Învățământul dual atrage tot mai mulți tineri: peste 96% dintre locurile oferite au fost ocupate
754
Învățământul dual a fost ales în acest an de 2.757 de elevi, care vor combina studiile în școli profesionale, colegii și centre de excelență cu pregătirea practică desfășurată în cadrul companiilor. Peste 96% dintre locurile disponibile au fost ocupate, în condițiile în care oferta pentru această formă de studii a crescut cu mai mult de 34% față de anul trecut.
Dintre elevii înmatriculați în sistemul dual, 2.184 vor urma programe de învățământ profesional tehnic secundar, iar 573 vor studia în cadrul unor programe postsecundare. În acest an, instituțiile au oferit 2.866 de locuri, cu 732 mai multe decât în anul precedent, când oferta a fost de 2.134 de locuri.
„Învățământul dual le oferă tinerilor șansa să învețe o profesie direct în mediul în care o vor practica. Ei acumulează experiență încă din timpul studiilor, cunosc cerințele reale ale angajatorilor și au perspective mai bune de angajare după absolvire. Rezultatele admiterii ne arată că această formă de studii este tot mai atractivă pentru tineri. Vom continua să extindem programele duale, dar și parteneriatele cu întreprinderile”, susține ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Conform datelor prezentate de instituții până la 18 septembrie, în acest an au fost înmatriculați peste 18.000 de tineri în școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență din Republica Moldova. Din totalul de 19.275 de locuri oferite au fost ocupate 18.159, ceea ce reprezintă o rată generală de ocupare de peste 94%.
Cea mai mare solicitare a fost înregistrată pentru locurile finanțate de stat. La buget au fost înmatriculați 11.789 de elevi, fiind ocupate aproape 97% dintre locurile disponibile.
În cadrul programelor de învățământ profesional tehnic secundar, care pregătesc elevii pentru o meserie în școli profesionale și centre de excelență, au fost înmatriculați 8.299 de tineri din totalul celor 8.660 de locuri oferite. Rata de ocupare a ajuns la 95,83%. Dintre aceștia, 8.029 de elevi vor studia la buget. Astfel, au fost ocupate peste 97% dintre cele 8.267 de locuri finantate de stat. Alte 270 de persoane au fost înmatriculate la studii cu taxă.
La programele de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar, desfășurate în colegii și centre de excelență, au fost înmatriculați aproximativ 9.860 de elevi. Oferta totală pentru aceste programe a inclus 10.615 locuri, iar rata de ocupare este de aproximativ 93%.
În cadrul acestor programe au fost ocupate 3.760 dintre cele 3.915 locuri bugetare, ceea ce reprezintă aproximativ 96%. Alte circa 6.100 de locuri cu taxă au fost ocupate, respectiv aproximativ 91% din oferta disponibilă. Rezultatele confirmă interesul ridicat al tinerilor pentru formarea profesională tehnică și pentru programele care le oferă posibilitatea de a dobândi experiență practică.
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















