, noi cei care vrem să atragem investiții în teritoriu, ne dorim să asigurăm și o predictibilitate pentru investitori. Investitorii, atunci când vor să construiască o fabrică pe acele platforme pe care le dezvoltăm noi în teritoriu din banii bugetului de stat, vor să știe care vor fi taxele locale nu doar pentru anul acesta, cu primarul acesta, dar și peste doi-trei ani. În condițiile actuale, o asemenea predictibilitate nu există, de aceea am venit cu această propunere. Marea majoritate a investitorilor susține aceste propuneri.
Dacă reprezentanții APL au rezerve, atunci eu sunt gata să discut cu ei. În Parlament se poate de discutat, dar nu trebuie să torpilăm inițiative susținute de business. Nu e vorba de Guvern… acestea sunt susținute de business”, a conchis premierul Chicu.
30.09.2025
11:00
06.03.2023
19:30
12.10.2022
12:52
19.07.2022
19:20
24.05.2022
11:16
16.02.2022
12:59
22.06.2021
14:58
16.06.2021
10:53
21.08.2020
18:17
20.08.2020
12:40
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026


















