Stiri
Democrații anunță că au luat act de decizia de ieri a Curții Constituționale și anunță că Partidul Democrat (PD) rămâne consecvent deciziei luate în Biroul Politic, de a participa la formarea noii majorităţi parlamentare şi a noului Guvern alături de PLDM şi toţi cei care doresc ca Republica Moldova să iasă imediat din criza politică în care se află.
”Această decizie implică mai multe efecte imediate şi, în aceste condiţii, sunt necesare anumite evaluări şi discuţii în perioada imediat următoare. Urmează să avem concluziile necesare pe marginea efectelor concrete ale deciziei Curţii Constituţionale şi să stabilim paşii pe care îi vom face mai departe”, se precizează într-un comunicat de presă al PD.
Amintim că, ieri, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti de a-l desemna pe Vlad Filat candidat la funcţia de premier.
Galina Munteanu
PD anunță că nu-și schimbă poziția
Politică
23.04.2013
11:27
689


”Această decizie implică mai multe efecte imediate şi, în aceste condiţii, sunt necesare anumite evaluări şi discuţii în perioada imediat următoare. Urmează să avem concluziile necesare pe marginea efectelor concrete ale deciziei Curţii Constituţionale şi să stabilim paşii pe care îi vom face mai departe”, se precizează într-un comunicat de presă al PD.
Amintim că, ieri, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti de a-l desemna pe Vlad Filat candidat la funcţia de premier.
Galina Munteanu
Stiri relevante
20.05.2024
15:14
3534
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
06.03.2024
16:47
7467
Incompetență sau rea-voință la Curtea Constuțională? Alexandru Tănase: „CCM a consfințit printr-o decizie proprie dreptul UTA Găgăuzia la SECESIUNE. S-a garantat la nivel constituțional secesiunea”
04.10.2023
11:14
1637
Recean, mesaj TRANȘANT pentru „membrii grupărilor criminale”, care s-au „BUCURAT” ieri de decizia Curții Constituționale: „Nu vom tolera ca aceste grupări să utilizeze instrumentele democratice, pentru subminarea statului de drept”
04.10.2023
08:52
1777
DOC // CSE îi blochează pe oamenii lui Șor. Persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat NU vor putea candida la alegerile din 5 noiembrie: „Nu vom admite ca membrii unei grupări criminale să fraudeze alegerile”
03.10.2023
17:07
2784
Exponenții Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, au dreptul să candideze la alegerile locale din 5 noiembrie, dar și la scrutinele din următorii cinci ani. Domnica Manole a înclinat balanța
03.10.2023
15:20
2152
UPDATE // Membrii Partidului „Șor”, scos în afara legii, vor avea dreptul să CANDIDEZE la alegeri: Domnica Manole, Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au spus DA
17.05.2023
10:44
1980
Curtea Constituțională AMÂNĂ luarea unei decizii în privința INTERZICERIII Partidului „Șor”. Ședința de examinare a constituționalității formațiunii lui Șor, ÎNTRERUPTĂ până la 12 iunie
16.05.2023
10:59
2527
VIDEO // Șor vrea să intervină ONLINE la ședința Înaltei Curți. A mai rămas o zi până la DECIZIA FINALĂ în privința scoaterii sau nu în afara legii a Partidului „Șor”
12.05.2023
12:10
4120
VIDEO // CCM a luat o PAUZĂ până luni, 15 mai. Deputatul Ulanov a încercat să-și exprime poziția în rusă, dar a fost OPRIT
12.04.2023
12:14
2425
PRECIZĂRI de la Curtea Constituțională vizavi de simbolurile agresiunii Rusiei: „Pentru a sancționa o persoană, trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară”




















Top stiri
21.08.2025
00:33
336
Europenii solicită ca Trump să trimită avioane F-35 în România pentru securitatea Ucrainei
20.08.2025
23:34
480
Propunerea Giorgiei Meloni: Plan european pentru asistență rapidă Ucrainei în cazul unui nou atac al Rusiei
20.08.2025
22:29
407
Operațiune de succes a poliției române: 600.000 de dolari falși confiscați în urma unui raid european împotriva falsificatorilor de monedă
20.08.2025
22:10
1289
ULTIMA ORĂ // Voronin l-a TURNAT în direct pe partenerul de bloc Dodon: ,,În kuliokul pe care Plahotniuc i l-a întins lui Dodon erau fix 860 de mii de euro..."
20.08.2025
21:35
446
Armata israeliană își intensifică ofensiva în Gaza după atacul major al Hamas
20.08.2025
20:37
385
21 August 2025: Temperaturi în creștere și vreme senină în Moldova
20.08.2025
19:59
389
Macron avertizează: Ofensiva Israelului în Gaza va duce la un dezastru bilateral iminent
20.08.2025
19:04
410
România ajută Spania în lupta cu incendiile de pădure: 51 de pompieri trimiși să sprijine echipele locale în fața tragediei
20.08.2025
18:32
501
Israelul aprobă un proiect de colonizare care amenință continuitatea teritorială a Palestinei în Cisiordania
20.08.2025
18:05
535
Lavrov: Garanții de securitate pentru Ucraina fără Rusia sunt iluzorii și neproductive
20.08.2025
17:27
544
Nou incident cu dronă militară în Polonia: posibile urme rusești și temeri de provocare în contextul tensiunilor regionale
20.08.2025
17:20
501
România și Republica Moldova își consolidează cooperarea transfrontalieră prin Programul Interreg NEXT 2021-2027 pentru dezvoltarea comunităților de pe ambele maluri ale Prutului
20.08.2025
14:52
572
Guvernul dă undă verde Parcului Tehnologic „Moldova HiTech Park”, proiect ce propulsează economia bazată pe cunoaștere și inovație
20.08.2025
14:35
497
Noua unealtă digitală care revoluționează planificarea investițiilor pentru fermieri și APL-uri în Moldova
20.08.2025
14:17
762
Tusk avertizează asupra unei întâlniri Zelenski-Putin în Budapesta, amintind eșecul din 1994
20.08.2025
14:07
1209
SONDAJ // Parcursul european s-ar putea STOPA după 28 septembrie, iar R. Moldova nu va mai beneficia de MILIARDELE oferite de UE. Indecișii pot schimba balanța
20.08.2025
13:58
539
Guvernul pregătește sezonul rece 2025–2026: Plan măreț pentru siguranța energetică a Moldovei
20.08.2025
13:58
840
Avertisment pentru alegătorii proeuropeni și „amatorii de plitkă”, care vor să ducă „Alternativa” în Legislativ: „Vom reveni rapid de la „integrare europeană”, la „misiunea istorică” din 2001: apărarea Breanskului de tancurile NATO”
20.08.2025
13:25
595
Zelenski semnalează intensificarea atacurilor rusești: Bombardamente și drone în Donețk, Cernihiv și Poltava, bilanț tragic la Ohtîrka și pagube în portul Izmail
20.08.2025
13:21
473
Guvernul aprobă un nou parteneriat cu Ungaria pentru burse de studii destinat studenților moldoveni
20.08.2025
13:05
950
Barometrul electoral: Moldovenii susțin puternic aderarea la UE și unirea cu România și NATO
20.08.2025
12:56
518
Premierul Ilie Bolojan își anunță vizita oficială la Chișinău sâmbătă!
20.08.2025
11:58
511
Justiția lovește dur: patru indivizi condamnați la ani grei de închisoare pentru trafic de droguri în Chișinău și Strășeni
20.08.2025
10:51
550
Trump vizează pacea în Ucraina ca să câștige Premiul Nobel și un loc în Paradis
20.08.2025
10:03
637
Bărbați condamnați la închisoare pentru omor brutal în raionul Rîșcani după un conflict între prieteni de pahar


















































Actualitate
Parteneri
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri