„Pro Imobil” cere CNA, Procuraturii și FISC-lui să grăbească investigațiile în privința lui Vladislav Musteață: „Ne șantajează angajații”
4340
„Pro Imobil Company” SRL îl acuză pe fondatorul brandului „Pro Imobil”, Vladislav Musteață, care în prezent nu mai are niciun raport juridic cu compania respectivă, că ar exercita „măsuri de constrângere fără precent asupra colaboratorilor și partenerilor” companiei.
„Prin abuz de încredere și promisiuni financiare tentante, dar ilegale, acesta a atras în schema sa infracțională zeci de agenți imobiliari cu care „Pro Imobil Company” are semnate contracte de colaborare. În termeni mai simpli, Vladislav Musteață cumpără imobile din banii săi, le înregistrează pe numele agenților noștri, apoi le vinde la un preț mult mai mare. Majoritatea sumelor sunt colectate cash, apoi sunt scoase din R. Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei „Pro Imobil Company SRL”.
Potrivit sursei citate, acțiunile acestuia „aduc prejudicii în proporții deosebit de mari bugetului public, prin neachitarea impozitelor ce derivă din sutele de tranzacții imobiliare”.
„De neînțeles este faptul cum Vladislav Musteață își continuă activitățile ilegale, deși are la activ 4 cauze penale pornite penreu evaziune fiscală. Mai mulți colaboratori ne spun că dânsul operează cu argumentul condamnabil că „în republică e haos și că nimeni nu are timp acum să se ocupe de ceea ce fac agenții Pro Imobil”. Cel mai grav este faptul că el atrage după sine persoane fizice despre care refuzăm să credem că au intenții infracționale. Exemplul fostei sale menajere sau al fostei sale soacre, doamne care s-au pomenit cu zeci de apartamente înregistrate pe numele lor și cu datorii de milioane la FISC, poate fi adus în cazul multor alte persoane care azi figurează în diferite cauze penale”, mai arată sursa citată.
„Pro Imobil Company” SRL mai susține că gravitatea situației a ajuns într-un punct critic, mai ales că cei aproape 300 de agenți imobiliari ai săi „lucrează astăzi pe străzi și semnează tranzacții imobiliare în portbagajul mașinilor personale”.
„Cei care vin la sediul companiei sunt sunați și contrânși de către Vladislav Musteață. Asemenea detalii sunt desprinse din materialul probant pe care l-am acumulat și care deja a fost trimis astăzi către CNA, Procuratură și FISC. Aceste lururi le-au fost comunicate într-o ședință operativă și angajaților noștri care vin la oficiu își exprimă dezacordul față de activitățile ilegale și comportamentul inadecvat al lui Vladislav Musteață. În lumina celor expuse mai sus, facem apel către autoritățile responsabile să ia în considerare gravitatea situației și să acționeze de o manieră operativă. În caz contrar, o companie care asigură sute de locuri de muncă și achită toate taxele la stat, riscă să intre în faliment”, precizează sursa citată.
Autorii comunicatului de presă atrag atenția mijloacelor mass-media să țină cont de faptul că e vorba de două companii diferite. „Pro Imobil Grup” este compania fondată de Vladislav Musteață și care în prezent se află în proces de insolvabilitate, având sechestre pe bunuri în valoare de circa 50 de milioane de lei, iar „Pro Imobil Company” este firma care gestionează actualmente brandul „Pro Imobil”. În prezent, Vladislav Musteață nu are niciun raport juridic cu „Pro Imobil Company”.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”

















