Distrugerea Ucrainei a fost experimentată în R.Moldova
2433
Prezentul continuu // Comratul este folosit drept poligon pentru exersarea atacurilor ulterioare asupra Ucrainei
În noaptea de miercuri spre joi, la Mariupol, în urma unui schimb de focuri între separatiştişi fidelii Kievului, au fost ucise patru persoane. Acum, când lumea e cu ochii pe Donbassul cuprins de insurecţii, ne scapă că distrugerea metodică a Ucrainei a fost experimentată de Putin în Republica Moldova.
Priveşte înapoi cu luare aminte
Nu ştim exact ce au discutat deunăzi liderii celor trei partide de guvernământ de la Chişinău în legătură cu pericolele interne şi externe pe care le provoacă astăzi criza ucraineană. Pentru orice eventualitate însă, le propunem să privească înapoi cu atenţie, făcând o incursiune cronologică în evoluţiiledin sudul republicii.
Aşadar, la 2 februarie, în Autonomia Găgăuză, a avut loc un referendum clandestin. Aproximativ 100000 de persoane au fost chemate să opteze pentru Uniunea Europeană sau Uniunea Vamalăşi, concomitent, să ia atitudine faţă de o ipotetică independenţă a regiunii.
După cum era de aşteptat, prezenţa la urne a fost, ca sub puterea sovietică, de peste 70 la sută. Majoritatea covârşitoare a votanţilor au ales să meargă în Asia în detrimentul Europei şisă se desprindă de Chişinău în dauna integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Au învăţat în Găgăuzia cum să pună mâna pe Crimeea
La sfârşitulaceleiaşi luni, grupuri înarmate în uniforme militare fără însemne au ocupat clădirea Radei din Simferopol. Ulterior,aceleaşi persoane neidentificate au luat cu asalt sediile administrative şiunităţile militare ucrainene.
În martie, a avut loc un referendum ilegal parcă tras la indigo după cel desfăşurat la Comrat, această acţiune ilicită soldându-se, precum se ştie, cu anexarea rusă a Crimeii. În aprilie, militarii fără însemne şi-au făcut apariţia în regiunile Harkov, Doneţk şi Luhansk.
Oricum au suci-o, alipirea Crimeii şi destabilizarea Ucrainei au început în urma referendumului din autonomia găgăuză. Nu-i deloc o simplă coincidenţă la mijloc.
La Comrat, ruşii au experimentat ocuparea unui teritoriu fără introducerea masivă a trupelor regulate. În ciuda invalidării referendumului în instanţă şi a avertismentelor administraţiei centrale, ei au instrumentat cu succes o diversiune separatistă cu un potenţial distructiv enorm.
Dacă Moscova ar fi vrut, ar fi alipit Găgăuzia la fel de iute ca şi Crimeea. De Transnistria nici nu mai vorbim.
Ruşii însă zăbovesc. Dar nu pentru că justificarea anexiunii în cazul Republicii Moldova ar fi mai dificilă decât în cel al Crimeii. Acestea-s pentru Putin nişte fleacuri. Kremlinul va suge din deget orice argument pentru a se dezvinovăţi şi a demonstra că albul e negru şi viceversa.
Pur şi simplu, focarele secesioniste de la noi sunt prea departe de spatele frontului, de bazele ruse de aprovizionare şi susţinere logistică. Contează şi anturajul geopolitic care este aici pentru Moscova mai ostil decât în Crimeea.
Poligonul rus de la Comrat
Pe urmă, Putin nu-şi propune ocuparea directă a malului drept al Nistrului, după cum ne sperie unii comentatori. Şi nici vestul Ucrainei. Nu-l ţine cureaua, deoarece o atare aventură l-ar implica într-un război de uzură şi într-o ciocnire directă cu statele NATO.
Planul său este altul şi prevede incitarea la dezordine şi imitarea unor mişcări secesioniste în Ucraina de sud-est, ceea ce i-ar permite crearea de coridoare din Crimeea spre Donbass,Transnistria şi gurile Dunării. Dacă acest scenariu va izbuti, Găgăuzia ar putea fi, la o adică, ataşată la proiectul „Novorossia”.
Până una-alta însă, Comratul este folosit drept poligon pentru exersarea atacurilor ulterioare asupra Ucrainei. După vizita ambasadorului rus la Taraclia, şi minoritatea bulgară din sud ameninţă cu un referendum ilegal.
Kremlinul, astfel, îşi extinde terenul pentru probele de tragere. Iar când linia frontului se va apropia de frontierele noastre, poligonul va putea fi lesne transformat de ruşi în câmp de luptă.
30.09.2016
10:00
23.09.2016
15:16
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















