Peste 650.000 de țigări și 14 tone de alcool, ridicate într-o schemă de contrabandă către UE
813
Ofițerii Direcției investigare a criminalității transfrontaliere din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au deconspirat o schemă de contrabandă cu țigări contrafăcute și alcool etilic.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii de frontieră au identificat un mecanism prin care țigările contrafăcute ar fi fost produse atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în Ucraina. Unele dintre acestea ar fi fost fabricate inclusiv sub mărci moldovenești.
Ulterior, produsele urmau să fie transportate prin contrabandă și comercializate în mai multe state ale Uniunii Europene.
În baza probelor acumulate, polițiștii de frontieră, împreună cu procurorii PCCOCS, au efectuat peste 10 percheziții în municipiul Bălți și în raionul Drochia.
În timpul perchezitiilor au fost depistate și ridicate peste 650.000 de țigări, care purtau cinci mărci contrafăcute, precum și aproximativ 14 tone de alcool etilic. Substanța urmează să fie supusă expertizei.
Valoarea totală a mărfurilor ridicate este estimată la peste 2.500.000 de lei.
Țigările și alcoolul etilic au fost indisponibilizate și ridicate în calitate de corpuri delicte în cadrul cauzei penale.
În cadrul investigației sunt vizați trei suspecți, cu vârste cuprinse între 38 și 54 de ani. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate.
Acțiunile procesuale au fost desfășurate cu sprijinul Direcției urmărire penală și al Direcției acțiuni speciale la frontieră din cadrul IGPF.
Investigațiile continuă pentru documentarea integrală a schemei, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Oamenii legii urmează să determine și rolul fiecărei persoane în activitatea ilegală.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
















