R. Moldova urmează să plătească în 2023 dobânzi de peste 5 MILIARDE de lei la creditele luate. Igor Munteanu: „Avem nevoie de GRANTURI, nu credite. Statele candidate la aderare pot accesa asistență de 6% din PIB, dar R. Moldova a primit sub 1%”
4276
R. Moldova ar fi îndatorată prin creditele luate, iar din acest motiv urmează să plătească, în 2023, peste 5 miliarde de lei în calitate de dobânzi. Astfel, o soluție pentru recuperarea deficitului de 18 miliarde de lei, care figurează în proiectul legii bugetului pentru anul 2023, aprobat de Parlament în prima lectură, ar fi granturile externe, a declarat astăzi președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, în cadrul unei conferințe de presă.
„Deficitul de 18 miliarde va putea fi recuperat, dacă Guvernul își va înzeci eforturile de atragere a granturilor, a asistenței externe. Trebuie să facem o deosebire între credite și asistență externă. Doar pentru împrumuturile luate până acum, în anul viitor vom plăti dobânzi de peste 5 miliarde de lei”, a subliniat Munteanu.
Potrivit politicianului, guvernarea ar putea încasa fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, după ce a obținut calitatea de stat candidat la aderare.
„Statele aflate în proces de preaderare au primit de la UE în medie câte 6% din PIB sub formă de asistență directă, nu împrumuturi. În anul 2022, R. Moldova a primit sub 1% din PIB. Prin ce se explică acest lucru? Până la urmă, e vorba de un paradox. Pe de o parte, politic, actualul Guvern e ținut în brațe, deoarece reprezintă, în opinia partenerilor de dezvoltare, o reflecție politică mult mai favorabilă decât Dodon. Pe de altă parte, tehnic, acest Guvern nu are suficientă capacitate și competențe să atragă bani la nevoile pe care le manifestă și trebuie răspundă. Vedem că toți au devenit brusc specialiști în energetică și că aceasta este criza cea mai importantă la care trebuie să răspundem. Ei nu se uită la bârna din ochi. Bârna din ochi înseamnă capacitatea redusă a Guvernului de a atrage asistență directă din partea celor care ar dori să dea bani pentru dezvoltare.
Iar dacă nu ai investiții capitale pentru 2023, și eu nu prea am văzut în proiectul bugetului așa ceva, e un buget de avarie, atunci economia moare, companiile își mută capitalurile în alte țări, iar activitățile economice intră în colaps. Or, acest lucru va influența catastrofal asupra forței de muncă și asupra capacității noastre de recuperare într-o perspectivă post război”, a punctat Munteanu.
16.02.2023
13:39
03.02.2023
12:13
18.01.2023
13:32
14.12.2022
14:31
28.10.2021
10:26
03.06.2020
11:19
07.08.2018
10:39
17.07.2018
10:00
03.04.2018
13:19
27.11.2017
15:53
10.09.2026
15:00
10.09.2026
14:54
10.09.2026
14:46
10.09.2026
14:34
10.09.2026
14:33
10.09.2026
14:26
10.09.2026
14:20
10.09.2026
14:19
10.09.2026
14:17
10.09.2026
14:10
10.09.2026
13:51
10.09.2026
13:47
10.09.2026
13:38
10.09.2026
13:18
10.09.2026
12:51
10.09.2026
12:27
10.09.2026
11:37
10.09.2026
11:36
10.09.2026
11:25
10.09.2026
11:19
10.09.2026
11:14
10.09.2026
09:56
10.09.2026
03:05
10.09.2026
01:43
10.09.2026
00:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”


















