Se pregăteşte proclamarea statului marionetă Novorusia
3231
Prezentul continuu
Eşuarea acordului de la Geneva şi escaladarea tensiunilor în Ucraina anunţă apariţia unui stat marionetă în estul Ucrainei. Putin, în cadrul ultimei întâlniri cu jurnaliştii, i-a găsit şi numele: Novorusia.
Lui Putin i se îneacă corăbiile
Moscova, printr-un război cvasisecret, a pus estul Ucrainei sub asediu. Chiar dacă sondajele spun că majoritatea populaţiei din această zonă optează pentru unitatea ţării lor, grupările paramilitare locale, susţinute de comandourile GRU, sunt suficiente pentru a menţine în regiunile Luhansk şi Doneţk o stare de insurecţie secesionistă permanentă.
Totuşi, în ciuda accentuării crizei ucrainene, observatorii politici şi liderii occidentali nu contenesc să ghicească în stele: va intra sau nu armata rusă în ţara vecină? Va anexa Putin estul Ucrainei după calapodul Crimeii sau nu? Va ceda el sau nu în faţa sancţiunilor occidentale care devin tot mai aspre?
Liderul de la Kremlin a semănat vânt şi acum culege furtună. Dacă uraganul se înteţeşte, el riscă să naufragieze, bineînţeles. Numai că Putin e deja în larg, în mijlocul apelor.
În spate, dacă face stânga împrejur, îl aşteaptă înfrângerea, ruşinea şi discreditarea cu urmări catastrofale pentru el. În faţă însă îi surâde iluzia victoriei menită să-i amăgească pe moment pe chibiţii care îl urmăresc pe ţărm.
Astfel, în ambele cazuri, şi dacă face cale întoarsă, şi dacă merge înainte, ar putea să i se înece corăbiile. De aceea, Putin n-are încotro şi va alege răul cel mai mic. Va căuta să meargă până la capăt, hărţuind în continuare Ucraina.
Calculele elementare arată că el nu are cum renunţa la destrămarea Ucrainei prin desprinderea unor regiuni din est şi poate din sud. Totodată, preşedintele rus nu poate anexa acest teritoriu după modelul Crimeii.
Se urmăreşte secesiunea, nu anexarea Ucrainei răsăritene
Iată motivele pentru care Putin nu va renunţa la dezmembrarea Ucrainei.
1. În urma alipirii peninsulei de la Marea Neagră, o Ucraină intactă va fi perpetuu duşmănoasă Rusiei şi va intra treptat în structurile euroatlantice, dând senzaţia că Moscova a pierdut-o pentru totdeauna.
2. Dacă Ucraina rămâne în actualele hotare, Crimeea va fi foarte dificil de aprovizionat, iar revigorarea ei economică va deveni practic imposibilă.
3.Aidoma pescarului din poveste, Putin, invadând Ucraina, a dat drumul duhului din sticlă. Chiar dacă acesta din urmă pare hotărât să-i îndeplinească dorinţele, el nu va ezita să-l devoreze în cazul în care ceva nu-i va fi pe plac. De aceea, preşedintele rus se vede silit să-i ajute pe separatişti. În caz contrar, va fi considerat slab şi neputincios în propria lui ţară, fapt care ar echivala cu moartea lui politică.
4.Dacă Ucraina nu este fragmentată şi se integrează în Europa, Transnistria nu va avea nicio şansă.
Totodată, după cum am arătat mai sus, Rusia nu poate anexa sud-estul Ucrainei aşa cum a făcut-o în Crimeea. Şi iată de ce.
1. Estul Ucrainei, asemenea regiunii Crimeea, este nelucrativ. Pentru a supravieţui, acest teritoriu trebuie subvenţionat de la bugetul central. Anexarea lui, combinată cu alipirea peninsulei de la Marea Neagră, s-ar constitui într-o povară financiară insuportabilă pentru Federaţia Rusă.
2. Ocuparea militară făţişă a regiunilor Luhansk şi Doneţk şi apoi alipirea lor la Federaţia Rusă ar putea provoca un război de uzură cu Ucraina sau chiar o ciocnire armată cu o coaliţie internaţională, fapt ce până la urmă s-ar putea solda în timp cu efecte letale pentru Rusia.
3. O Rusie izolată, încolţită militar şi cuprinsă de recesiuni nu va putea digera pur şi simplu un teritoriu atât de vast.
Nici pace, nici război
Astfel stând lucrurile, Putin alege a treia cale: nici pace, nici război. Fără a invada Ucraina cu armata regulată şi folosindu-se doar de forţele speciale care acţionează sub acoperire, el forţează convertirea aşa-ziselor „republici populare” într-un stat marionetă numit Novorusia.
Denumirea este inspirată de istorie. Este vorba de Edisan, teritoriul fostului Hanat al Crimeii, cucerit de ruşi la finele secolului XVIII. Primul recensământ ţarist, realizat în 1793, a constatat că din totalul de 67 de sate, în 49 locuiau români, iar în restul ruteni (ucraineni).
Situată între râul Nistru la vest şi râul Kuban la est, Novorusia istorică cuprinde la ora actuală şase regiuni ucrainene: Odesa, Nikolaev, Herson, Dnepropetrovsk , Luhansk şi Doneţk. Cum doar în ultimele două etnicii ruşi formează nu mai puţin de jumătate din populaţie, Putin se va baza, pesemne, anume pe acestea pentru a lansa statul satelit.
Scopul maxim este, desigur, distrugerea întregii Ucraine. Pare însă o misiune imposibilă pentru Moscova.
Mai realist este scopul minim: formarea unei Novorusii restrânse. Proclamarea aşa-ziselor republicile populare de la Doneţk şi Lugansk nu-i decât un preludiu pentru formarea statului satelit.
Astfel, simularea unui război civil cu excesele lui inerente nu-i deloc întâmplătoare. Atacurile de tip terorist asupra unor obiective civile, sechestrarea de persoane oficiale, luarea de ostatici şi, nu în ultimul rând, asasinarea unor politicieni de la centru sunt provocări ale serviciilor speciale ruse care urmează să-i constrângă pe complicii locali ai ocupanţilor să nu bată în retragere.
Statul marionetă va fi proclamat în momentul în care tensiunile vor atinge plafonul maxim. Când vărsările de sânge vor speria opinia publică ucraineană şi internaţională, separatiştii, la comanda Kremlinului, vor desprinde estul Ucrainei de restul ţării.
Putin are nevoie de Novorusia ca de aer, deoarece apariţia ei va justifica pierderea Ucrainei. Este însă puţin probabil ca el să forţeze şi o ocupare militară a regiunilor sudice Herson, Nicolaev şi Odessa, întrucât Rusia nu se bucură aici de un suficient sprijin popular.
Extinderea Novorusiei în această zonă e posibilă doar în urma unei intervenţiei armate ruse nedisimulate. Dar acest fapt ar provoca în cele din urmă o ciocnire militară directă cu forţele NATO, fiindcă revenirea Rusiei la gurile Dunării şi transformarea Mării Negre într-un lac rusesc e mai mult decât o chestiune ucraineană.
Ar fi o ameninţare la adresa Europei şi a întregii lumi libere. Nu cred că îl ţine cureaua pe Putin să arunce mănuşa forţelor aliate ale comunităţii euroatlantice şi să declanşeze un război mondial.
Oricum, apariţia statului satelit Novorusia, secundată de o posibilă introducere a trupelor ruse pe teritoriul lui, este foarte dificil de evitat. Lucrurile au scăpat de sub control. Numai o acţiune occidentală dură de „îngrădire şi descurajare” a Rusiei, vorba lui George Kennan, mai poate da peste cap planurile lui Putin.
30.09.2016
10:00
5670
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5447
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5860
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4871
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5417
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4956
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6387
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16246
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
5038
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6175
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4747
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5476
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
10.06.2026
11:31
44
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
242
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
250
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
258
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
312
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
384
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
605
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
629
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
710
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
671
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
716
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
784
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
919
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
832
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1027
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
923
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1044
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1197
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
1026
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1170
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
1090
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
1094
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
1053
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1120
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1204
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
880
Horoscopul zilei 08.06.2026
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














