Cum să-ți ajuți copilul să aibă o imagine de sine pozitivă
3585
sursa: eva.ro Percepția copilului asupra propriei persoane este unul dintre cele mai importante lucruri pentru stabilitatea emoțională. Descoperă ce poți face pentru a-l ajuta să aibă o imagine de sine pozitivă.
Felul în care copilul gândește despre propria persoană îi influențează profund sănătatea și stabilitatea și va avea un rol central în modul în care reacționează atunci când este criticat, are nereușite sau se află în situații stresante. Rezolvarea eficientă a provocărilor sau a diverselor probleme care pot apărea va porni de la bazele create în copilărie. Drumul spre o personalitate puternică și lipsa complexelor pornește din primii ani de viață.
Stima de sine reprezintă modul în care copilul gândește despre propria persoană și părerea pe care și-a format-o cu privire la capacitatea lui de a realiza diferite activități. O imagine de sine pozitivă depinde și de încurajările și sprijinul familiei, precum și de sentimentul că este protejat și iubit. De asemenea, criticile constante din partea persoanelor importante din viața lui cum sunt părinții, bunicii sau alte rude îl pot influența negativ, dându-i impresia că nu are aptitudinile necesare pentru a avea succes.
Iată cum te poți asigura că cel mic are o imagine de sine pozitivă:
Arată-i în fiecare zi cât de mult îl iubești
Atunci când simte că este iubit copilul va avea sentimentul apartenenței și al siguranței, ceea ce contribuie pozitiv la stima de sine. Pe măsură ce crește, va continua să-și lărgească cercul social cu ajutorul colegilor de clasă, de echipă sau de serviciu. Crearea acestor legături este puternic influențată de imaginea de sine, iar tipul de persoane care îți vor înconjura copilului se vor adapta la imaginea de sine pe care și-a creat-o în timp. Iubirea părinților creează o bază solidă pentru toate relațiile viitoare și îi arată copilului că e în regulă să spună ceea ce simte și să fie o persoană afectuoasă. Îmbrățișează-l când se trezește dimineața și când pleacă la școală, citiți împreună și jucați-vă de fiecare dată când aveți ocazia.
Distrează-te alături de copilul tău
Când te joci cu el îi arăți copilului că este o persoană valoroasă și că îți place să-ți petreci timpul cu el. Copilul va avea mai multă încredere în el și va deveni sigur o persoană interesantă, care merită atenția celor din jur. În acest fel îi va fi mai ușor să formeze prietenii solide și să devină apropiat de colegi sau de alți membri ai familiei. De asemenea, potrivit studiilor realizate s-a constatat că, dacă cel mic se joacă des cu părinții, va avea un risc mult mai redus de anxietate și depresie.
Dă-i responsabilități și diferite treburi prin casă
Este foarte util să îl rogi pe copilul tău să te ajute cu treburile din casă. Chiar dacă nu face totul perfect, arată-i că apreciezi efortul pe care l-a depus și laudă-l atunci când reușește. De asemenea, ia măsuri pentru a preveni perfecționismul copilului și asigură-l că în timp va reuși să realizeze toate aceste activități din ce în ce mai bine. Potrivit specialiștilor, responsabilitatea pe care o primește atunci când îl rogi să realizeze activități adaptate vârstei lui stimulează copilul să învețe să se descurce și să devină mai sigur de forțele proprii.
Lasă-ți copilul să fie independent
Primii ani de școală sunt esențiali pentru independența celui mic. Lasă-l să se gândească singur cum să-și organizeze temele sau cum ar trebui să discute cu diferiți profesori, să-și pregătească uniforma sau să-și aleagă în ce cutie ar prefera să transporte masa de prânz. După ce i-ai acordat un interval pentru a se gândi la o schemă logică, răspunde întrebărilor care pot apărea și sprijină-l în găsirea soluțiilor. Contează foarte mult să-l lași să creeze propria variantă de rezolvare a problemelor înainte să intervii pentru a-l ajuta.
Numai în acest fel va avea o imagine pozitivă despre abilitatea proprie de a găsi remedii și de a rezolva toate aspectele neașteptate care pot apărea.
Învață-l că nereușitele sunt ocazii de învățare
Nu maximiza consecințele unei greșeli pe care o face copilului, nici nu te supăra dacă nu ia mereu note mari. Este important să-i explici că putem face cu toții greșeli și că acesta nu este un motiv să renunți. Învață-l că fiecare eșec poate fi o ocazie de a deveni mai bun, de a înțelege ce trebuie să repete sau cum să se comporte pe viitor.
Nu-ți insulta sau ironiza niciodată copilul
Chiar dacă face unele lucruri care te enervează nu folosi insulte la adresa copilului. Nu numai că vei crea o distanță între voi, ci atmosfera familială va fi încărcată de stres și emoții negative. Atunci când îți disciplinezi copilul încearcă să disociezi comportamentul problematic de cel mic. Explică-i consecințele și vorbește-i pe un ton blând. În acest mod va fi mult mai receptiv la sugestiile tale și nu i se va forma un complex din cauza cuvintelor folosite.
Sursa: eva.ro
28.01.2019
17:30
2901
Alegeri care dau bătăi de cap: părinte SAU prieten?
18.01.2019
18:30
3107
Băiat de 11 ani, mort din cauza peștelui prăjit
17.01.2019
08:02
5125
ÎNGRIJORĂTOR // Momo, personajul malefic care îţi poate ucide copilul
14.01.2019
16:20
4448
PROBLEMELE de la maturitate ale unui copil răsfăţat în exces
18.12.2018
19:03
2613
Copilul tău a dat greș. Ce FACI mai departe?
14.12.2018
19:02
2926
O femeie a înscenat răpirea copilului său din cel mai ciudat motiv
07.12.2018
11:40
6293
De la ce vârstă îți poți lăsa copilul SINGUR în casă
28.11.2018
17:40
3904
Copiii tăi te RESPECTĂ? Câteva moduri de a le schimba atitudinea!
20.11.2018
17:02
3598
Sfaturi pentru părinții care vor un COPIL fericit la școală și acasă
13.11.2018
19:30
3394
Copilul tău are o PROBLEMĂ. Nu, nu sunt eu invidioasă, nici rea
27.10.2018
17:22
2773
Copilul tău vrea să fie tot timpul în CENTRUL ATENŢIEI? Uite de ce se întâmplă acest lucru
26.10.2018
17:21
7946
Cu cât mai SEVERI sunt părinții, cu atât mai de SUCCES sunt copiii
16.06.2026
00:12
207
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
381
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
412
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
413
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
469
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
441
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
480
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
458
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
511
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
507
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
515
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
526
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
541
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
545
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
806
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
864
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1052
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1437
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2802
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1614
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2165
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2020
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2109
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2572
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2261
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2045
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














