Producătorii ar putea deveni ACȚIONARI la CEA MAI MODERNĂ piață din R. Moldova
1290
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, susține că, treptat, jumătate din acțiunile societății care va administra cea mai mare piață agroalimentară din R. Moldova vor fi vândute asociațiilor de producători. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de pe portalul unimedia.md.
Potrivit lui Bumacov, piața care va fi construită în afara Chișinăului și care se dorește a fi cea mai mare și modernă de la noi ar putea fi deschisă în a doua jumătate a anului viitor. Ministrul a declarat că, pe 3 octombrie, se încheie licitația în care va fi selectat partenerul strategic, iar pe 18 septembrie va fi semnat acordul cu Banca Europeană pentru Investiții, în vederea lansării proiectului „Livada Moldovei” în valoare de 120 de milioane de euro pentru a investi în această piață.
„Lucrurile s-au mai schimbat de când am lansat acest proiect, am avut blocaje, iar acum acestea au fost eliminate. Îmi pare rău că am pierdut trei ani. La început era ideea ca 99% din acțiuni să aparțină unei companii. Eu nu am putut permite ca un monopol din centrul Chișinăului să îl substituim cu un alt monopol în afara Chișinăului. Statul a oferit terenul pentru construcția pieței, dar noi nu ne propunem ca statul să și administreze această piață. Noi ne dorim ca, treptat, 50% din acțiuni să fie comercializate asociațiilor de producători de fructe, legume, carne, flori etc. Să fie administrată și de partenerul strategic, dar și de producători”, a declarat Vasile Bumacov.
Menționăm că în acest an este planificată inițierea lucrărilor de construcție a acestei piețe pe o suprafață de 33 de hectare situată la Petricani, regiune de la periferia capitalei,, investițiile fiind estimate la 60 de milioane de euro.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















