România ar putea SUSPENDA împrumutul pentru R. Moldova din cauza proiectului de lege privind „liberalizarea capitalului și stimularea fiscală”
14277
Patru ONG-uri din România, Expert Forum (EFOR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Freedom House-România și Grupul de Dialog Social (GDS) solicită președintelui României, Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloș, dar și președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, să ia în considerare suspendarea împrumutului de sprijin bugetar pentru R. Moldova, dacă Parlamentul de la Chișinău va aproba și în a doua lectură o lege privind amnistia fiscală și anulare a obligației declarării averilor.
Semnatarii acestei petiții solicită președintelui, premierului și președintelui PSD, ca partid cu majoritate parlamentară după alegeri, precum şi opoziţiei, să pregătească măsuri adecvate, inclusiv suspendarea finanțării prin împrumutul de sprijin bugetar (și alte formule de asistență financiară), dacă Parlamentul de la Chișinău adoptă așa-numita lege pentru „liberalizarea capitalului și stimularea fiscală”.
Potrivit acestor organizații, legea în cauză ascunde sub un nume aparent european („liberalizarea capitalului”) prevederi prin care:
- se pot spăla banii negri obținuți din tranzacții obscure sau prin offshore-uri (prin liberalizarea capitalului de către persoane fizice, cu interdicția investigării provenienței capitalului),
- se iartă funcționarii publici care nu și-au declarat până acum averea, ferindu-le posibilitatea de a declara orice capital cu plata a doar 2% din valoarea acestuia
- se acordă amnistie fiscală pentru penalitățile acumulate de persoanele fizice și juridice care practică activitate de întreprinzător la plata taxelor și impozitelor, cu condiția achitării datoriilor.
„Această lege reprezintă o puternică lovitură dată eforturilor anticorupție susţinute de partenerii R. Moldova, principala condiție pentru sprijinul bugetar internațional. Ea demonstrează cinismul politicienilor pro-europeni de la Chișinău, care pretind că fac reforme dar deghizează o măsură antieuropeană sub un nume proeuropean (”liberalizarea capitalului”) pentru a deruta atât partenerii străini, cât și publicul moldovean. În plus, viteza cu care s-a adoptat legea în prima lectură arată că reformele cerute de finanțatorii internaționali sunt îndeplinite doar parțial și cu întârzieri nu din cauza „instabilității politice”, așa cum se pretinde, ci din cauza lipsei de reală voință politică.
Orice stat suveran are dreptul să adopte în anumite momente politici speciale, ne-ortodoxe, pentru rezolvarea unor blocaje. Însă în democraţie asta se face după o documentare a experienţelor similare şi o consultare reală şi îndelungată cu publicul, în special atunci când e vorba de amnistii fiscale, care creează în mod inevitabil inechitate de tratament între contribuabili şi pun sub semnul întrebării întreaga logică a colectării de taxe şi impozite, generând pericolul delegitimării întregului sistem fiscal în ochii cetăţenilor. O asemenea consultare, care să ducă la o soluţie echilibrată şi legitimă, nu a existat.
În aceste condiţii, finanțarea R. Moldova cu bani publici românești și europeni, în condițiile în care se dă frâu liber corupției și spălării banilor, este inacceptabilă.
În calitate de contribuabili români şi societate civilă preocupată de buna guvernare la Chişinău, solicităm actualei și viitoarei opoziții din Parlamentul României să sprijine Guvernul în reconsiderarea împrumutului de sprijin bugetar pentru R. Moldova dacă actuala formă a legii „liberalizării capitalului și stimulării fiscale” trece şi în a doua lectură. De asemenea, solicităm opoziției să monitorizeze cu atenție folosirea banilor acordați până acum de Guvernul României către R. Moldova. Contribuabilul român trebuie să fie informat dacă banii săi sunt folosiți pentru reforme și nevoi reale în R. Moldova sau pentru a compensa banii irosiți prin corupție și crimă organizată”, se mai spune în petiția adresată oficialităților de la București.
Amintim că, la finele sătămânii trecute, a fost aprobat în prima lectură proiectul de lege privind „liberalizarea capitalului și stimularea fiscală”. Președintele Parlamentului Andrian Candu, unul dintre autorii proiectului, a spus în Parlament că acest proiect nu-i va scuti pe cei care se fac vinovați de așa-zisul „furt al miliardului”, precum și pe cei care și-au dobândit veniturile de pe urma activităților infracționale.
05.03.2024
13:40
2410
DEZVĂLUIRI // Rusia intenționează să provoace o CRIZĂ POLITICĂ de proporții la Chișinău. Mai mulți DEPUTAȚI, aleși locali, dar și politicieni proeuropeni vor fi ademeniți cu MILIOANE de dolari. Kremlinul pregătește un candidat UNIC la prezidențiale
24.02.2023
11:16
2462
DOC // Parlamentul R. Moldova îi cere Rusiei să înceteze imediat RĂZBOIUL din țara vecină și să se retragă de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei. Deputații BeCS nu au semnat DECLARAȚIA
22.04.2021
15:12
80381
Starea de URGENȚĂ ar putea fi ANULATĂ în câteva zile, iar Maia Sandu va putea semna decretul de DIZOLVARE a Parlamentului
16.04.2021
15:23
4053
Cel mai mare furnizor de ENERGIE electrică din R. Moldova DESFIINȚEAZĂ inițiativa PSRM de a acorda compensații la plata energiei electrice: „Poate fi AFECTAT întreg sectorul energetic. Consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior...”
30.06.2020
11:00
5896
Socialiștii anticipează noi PLECĂRI din fracțiune? PSRM propune DIZOLVAREA de urgență a Parlamentului R. Moldova
18.06.2020
17:57
5705
Octavian Țîcu, un nou DISCURS în Legislativ: „Unicul rol ISTORIC al actualului Parlament este ÎNLĂTURAREA lui Dodon. E nevoie de un guvern de URGENȚĂ NAȚIONALĂ, care să pregătească terenul pentru prezidențiale și parlamentare anticipate”
16.08.2019
09:59
2470
LIVE VIDEO // Parlamentul se întrunește în ședința EXTRAORDINARĂ. Cap de afiș este numirea JUDECĂTORILOR la Curtea Constituțională
20.06.2019
15:00
2049
Analist politic: „CEC-ul trebuie depolitizat, dar nu prin introducerea posibilității de a-i demite pe membrii acesteia de către Parlament. Sa ne lămurească Comisia de Veneția”
20.03.2019
13:01
3586
VIDEO // Președintele Dodon a semat decretul: Prima ședință a noului Parlament va avea loc joi, pe 21 martie
04.03.2019
09:37
3526
OFICIAL DOC // Lista deputaților aleși pe 24 februarie curent în circumscripția națională și în cele uninominale, bătută în cuie de CEC
22.03.2026
19:05
561
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
363
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
504
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
549
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
604
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
580
Horoscopul zilei 22.03.2026
698
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
835
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
676
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
852
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
829
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
983
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
885
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1104
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
852
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
901
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1032
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1100
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
993
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
928
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
996
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1017
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1048
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
976
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
932
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














