Producătorii cer compensații MAI MARI! Ce le-a RĂSPUNS Ministerul Agriculturii
1333
Reprezentanții producătorilor și exportatorilor de fructe și-au manifestat nemulțumirea față de mărimea compensațiilor acordate de Guvern, iar ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a dat asigurări că regulamentul privind acordarea acestora va fi modificat.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) au avut ieri o întrevedere cu producătorii și exportatorii de fructe. Participanţii au discutat despre situaţia cauzată de embargoul impus de Federaţia Rusă la importul de fructe moldovenești, problemele actuale ce vizează exportul de mere, inclusiv acordarea sprijinului financiar producătorilor de fructe şi subvenţionarea sectorului.
Potrivit unui comunicat emis de MAIA, ministrul Vasile Bumacov le-a comunicat agricultorilor despre măsurile pe care le întreprind autoritățile pentru a susține producătorii şi exportatorii de fructe şi legume, cum ar fi menținerea dialogului constant cu instituţiile vizate ale Uniunii Europene sau cu Banca Mondială. Ministrul a răspuns nemulțumirilor producătorilor și a precizat că, după intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, nu mai există preţuri indicative la export, precum nu există nici „garanţiile” solicitate anterior de agenţii economici din ţările vecine la export.
În același timp, Vasile Bumacov a dat asigurări că în curând vor fi modificate prevederile regulamentului privind acordarea compensațiilor pentru producătorii de fructe.
La ședință s-a convenit asupra creării unui grup de lucru, membrii căruia, de comun acord, vor întreprinde măsurile ce se impun pentru a identifica soluţii pentru a depăși dificultările și impedimentele la exportul de fructe.
Amintim că Rusia a interzis, pe 21 iulie curent, importul fructelor moldovenești. Statul a decis alocarea a 138 de milioane de lei pentru compensarea prețului la fructele livrate procesatorilor și a 20 de milioane de lei pentru procurarea fructelor pentru unități militare și grădinițe.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















