Victor Șelin răzbunat

Semne diacritice // Abia acum ar putea să înceapă rezolvarea conflictului și tocmai asta nu intră în planurile Kremlinului

Dispariția și reapariția enigmatică a lui Putin, revelațiile sale cinematografice în legătură cu ocuparea Crimeii, zângănitul din ce în ce mai zgomotos de arme, inclusiv de arme nucleare, ce se aude de la Moscova - totul face ca imaginea Rusiei să pară și mai sumbră, și mai primejdioasă, și mai irațională. Iar expresia feței lui Serghei Lavrov vorbind despre afacerile interne ale Republicii Moldova, punând condiții, avertizând, pare să reprezinte cel mai adecvat și mai convingător întunecarea și amenințarea rusă. Rareori se întâmplă ca un diplomat să transmită atât de expresiv mesajele, nu numai prin cuvinte, ci și prin mimica, prin exteriorul său.

Lavrov vede mai multe motive de nemulțumire, de iritare, când privește prin geamul Kremlinului spre regiunea noastră. Parteneriatul româno-polonez, încheiat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis la Varșovia, nu are alt sens pentru el, decât că va pune piedici Rusiei în înfăptuirea planurilor sale pe linia dintre Marea Baltică și Marea Neagră, iar preocuparea președinților României și Poloniei pentru soarta Ucrainei și Republicii Moldova este de-a dreptul o acțiune antirusească, dacă ne uităm iarăși de pe zidurile Kremlinului. Cu atât mai mult nu poate să placă dialogul dintre Kiev și București, după ani și ani de relații nervoase, de temeri și pretenții reciproce dintre aceste capitale.

Sunt premisele unor mișcări „tectonice”, în spatele cărora poate fi suspectată umbra americanilor, și care ar putea aduce schimbări esențiale în raportul de forțe din această zonă. Discuțiile dintre Iohannis și Poroșenko despre dezghețarea conflictului transnistrean (în sensul deblocării negocierilor) și reîntoarcerea Transnistriei în componența Republicii Moldova sunt la fel simptomatice, prevestitoare de dificultăți în plus pentru interesele imperiale rusești. Căci, orice s-ar spune, Kievul dispune de pârghii naturale, iar Bucureștiul poate să vină cu banii care îi lipsesc acum Moscovei. Nu neapărat cu banii săi, e puțin probabil ca Bucureștiul să vrea să investească peste Nistru, dar Bruxellesul nu se va da la o parte. Abia acum ar putea să înceapă rezolvarea conflictului și tocmai asta nu intră în planurile Kremlinului. Cel puțin, nu acum.

Totuși, „mișcarea în front” a Chișinăului e cel mai greu de suportat pentru Moscova. Așa încât adoptă un ton mentoricesc, ne ține lecții. E ciudat, totuși, să auzim la adresa noastră reproșuri despre blocade economice, ultimatumuri, din gura celui care ne aplică embargouri și-și zângănește armele la hotarul nostru. Iar menționarea Autonomiei Găgăuze într-un context nefavorabil Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE este o imixtiune deschisă în afacerile noastre interne, o incitare a găgăuzilor la nesupunere în fața Chișinăului, condamnabilă din toate punctele de vedere. E adevărat, nimic nou, în aparență, decât că escaladarea, încrâncenarea, repetarea obsesivă a acelorași acuzații mincinoase nu promite nimic bun. Și are dreptate noul ministru al Apărării, Viorel Cibotaru, reamintindu-ne despre pericolul rus.

Atunci când ne făcea furios din deget, Lavrov nu știa încă despre faptul că Chișinăul le va închide ușa în nas autorilor filmului propagandistic despre Crimeea, în care evoluează și Putin în rolul principal. Dar era la curent cu declarația președintelui Nicolae Timofti despre interzicerea intrării în Republica Moldova pentru deputații ruși care nu se comportă în corespundere cu statutul lor oficial. Putem doar să ne imaginăm reacția lui Lavrov la faptul că Chișinăul i-a declarat persona non grata pe principalii propagandiști ai Rusiei, e un „bobârnac” foarte dureros și umilitor pentru ea. Dar necesar, obligatoriu chiar, ca de la „partener” și „prieten secular” la „partener strategic”. Dacă Moscova i-a interzis, fără nicio explicație, intrarea președintelui PSDM Victor Șelin, noi de ce i-am deschide ușa lui Dmitri Kiseliov, Goebbels al Rusiei. :)

„Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, ca între ortodocși, nu-i așa?