REPORTAJ EMOȚIONANT // Mărturiile cutremurătoare ale refugiaţilor

În spatele valului de refugiaţi care au luat cu asalt sudul şi centrul Europei stau poveşti impresionante de viaţă. Sunt oameni care au un singur vis - să poată trăi în pace. Până să respire aerul libertăţii, ei sunt greu încercaţi de soartă. Merg săptămâni în şir, pe jos, în bărci, trenuri sau chiar baloane. Fiecare om care pleacă la drum îşi asumă riscul de a nu ajunge până la capăt. Un risc mic, spun refugiaţii, comparativ cu cel de a fi ucişi de gloanţe în ţările natale.

Mii de oameni au luat cu ei doar câteva haine, ceva de mâncare şi ultimii bani pe care-i aveau, atunci când şi-au părăsit casele şi au plecat pe istovitorul drum către vestul Europei. Proviziile s-au terminat repede şi, în lupta pentru supravieţuire, oamenii au recurs la măsuri extreme.

Bărbat din Afganistan care mănâncă lipie: Am mâncat frunze din copaci. Timp de trei zile nu am mâncat nimic. Acum este prima oară când mâncăm.

Când se odihnesc, refugiaţii îşi aduc aminte de clipele în care au văzut moartea cu ochii. Mărturia unei femei: Aţi traversat marea cu balonul? Da! E foarte greu! A fost ca un drum spre moarte.

Întrebaţi ce-şi doresc cu adevărat, oamenii spun că speră ca într-o zi să nu se mai audă focuri de armă şi explozii în oraşele lor natale şi că se vor putea întoarce acasă.

-Intenţionezi să te întorci, într-o zi, în Siria?

-Da. Dacă nu va mai fi război, mă voi întoarce. Nu voi rămâne aici. Acolo a rămas familia mea, prietenii, totul... Prima mea iubire.

La Belgrad, în tabere mai mult sau mai puţin organizate, la umbra copacilor, mamele încearcă să le aline foamea bebeluşilor cu bucăţi uscate de covrig. A fost foarte greu să parcurgem pe jos toate ţările, fetiţa este bolnavă, dar am găsit pe drum un spital unde am primit medicamentele de care aveam nevoie, mărturiseşte o femeie.

Omar are 27 de ani şi a plecat din Siria acum doi ani. A lucrat în Egipt, în Dubai şi apoi în Turcia, de unde a fost concediat dintr-o multinaţională. Susţine că singurul motiv pentru ca a fost dat afară este originea sa siriană. Acum, alături de câţiva prieteni, se îndreaptă spre Olanda. Îmi place Germania, dar pentru mine... Vorbesc engleza, am experienţă, aleg Olanda pentru că e mai uşor pentru mine ca vorbitor de limbă engleză, să încep să lucrez şi mă ajută să-mi construiesc viitorul mai repede. Cel mai mare vis al tău? Să mă întorc în Siria în libertate.

Atunci când pleacă de acasă, refugiaţii renunţă la tot ce au. Pe drumul spre libertate sunt ei, un mic bagaj, grijile şi speranţele.

Aisla - 61 de ani, din Siria, a cărui casă i-a fost distrusă de bombe: Nu mai am nimic. Decât pe cele patru fiice ale mele.

La Budapesta a ajuns şi Orni. În Afganistan, Orni era profesor de limba engleză. Războiul i-a spulberat viaţa şi l-a împins pe calea pribegiei. Noi, cei din Afganistan, suntem oameni săraci. Ne-am vândut casa, animalele.

Deşi acum sunt departe de ororile războiului, soarta refugiaţilor stă sub semnul incertitudinii. Fiecare se întreabă ce se va întâmpla mâine, luna viitoare, anul viitor. Unde vor sta la iarnă? Cu ce îşi vor hrăni copiii şi mai ales cine îi va primi, le va da o şansă şi îi va ajuta să se adapteze Occidentului?