Eliberarea unionismului
3624
Prezentul continuu
Deși relatările despre manifestația din 16 mai au făcut înconjurul globului, semnificațiile ei esențiale au scăpat presei. Or, evenimentul anunță o nouă stare de fapt care nu a fost realizată încă nici de clasa politică autohtonă, nici de observatorii străini.
Marea surpriză
Nu exagerez cu nicio iotă când spun că mitingul unionist a produs o mare surpriză amestecată generos cu o senzație de stupoare. Mulțimea reunită în Piața Marii Adunări Naționale i-a impresionat și pe adepții Unirii, și pe inamicii ei. Nimeni nu s-a așteptat că fără bani, fără experiență, fără sprijin politic, fără o forță riguros organizată pot fi adunate între 20 și 30 de mii de persoane la o acțiune unionistă.
S-a scris despre impactul expulzării lui George Simion asupra prezenței mulțimii sâmbătă în centrul Chișinăului. S-a speculat pe seama numărului de participanți, dar și asupra procentului de unioniști. S-au purtat discuții despre atitudinea pe care ar urma s-o ia clasa politică de la București și Chișinău față de noua situație. Agenția americană Stratfor a analizat efectele posibile ale acestei, dar și ale altor demonstrații asupra stabilității interne și externe din Republica Moldova.
Două lucruri însă absolut indispensabile pentru înțelegerea fenomenului au fost trecute cu vederea. Să le luăm pe rând.
De la un curent de gândire, la o mișcare populară
Primul. Mitingul numeros și marșul viguros din 16 mai 2015 au ridicat curentul de gândire și simțire românească din Republica Moldova la rangul de amplă mișcare de revendicare a reunirii cu România.
Unionismul s-a transformat dintr-o expresie a opiniei publice într-o formă a democrației de masă. Dintr-un subiect de dezbateri și motiv de proteste disparate s-a convertit într-o acțiune populară magistrală.
Fuseseră și până acum demonstrații unioniste, nu-i vorbă. Acestea nu erau însă numeroase. PPCD, sub Iu. Roșca, nu organiza niciodată manifestații pentru unirea cu România. Au fost acțiuni antiguvernamentale, dar asta era cu totul altceva.
Sfârșitul înregimentării partinice
Și al doilea. Acțiunea de la 16 mai a arătat că unionismul românesc din Republica Moldova s-a descotorosit de tutela formațiunilor politice. Acesta fusese monopolizat încă din primii ani de după proclamarea independenței de anumite partide, pierzând astfel calitatea de factor mobilizator și devenind, în consecință, un măr al discordiei, un pretext pentru reglări de conturi între diverse facțiuni politice.
Cred că înregimentarea partinică a unionismului n-a fost întâmplătoare, fiind indusă din umbră de serviciile secrete ruse pentru a fragmenta și a dezbina forțele democratice și proeuropene de la Chișinău. Pentru a perverti și, în cele din urmă, pentru a discredita conștiința națională românească.
Și manevra în mare parte le-a reușit. Unionismul a fost împins la periferia scenei politice și coborât la nivelul unei fronde sectare.
După autodemascarea lui Iu. Roșca și prăbușirea PPCD-ului, alte partide, din păcate, cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună, au căutat să-și adjudece controlul deplin asupra curentului unionist, dăunând enorm cauzei românești din Basarabia. Și nici nu-i de mirare. Identificarea cu niște grupări politice mici, fără un bazin electoral solid, transformă unionismul în percepția publică într-un fenomen marginal, descurajând aderenții lui reali sau potențiali.
Meritul platformei „Acțiunea 2012”, al mișcării „Tinerii Moldovei”, al altor organizații nonguvernamentale este că au ajutat unionismul să iasă de sub poala partidelor, emancipându-l, dându-i aripi să urce la înălțimile unei idei naționale care plutește în aer. Acum o poate respira în voie oricine.
30.09.2016
10:00
5609
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5388
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5796
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4796
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5358
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4901
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6325
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16190
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4964
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6123
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4690
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5410
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
28.03.2026
16:03
19
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
56
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
469
Horoscopul zilei 28.03.2026
530
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
718
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
603
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
731
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
654
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
688
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
681
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
693
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
727
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
617
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
609
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
723
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
877
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
628
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
726
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2260
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
792
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
755
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
821
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
834
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
774
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
798
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
Horoscopul zilei 28.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














