Planul româncei care a tulburat toată Spania! S-a folosit de sora ei, care îi seamănă leit, să facă un copil!
3261
Sursa: stirilekanald.ro
Două românce care locuiesc în Spania au reuşit să şocheze cu planul lor. Acum riscă amândouă câte 10 ani de închisoare.
Două românce, surori, ambele căsătorite, au pus la cale un plan diabolic, iar acum riscă 10 ani de închisoare. Ele au fost prinse însă de poliţia din Valladolid, unde locuiesc, şi au fost arestate alături de soţul uneia dintre ele.
Mai exact, bărbatul a lăsat-o însărcinată pe cumnata lui, după o relaţie consimţită, deoarece soţia lui nu putea să aibă copii. În timpul sarcinii, românca de 32 de ani a mers la control prezentând actele surorii sale, care urma să declare copilul ca fiind al ei după naştere. Cele două surori seamănă foarte bine şi au mizat pe această chestie.
Cei care şi-au dat seama de planul surorilor au fost chiar medicii, care au alertat poliţia, scrie observator.tv. Femeile au fost arestate la câteva zile după ce bebeluşul s-a născut. Cele două surori şi soţul uneia dintre ele vor fi acuzaţi de trafic de fiinţe umane şi pot primi până la 10 ani de închisoare.
Sursa: stirilekanald.ro
28.01.2019
17:30
18.01.2019
18:30
17.01.2019
08:02
18.12.2018
19:03
14.12.2018
19:02
07.12.2018
11:40
28.11.2018
17:40
20.11.2018
17:02
13.11.2018
19:30
27.10.2018
17:22
20.10.2018
17:09
18.10.2018
19:30
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















