Raport al SUA despre ingerinţele AGRESIVE ale Moscovei. Rusia a avut operaţiuni de INFLUENȚARE a campaniilor electorale în 19 state din Europa. În Raport este pomenită și R. Moldova
2118
Serviciile secrete ruse au încercat să influenţeze alegerile în numeroase ţări din Europa, astfel că unele state vest-europene au avut riposte agresive, arată un raport elaborat de senatori democraţi americani, criticând lipsa de reacţie a preşedintelui Donald Trump, informează Associated Press.
Uniunea Europeană şi NATO, precum şi organizaţii nonguvernamentale au luat măsuri pentru contracararea campaniilor ruse în scopul dezinformării în România, Polonia şi ţările baltice, iar Bucureştiul a exprimat preocupare privind dependenţa energetică de Rusia, arată un raport al Congresului SUA.
„În urmă cu peste 20 de ani, Vladimir Putin a obţinut şi a consolidat puterea prin exploatarea practicilor de şantaj, temerilor de terorism şi război. Începând de atunci, liderul rus a combinat aventurismul militar şi agresiunile în străinătate cu propaganda şi actele de reprimare politică la nivel intern, pentru a convinge publicul intern că va restabili măreţia şi poziţia respectabilă a Rusiei pe scena mondială. Vladimir Putin a oferit putere serviciilor de securitate şi le-a folosit pentru a-şi consolida controlul la nivel politic, social şi economic (...)”, se arată în raportul intitulat „Atacul asimetric al lui Vladimir Putin asupra democraţiei în Rusia şi Europa: Implicaţiile pentru siguranţa naţională a SUA", elaborat de membri democraţi ai Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul SUA.
Sistemele democratice precum Statele Unite şi naţiunile din Europa sunt considerate provocări de către Vladimir Putin, din cauza sancţiunilor adoptate contra Rusiei, deoarece „sunt alternative atrăgătoare la sistemul său corupt şi infracţional” şi pentru că ţările care au guvernare transparentă, stat de drept şi presă liberă rezistă mai bine corupţiei răspândite în afara graniţelor Rusiei, precizează raportul. „Prin urmare, Vladimir Putin a fixat ca prioritate a regimului său atacarea democraţiilor din Europa şi SUA şi subminarea alianţei transatlantice de care depind de peste 70 de ani pacea şi prosperitatea Europei. Liderul rus a utilizat serviciile de securitate, presa, companii publice şi private, grupuri de crimă organizată, organizaţii sociale şi religioase pentru dezinformare, influenţarea alegerilor, alimentarea corupţiei, ameninţarea securităţii energetice (...)", se arată în document.
Raportul constată că Uniunea Europeană şi NATO au luat măsuri pentru contracararea ingerinţelor Rusiei. „Şi unele organizaţii nonguvernamentale şi institute de cercetare au lansat programe regionale pentru contracararea dezinformării. (...)”. Un efort de acest gen este „Iniţiativa de Informare privind Instrumentele utilizate în Conflicte, administrată de Centrul pentru Analizarea Politicilor Europene (Center for European Policy Analysis - CEPA), un institut american care are filiale în Europa. Programul monitorizează conţinutul şi tehnicile pentru dezinformare folosite asupra Belarusului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României. În afara monitorizării, Iniţiativa oferă asistenţă liderilor politici pentru dezvoltarea de strategii în scopul contracarării dezinformării", se arată în raport.
„Ţări europene au exprimat opoziţie puternică faţă de proiectul Gazoductului Nord Stream 2, care ar putea face Europa mai dependentă de resursele energetice ruse şi ar diminua semnificativ veniturile obţinute de instituţiile guvernamentale din Ucraina prin taxele de tranzit pe teritoriul ucrainean. În vara anului 2016, liderii din Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi România i-au trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene în care exprimau preocupare că proiectul gazoductului Nord Stream 2 ar putea genera «consecinţe geopolitice destabilizatoare» şi ar «prezenta anumite riscuri privind securitatea energetică», în special prin creşterea dependenţei ţărilor central şi est-europene de gazul rusesc", subliniază raportul.
Rusia a avut operaţiuni de influenţare a campaniilor electorale în 19 state din Europa, subliniază documentul, acuzând Kremlinul că a lansat „un atac intens pentru subminarea democraţiei şi principiilor statului de drept în Europa şi în Statele Unite". Senatorii democraţi critică pasivitatea preşedintelui Donald Trump, un politician republican, faţă de ingerinţele Rusiei şi recomandă măsuri pentru respingerea operaţiunilor Rusiei şi pentru protejarea normelor şi valorilor internaţionale.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.09.2026
11:18
05.09.2026
10:27
05.09.2026
10:01
05.09.2026
07:54
05.09.2026
06:27
05.09.2026
04:54
05.09.2026
04:12
05.09.2026
04:00
05.09.2026
03:42
05.09.2026
02:47
05.09.2026
01:41
05.09.2026
01:21
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global















