Victor Șelin răzbunat
2318
Semne diacritice // Abia acum ar putea să înceapă rezolvarea conflictului și tocmai asta nu intră în planurile Kremlinului
Dispariția și reapariția enigmatică a lui Putin, revelațiile sale cinematografice în legătură cu ocuparea Crimeii, zângănitul din ce în ce mai zgomotos de arme, inclusiv de arme nucleare, ce se aude de la Moscova - totul face ca imaginea Rusiei să pară și mai sumbră, și mai primejdioasă, și mai irațională. Iar expresia feței lui Serghei Lavrov vorbind despre afacerile interne ale Republicii Moldova, punând condiții, avertizând, pare să reprezinte cel mai adecvat și mai convingător întunecarea și amenințarea rusă. Rareori se întâmplă ca un diplomat să transmită atât de expresiv mesajele, nu numai prin cuvinte, ci și prin mimica, prin exteriorul său.
Lavrov vede mai multe motive de nemulțumire, de iritare, când privește prin geamul Kremlinului spre regiunea noastră. Parteneriatul româno-polonez, încheiat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis la Varșovia, nu are alt sens pentru el, decât că va pune piedici Rusiei în înfăptuirea planurilor sale pe linia dintre Marea Baltică și Marea Neagră, iar preocuparea președinților României și Poloniei pentru soarta Ucrainei și Republicii Moldova este de-a dreptul o acțiune antirusească, dacă ne uităm iarăși de pe zidurile Kremlinului. Cu atât mai mult nu poate să placă dialogul dintre Kiev și București, după ani și ani de relații nervoase, de temeri și pretenții reciproce dintre aceste capitale.
Sunt premisele unor mișcări „tectonice”, în spatele cărora poate fi suspectată umbra americanilor, și care ar putea aduce schimbări esențiale în raportul de forțe din această zonă. Discuțiile dintre Iohannis și Poroșenko despre dezghețarea conflictului transnistrean (în sensul deblocării negocierilor) și reîntoarcerea Transnistriei în componența Republicii Moldova sunt la fel simptomatice, prevestitoare de dificultăți în plus pentru interesele imperiale rusești. Căci, orice s-ar spune, Kievul dispune de pârghii naturale, iar Bucureștiul poate să vină cu banii care îi lipsesc acum Moscovei. Nu neapărat cu banii săi, e puțin probabil ca Bucureștiul să vrea să investească peste Nistru, dar Bruxellesul nu se va da la o parte. Abia acum ar putea să înceapă rezolvarea conflictului și tocmai asta nu intră în planurile Kremlinului. Cel puțin, nu acum.
Totuși, „mișcarea în front” a Chișinăului e cel mai greu de suportat pentru Moscova. Așa încât adoptă un ton mentoricesc, ne ține lecții. E ciudat, totuși, să auzim la adresa noastră reproșuri despre blocade economice, ultimatumuri, din gura celui care ne aplică embargouri și-și zângănește armele la hotarul nostru. Iar menționarea Autonomiei Găgăuze într-un context nefavorabil Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE este o imixtiune deschisă în afacerile noastre interne, o incitare a găgăuzilor la nesupunere în fața Chișinăului, condamnabilă din toate punctele de vedere. E adevărat, nimic nou, în aparență, decât că escaladarea, încrâncenarea, repetarea obsesivă a acelorași acuzații mincinoase nu promite nimic bun. Și are dreptate noul ministru al Apărării, Viorel Cibotaru, reamintindu-ne despre pericolul rus.
Atunci când ne făcea furios din deget, Lavrov nu știa încă despre faptul că Chișinăul le va închide ușa în nas autorilor filmului propagandistic despre Crimeea, în care evoluează și Putin în rolul principal. Dar era la curent cu declarația președintelui Nicolae Timofti despre interzicerea intrării în Republica Moldova pentru deputații ruși care nu se comportă în corespundere cu statutul lor oficial. Putem doar să ne imaginăm reacția lui Lavrov la faptul că Chișinăul i-a declarat persona non grata pe principalii propagandiști ai Rusiei, e un „bobârnac” foarte dureros și umilitor pentru ea. Dar necesar, obligatoriu chiar, ca de la „partener” și „prieten secular” la „partener strategic”. Dacă Moscova i-a interzis, fără nicio explicație, intrarea președintelui PSDM Victor Șelin, noi de ce i-am deschide ușa lui Dmitri Kiseliov, Goebbels al Rusiei. :)
„Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, ca între ortodocși, nu-i așa?
13.08.2025
11:00
2467
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3702
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93652
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53830
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36813
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37159
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37807
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
38096
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38556
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38251
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38144
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38147
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
27.05.2026
16:19
10
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
165
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
170
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
185
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
258
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
311
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
334
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
338
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
307
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
379
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
278
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
308
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
446
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
478
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
389
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
787
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
540
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
655
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
674
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
898
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
868
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
858
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
789
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
849
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
951
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














