Saharneanu îi răspunde în VERSURI Anei Guţu la propunerea ca PLR să se retragă din cursa electorală
3933
După ce ieri un grup de liberal-reformatori, printre care deputaţii Ana Guţu şi Anatol Arhire, a lansat un apel către colegii din Partidul Liberal Reformator (PLR) ca să se retragă din campania pentru alegerile din 30 noiembrie curent „în favoarea partidelor proeuropene cu şanse reale" de a accede în Parlament, deputatul Valeriu Saharneanu i-a răspuns în versuri.
Deputatul liberal-reformator a postat pe o reţea de socializare poezia „Îndemnul la luptă” de Radu Gyr, cu menţiunea că va avea un răspuns mai amplu mai târziu pentru „Ana Guţu, Anatol Arhire şi pentru toţi ceilalţi”:
„Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept iți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus ?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.
După ce a postat acest „îndemn la luptă”, Valeriu Saharneanu a anunţat că „PLR merge mai departe” şi că partidul se va lansa în campanie duminică, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
În apelul de ieri, deputații Ana Guțu, Anatol Arhire, vicepreședinții PLR Dorin Dușciac, Gheorghe Șalaru, Vasile Grama, viceminiștrii Sergiu Stanciu, Sergiu Ghețiu și Tudor Ulianovschi, precum și președintele Organizației de Tineret a PLR Maxim Guțu, menţionau că retragerea din campanie a partidului ar permite evitarea „risipirii voturilor proeuropene” și o concentrare pe „pregătirea, consolidarea și relansarea partidului în alegerile locale din 2015”.
Anterior, unii semnatari ai acestui apel au refuzat să fie incluşi pe lista electorală a PLR.
26.05.2017
16:45
2415
Conducerea PLR și ministrul de Externe al României au discutat despre CELEBRAREA Centenarul Marii Uniri de la 1918
25.04.2017
14:15
2154
Liberal-reformatorii la Congresul ALDE România: „E o platformă politică de APROPIERE a celor două state românești până la reîntregirea lor definitivă”
17.03.2017
13:18
2322
Partidul Liberal Reformator va semna un ACORD de colaborare ALDE. Tăriceanu va promova PLR în structurile liberale europene și internaționale
15.11.2014
16:50
4028
REACŢIE FĂRĂ PRECEDENT la adresa PLR. „SRL HaBoPo se DEZINTEGREAZĂ şi pute”
05.11.2014
16:24
4205
Ana Guțu vorbește despre OFERTA făcută de PLDM și cum acvila PLR a devenit o „MÂRȚOAGĂ mioritică”
19.09.2014
11:38
3941
Liberal-reformatorii se pregătesc de o FUZIUNE? „Porțile sunt DESCHISE pentru noi”
08.07.2014
11:52
3722
Marinuță și-a pus CENUȘĂ ÎN CAP la ședința biroului politic al PLR. Partidul anunță că „își întrerupe relația” cu acesta
18.06.2014
15:09
2912
Ping-pong între INSTANȚE cu cererea PLR privind contestarea concesionării Aeroportului
17.05.2014
11:27
2417
PLR nu RENUNŢĂ. I-a trimis un demers preşedintelui Parlamentului vizavi de demisia guvernatorului BNM
08.05.2014
17:18
2514
Un partid propune schimbarea, în legislație, a „Zilei Victoriei” cu cea a „COMEMORĂRII”
26.03.2014
10:55
3167
Marinuță face o declarație SURPRINZĂTOARE: „Mai sunt DEOCAMDATĂ în PLR”
28.02.2014
14:02
2355
PLR despre demisia lui Marinuță: „Nu afectează stabilitatea Coaliției de guvernare”
292
Manageră Google pierde procesul de muncă după plângerea de hărțuire sexuală împotriva unui coleg
10.03.2026
23:39
295
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
10.03.2026
22:36
322
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
10.03.2026
22:05
347
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
568
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
421
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
384
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
411
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
388
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
378
Băiat de 13 ani, arestat după ce a instigat pe rețelele sociale la violență între elevi în Sheffield
10.03.2026
17:51
536
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
519
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1169
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
537
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
521
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
497
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
499
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
798
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
602
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
586
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
506
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
606
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
612
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
542
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
621
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
641
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
Google și Tesla se aliază cu giganții energiei pentru a schimba radical modul în care este folosită rețeaua electrică
Amazon își extinde asistentul medical Health AI pe site și în aplicația mobilă
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi














