Copilul tău are o PROBLEMĂ. Nu, nu sunt eu invidioasă, nici rea
3394
sursa: google.ro Fiecare mamă își iubește copilul – sau, la modul ideal, ar trebui să o facă. Dar ferocitatea cu care apărăm „imaginea” copilului sau a noastră, îi poate face acestuia o defavoare. Mai ales dacă are o problemă pe care noi o ignorăm. Eu am spus unei mame ce am avut de spus și nu din invidie sau răutate.
Din păcate, problema despre care scriu este din familia mea. Părinții mei sunt recăsătoriți, iar noul soț al mamei mele are o fiică, mamă a unui băiețel de opt ani.
Îl știu pe copilaș de când avea trei ani și îmi părea, inițial, extrem de timid și rușinos. Apoi, în timp, am observat că vorbește cu aceeași voce alintată, pocind cuvintele, chiar dacă împlinise șase ani.
Mai târziu, am remarcat că dacă îl întrebi ceva, înainte de a realiza că trebuie să răspundă, repetă întrebarea. Se alintă. Râde. Apoi dă un răspuns tărăgănat. Sau nu răspunde și pleacă. Are opt ani și citește cu dificultate.
Nu este independent, are autonomia sabotată de bunica maternă care la opt ani îi dă de mâncare cu lingurița. Pentru că „îl” iubește. Este copilul perfect al familiei, dar iubirea pe care o primește nu este în interesul lui.
Știu că fiecare copil are propriul ritm de a evolua și trăsături aparte. Nu compar copiii între ei și nici nu critic de felul meu. Deseori, mă abțin să o fac și cu adulții. Mă gândesc că fiecare avem bătăliile noastre și nu ne ajută nimeni care vine cu o critică. Una distructivă.
Dar nu am putut să ignor. Le-am spus doar că nu este ok să îl hrănească fix ca pe bebeluși și că am observat niște deficiențe. În mintea mea, mă gândeam să îl ducă la un logoped. Și așa am stârnit haosul.
Începând cu cine mă cred eu și cât de invidioasă sunt că eu nu am copii și continuând cu „răutatea” de care dau dovadă față de un copil mic pe care „pretind” că îl iubesc… mi-am alienat o parte din familia „întâlnită”.
Dar eu nu sunt de părere că păstrarea aparențelor, băgatul sub preș și ignorarea realității sunt în interesul acestui copil.
Poate are nevoie de ajutor. Cu ce l-ar „traumatiza” să îl ducă la un specialist? Cu ce l-ar face mai puțin valoros sau iubit dacă ei, părinții și bunicii, învață cea mai bună metodă de a îngriji și educa acest copil, în interesul și beneficiul lui? Ce motive ascunse își imaginează că am?
Este adevărat că eu nu am copii. Îmi plac și am lucrat cu ei o vreme, dar natura a făcut în așa fel încât eu să nu am. Poate, dacă va veni timpul și momentul voi înfia. Dacă mă voi simți capabilă să ofer unui copil ceea ce el are nevoie, o voi face.
În rest, mă mulțumesc cu rolurile de mătușă sau nașă. Și iubesc copiii. Chiar sunt de părere că au un potențial imens pe care, de multe ori, noi, adulții, îl stricăm.
Regret că nu pot ajuta acest băiețel și că atenționarea mea a fost primită prost. Dar asta este, nu eu sunt îngrijitorul care îi decide soarta.
Totuși, oricât le-ar plăcea acestor oameni să se joace de-a „ce rea e femeia aceea” (eu), copilul chiar are o problemă. Cu care va rămâne.
Sursa: psychologies.ro
28.01.2019
17:30
2900
Alegeri care dau bătăi de cap: părinte SAU prieten?
18.01.2019
18:30
3107
Băiat de 11 ani, mort din cauza peștelui prăjit
17.01.2019
08:02
5123
ÎNGRIJORĂTOR // Momo, personajul malefic care îţi poate ucide copilul
15.01.2019
18:30
3645
PILDĂ ÎNȚELEAPTĂ // Cum ar trebui să răspunzi la invidie și ură
18.12.2018
19:03
2613
Copilul tău a dat greș. Ce FACI mai departe?
14.12.2018
19:02
2926
O femeie a înscenat răpirea copilului său din cel mai ciudat motiv
07.12.2018
11:40
6292
De la ce vârstă îți poți lăsa copilul SINGUR în casă
28.11.2018
17:40
3903
Copiii tăi te RESPECTĂ? Câteva moduri de a le schimba atitudinea!
20.11.2018
17:02
3598
Sfaturi pentru părinții care vor un COPIL fericit la școală și acasă
27.10.2018
17:22
2773
Copilul tău vrea să fie tot timpul în CENTRUL ATENŢIEI? Uite de ce se întâmplă acest lucru
20.10.2018
17:09
3643
STRATEGIE // Cum să reacționezi la CAPRICIILE copilului
18.10.2018
19:30
3584
Cum să-ți ajuți copilul să aibă o imagine de sine pozitivă
15.06.2026
13:31
140
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
245
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
306
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
361
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
585
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
618
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
817
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1231
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2524
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1432
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1978
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1867
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1952
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2415
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2109
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1951
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1999
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1868
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2529
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2272
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2253
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2100
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1846
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1848
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1598
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
Pregătiri în regim de URGENȚĂ pentru alegerea unui nou Mitropolit al Basarabiei
Lucrările la noul centru TBC de la „Marius Nasta” repornesc după deblocarea finanțării de 1,2 miliarde lei
Guvernul pune la punct reguli noi pentru platformele digitale de taxi în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














