Dacă cere nu foc, ci pace, Putin e înfrânt

Prezentul continuu // Calculele președintelui rus au fost eronate, iar focul pe care l-a tras în direcţia Ucrainei se întoarce acum ca un bumerang împotriva lui

Ei, şi la ce i-a folosit aventura ucraineană? Miercuri, preşedintele rus arăta deplorabil, chiar dacă nu contenea să-şi bombeze pieptul.

Flutură steagul alb

Pentru prima oară de la anexarea Crimeii încoace, Putin a lăsat-o mai moale. După o întâlnire cu preşedintele OSCE, el le-a cerut separatiştilor din Doneţk şi Luhansk să suspende desfăşurarea referendumului de la 11 mai.

Totodată, liderul de la Kremlin a anunţat că şi-a retras armata de la frontiera cu Ucraina. Ce-i drept, Washingtonul nu dă o para chioară pe promisiunile sale. Potrivit lui Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, „Statele Unite ar primi favorabil o asemenea măsură, dar, deocamdată, nu există dovezi că a avut loc o retragere a trupelor”.

Nu ne încredem nici noi în vorbele lui Putin. Debandada provocată de Moscova în Ucraina demonstrează o dată în plus că el adesea, călcând a popă, minte de îngheaţă apele.

Şi totuşi, gestul său total descurajant pentru teroriştii filoruşi este simptomatic. Dacă cere nu foc, ci pace, preşedintele Rusiei flutură, de fapt, steagul alb. Mai pe şleau vorbind, se dă bătut.

De ce se predă?

Este adevărat că steagul alb, aidoma „oamenilor verzi” fără însemne, este camuflat îndărătul unui violent limbaj de lemn. Dar tot atât de adevărat este faptul că această schimbare de macaz nu-i întâmplătoare. Putin se predă. Şi iată de ce.

Sancţiunile încep să-şi spună cuvântul înainte încă de a se resimţi efectul lor economic. Presiunea psihologică pe care a pus-o izolarea internaţională a Rusiei a fost suficientă.

Putin a eşuat lamentabil. Calculele sale au fost eronate, iar focul pe care l-a tras în direcţia Ucrainei se întoarce acum ca un bumerang împotriva lui.

El nu s-a aşteptat să fie ţintuit la stâlpul infamiei la ONU şi să fie supus unor sancţiuni internaţionale concertate. Din contra. Spera ca prin urzelile sale împotriva Ucrainei să dezbine Occidentul, să provoace o ruptură între aliaţi, să incite UE împotriva SUA şi viceversa. N-a fost să fie.

Cu ce s-a ales?

Şi până la urmă, cu ce s-a ales? Cu vânătăi, şuturi în fund, dureri de cap şi obrazul puternic boţit.

Comunitatea euroatlantică este astăzi mai unită ca oricând, NATO şi-a identificat inamicul de care avea mare nevoie pentru a-şi consolida poziţiile. Bugetele militare ale ţărilor din Uniunea Europeană vor creşte. UE şi Alianţa Nord-Atlantică înclină să se extindă spre Est. Ucraina, în urma anexării Crimeii, a fost învrăjbită pentru foarte mult timp înainte.

Şi, colac peste pupăză, în urma agresiunii brutale şi a alipirii abuzive a unui teritoriu străin, Rusia a degenerat într-un fel de Coree de Nord ceva mai mare. Într-un paria de care lumea bună fuge ca de un lepros.

În aceste condiţii, Putin se repliază, fraierindu-şi şi mascaţii pe care i-a trimis să-şi facă de cap în ţara vecină, şi lumpenii ucraineni pe care i-a transformat în „separatişti”. Proclamarea „republicilor populare” s-a dovedit a fi o stratagemă de doi bani, care nu sunt destui acum nici măcar pentru a trage de necaz o duşcă de votcă.

Terorişti cu buzele umflate

Astfel, teroriştii din Luhansk şi Doneţk, care l-au crezut pe Putin şi au aşteptat ca preşedintele rus să bage trupe regulate în Ucraina, au rămas cu buzele umflate. Nici rachiul nu le sună în cap din abundenţă, nici promisele sinecuri grase nu vor veni.

Nu afirm, desigur, că toate jocurile au fost făcute. Nu-i exclus ca Putin să recidiveze în Ucraina. Să aprindă iar fitilul violenţelor.

Nimeni nu poate pune mâna în foc pentru el. Liderul de la Kremlin e un personaj imprevizibil, iar acţiunile sale de multe ori sunt iraţionale. Ocuparea Crimeii, bunăoară, este o faptă lipsită de logică şi, după cum am arătat mai sus, total contraproductivă.

Orice ar fi însă, Putin a băgat-o pe mânecă. Isprăvile lui halucinante din Ucraina sunt începutul sfârşitului pentru regimul kaghebist de la Moscova.