22:09:56 11.10.2024
Stiri

Octavian Țâcu // Nodul sirian: Cine cu cine luptă în Siria

Opinii 19.04.2018 09:19 Vizualizări6114 Autor: Ziarul National
Octavian Țâcu // Nodul sirian: Cine cu cine luptă în Siria Foto: Lucica Tăut


În căutarea Timpului pierdut

Peste 500 de mii de persoane și-au pierdut viața într-un conflict armat din Siria ce durează șapte ani, care a început prin proteste antiguvernamentale, înainte de a deveni un adevărat război civil. Peste 13 milioane de oameni au fost constrânși să-și părăsească casele de un război în care aparent se confruntă forțele loiale președintelui Bashar al-Assad, grupările ce se opun guvernării sale și militanții jihadiști ai Statului Islamic.

Dar dincolo de asta, e greu să înțelegi la prima vedere ramificația internațională a acestui conflict, când Iranul și Rusia, la care s-a adăugat Turcia, susțin guvernul Alawit al președintelui Assad, ajutat în acelaș timp de mișcarea islamică șiită libaneză Hezbollah, implicată în conflict din 2013, iar opoziția predominant sunită atrage suport din mai multe părți, printre care Arabia Saudită, Qatar și state occidentale precum Statele Unite, Marea Britanie și Franța, care la rândul lor susțin miliția kurdă în nord împotriva militanților jihadiști ai Statului Islamic, care între timp a fost înfrânt.

Declanșarea ostilităților

Totul a început în martie 2011, când în Deraa, un oraș din sudul Siriei, autoritățile au arestat și torturat tineri care au desenat slogane revoluționare pe zidurile unei școli. Protestele în masă, izbucnite ca răspuns la desfrâul puterii, au fost de asemenea inăbușite în stil totalitar, cu morți și răniți, ceea ce a amplificat starea de revoltă și nemulțumire.

Sute de mii de oameni au început să curgă pe străzi din iulie 2011, cerând demisia președintelui al-Assad și tragerea la răspundere a celor responsabili cu omorârea oamenilor pașnici în timpul demonstrațiilor. În acelaș timp, protestatarii au început să adune arme și să expulzeze autoritățile din regiunile date. Guvernul a negat orice dialog și a insistat pe soluționarea problemei pe cale militară, ceea ce a dus la escaladarea violenței și declanșarea unui război civil, ca rezultat al creării brigăzilor rebele și opoziției față de forțele guvernamentale.

Către iunie 2013, ONU raporta peste 90 de mii de morți, iar în 2014 numărul acestora s-a dublat la 191 de mii, până a atins cifra de 250 de mii în 2015, iar actualmente sunt raportate peste 500 de mii de victime.

Cine cu cine luptă în Siria?

La începutul războiului, în Siria existau mai multe centre de putere și de prezență: regimul controla partea de vest; rebelii erau în nord-vest și sud-vest; Hezbollah asigura spatele regimului în vestul țării, inclusiv capitala Damasc; jihadiștii Statului Islamic controlau fâșii extinse din nordul până în sud, dar și anumite părți din centru; nordul țării era sub controlul milițiilor kurde, care au și puncte de susținere în nord-vest; pe teritoriul controlat de regim erau atestate numeroase prezențe ale trupelor ruse, care dominau pe anumite porțiuni; în centru anumite segmente erau în dispută între rebeli și luptătorii Statului Islamic.

Cine și ce caută în Siria?

Guvernul sigur vrea să mențină situația sub control, acoperindu-se de legitimitatea constituționalității și a reprezentativității democratice prin vot. Rebelii spun că puterea lui al-Assad este nelegitimă, lucru pe care l-au declarat și protestatarii de pe Maidan față de guvernarea lui Yanukovici, doar că în Ucraina opoziția s-a impus masiv, reușind preluarea puterii, iar în Siria avem ce avem.

În ambele circumstanțe delegitimarea puterii s-a produs prin folosirea violenței, ceea ce a creat o psihoză externă imediată, care a atras implicarea masivă a a Occidentului. În ambele situații Rusia s-a implicat pentru a fractura și mai mult contextul și a înclina balanța în favoarea puterii, iar occidentalii, dar în special americanii, pentru a susține opoziția antiguvernamentală.

Occidentul, dar și Israelul ar prefera o victorie a opoziției, pentru a avea eventual o țară mai democratică, dar și pentru a putea avea în Siria eliminat un cap de pod al influenței ruse, pentru a putea proiecta o influență mai mare asupra regiuniii și a slăbi presiunile asupra statului israelian. Dar dincolo de aceasta, șiiții de la putere și suniții din opoziție au de lămurit un aspect important al luptei pentru dominație religioasă într-o țară cu tradiții divergente de coabitare și credință.

Rusia s-a implicat pentru prima oară în perioada post-Război Rece într-un război în afara vecinătății sale apropiate, pe care de fapt n-o consideră nici independentă, nici suverană. Este primul război după Afganistan (1979-1989), când armatele ruse ies în exterior pentru a salva ultimul aliat în regiunea Orientului Apropiat și ultimul său bastion la Marea Mediterană. Prin această acțiune, Rusia a ieșit din propriile buturi, făcând să fie uitat războiul din Georgia (2008), anexarea Crimeii și scindarea Ucrainei.

Prin această operațiuni și sub acoperirea intervenției în scopuri de a contracara „terorismul internațional” Rusia rezolvă trei probleme: susține clientul său, distruge opoziția pro-occidentală și anihilează fundamentalișii islamici, care pot influența și masele de musulmani din Rusia propriu-zisă. În plus constrânge occidentalii în problema ucraineană și oferă rușilor senzația de măreție, care dintotdeauna a contat pentru regimul țarist, sovietic sau putinist.

Iranul dorește impunerea guvernării șiită pentru solidaritate religioasă, dar și pentru a avea un aliat în lupta contra Israelului și împotriva contextului regional în general sunit. La rândul lor, capitalizând pe seama haosului din regiune, Statul Islamic – o grupare extremistă care a ieșit din al-Qaeda irakiană, a preluat porțiuni serioase din Siria, pentru a le uni cu cele din Irak și a crea un stat al islamului. În cele din urmă, ISIS a fost înfrânt de armata guvernamentală siriană, care are acum un singur adversar serios – opoziția susținută de occidentali.

Kurzii din Siria la fel ca și cei din Irak, dar și cei din Turcia poartă război pentru propria cauză, de creare a statului Kurdistan, ceea ce explică resentimentele Turciei față de susținerea acestor grupări din parte occidentalilor. Paradoxal că acest activism al kurzilor în Siria și Irak are loc pe fundalul unei activizări a Mișcării Muncitorești kurde din Turcia, care la ora actuală face față cu greu nu numai problemei separatismului kurd, dar și problemei refugiaților, care în majoritate s-au regăsit pe teritoriul său. Dar și mai paradoxal e că această catastrofă umanitară, stimulată din exterior de diferiți actori, a băgat în ceață Uniunea Europeană, care face față cu greu unei crize fără precedent a refugiaților, lucru care convine atât Rusiei, care nu dorește o extindere a acesteia în spațiul post-sovietic, cât și Statelor Unite, pentru care erijarea unui pol european în sistemul internațional este incomodă.

Între timp, trupele siriene, încurajate de Rusia, au continuat să urmărească trupele rebele, în timp ce forțele turcești au atacat rebelii kurzi din nord. În ciuda încercărilor de a pune în aplicare o încetare a focului la sfârșitul lunii februarie 2018, forțele guvernamentale au lansat o campanie aeriană majoră împotriva rebelilor din regiunea siriana estică Ghouta.

La 7 aprilie 2018, un atac chimic a fost raportat în orașul Douma, cu 70 de persoane ucise și 500 de răniți. Medicii de la fața locului au declarat că expunerea la clor și gazul sarin este cauza acestor decese. Guvernul sirian a negat orice utilizare a armelor chimice.

În urma incidentului din Douma, Consiliul de Securitate al ONU nu a putut adopta trei rezoluții rivale privind o anchetă a presupusului atac chimic, Rusia și Statele Unite fiind împotrivă. Drept rezultat, forțele guvernamentale siriene au intrat și au preluat controlul asupra orașului Douma. La 14 aprilie 2018, Statele Unite, Marea Britanie și Franța au lansat atacuri antirachete asupra mai multor ținte guvernamentale din Siria, ca răspuns la presupusul atac chimic din Douma, dar de fapt războiul a devenit un conflict între două părți: regimul lui Assad susținut de Rusia, Iran, Turcia și China, pe de o parte, și rebelii susținuți de Occident, Israel și o parte a lumii arabe, pe de alta.


Stiri relevante
16.01.2018 10:12 6356 Octavian Țâcu // Fanarioții
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
11.10.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ziarul NAȚIONAL a al...

07.10.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alegerile din 20 oct...

04.10.2024 09:07 Nicolae Negru Nicolae Negru // Klimenko, evoluția u...

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md