Uniunea Eurasiatică, moartă înainte de a se naște
2224
Semne diacritice
Uniunea Economică Eurasiatică a cărei naștere e stabilită pentru 1 ianuarie 2015 e sortită să apară fără suflare, moartă. Și nu din cauza „cezarotomiei”, a procesului de organizare în sine, ci a unor disfuncții congenitale, conceptuale. Ea a murit înainte de a se naște.
Marți, la Moscova s-a întrunit Consiliul Suprem al UEA, ca să pună la punct ultimele „detalii” ale acestui proiect integraționist, alternativ Uniunii Europene, dar, în pofida optimismului pe care Putin a vrut să-l transmită jurnaliștilor, împreună cu președinții Rusiei, Kazahstanului și Belarusului, după întâlnire, funcționarea noii Uniuni ridică serioase semne de întrebare, din mai multe motive.
Primul e însăși Rusia care a demonstrat că nu pune niciun preț pe suveranitatea și independența statelor vecine și că nu va rata niciun prilej de a reinstitui controlul asupra lor. Soarta Ucrainei, care a fost atacată într-un moment critic, sub pretextul apărării rușilor ucraineni, le-a dat fiori lui Lukașenko și Nazarbaiev, țările lor fiind din acest punct de vedere poate chiar mai vulnerabile decât Ucraina.
Presa rusă a remarcat mai cu seamă o schimbare în comportamentul și limbajul președintelui belarus, care și-a manifestat deschis solidaritatea față de ucraineni, a refuzat să recunoască ocuparea Crimeii și a început să apeleze la sentimentele patriotice, identitare ale belarușilor, să pună accentul pe europenitatea lor, să acorde mai multă atenție istoriei, culturii și limbii belaruse. El a interzis neoficial folosirea panglicii „Gheorghievskaia”, pe care o poartă, ca semn distinctiv, separatiștii ucraineni și „omuleții verzi” - soldații ruși trimiși în Ucraina.
Deși mai puțin vocală decât Minskul, Astana își ia de asemenea măsuri de precauție, cu atât mai mult cu cât naționaliștii ruși își exprimă în permanență pretențiile asupra regiunilor de nord ale Kazahstanului. Nazarbaiev răspunde ofertelor de integrare economică venite din partea Rusiei, dar respinge categoric orice concesii în încercările Moscovei de a obține măcar o parte din atribuțiile politice asupra teritoriului kazah.
În aceste condiții, Moscova nu se grăbește să accepte libera circulație a tuturor mărfurilor în spațiul Uniunii Vamale, în special a resurselor energetice, care i-ar cauza pierderi importante de venituri la buget. După cum a subliniat și Lukașenko, obiectivul respectiv nu a fost atins nici până acum, în pofida promisiunilor lui Putin. Iar de acum înainte va fi și mai greu de atins. Anticipând posibilitatea reexportării prin Belarus a unor mărfuri produse în UE, supuse embargoului, Moscova a interzis, sub pretextul proastei calități, nu numai intrarea, ci și tranzitarea teritoriului său de către mărfurile mai multor întreprinderi belaruse. Se atestă o reducere a schimburilor comerciale și între Rusia și Kazahstan.
Scăderea prețurilor la petrol și devalorizarea bruscă a rublei, criza economică profundă ce se anunță în Rusia pune și mai mult la încercare proiectul lui Putin, îl anulează de fapt. Vor accepta țările-membre, la care se va mai adăuga Armenia și Kîrgîzstanul, să suporte împreună cu Rusia efectul devastator al devalorizării rublei și al sancțiunilor economice la care a fost supusă în urma ocupării Crimeii? Puțin probabil. Lukașenko a și poruncit ca schimburile comerciale cu Rusia să fie efectuate în dolari și euro, nu în ruble.
Odată cu scăderea prețurilor la petrol și devalorizarea rublei, a scăzut simțitor și autoritatea lui Putin. El nu mai este considerat un strateg bun, calculele sale s-au dovedit a fi greșite, superficiale.
Mușchii săi nu mai impresionează ca după ocuparea Crimeii, dacă până și președintele belarus, cel mai fidel aliat al Rusiei, a numit politica sa față de Belarus „prostească și fără minte”. Lider de temut, venerat de extremiștii din întreaga lume, Putin a devenit țintă a ironiilor, Barak Obama se amuză deschis pe seama sa.
Că frica față de „ursul” rus începe a se volatiliza o confirmă și faptul că, înainte de a merge la summitul de la Moscova, Lukașenko a trecut pe la Kiev, unde le-a promis sprijin ucrainenilor. Pe la Kievul care a renunțat în mod sfidător la statutul de țară nealiniată al Ucrainei a mers la Moscova și Nazarbaiev, încheind acolo un acord de cooperare militară cu ucrainenii. Faptul acesta este profund simbolic, semn de rău augur pentru viitorul UEA văzut de Putin.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
30.07.2026
04:22
30.07.2026
01:57
30.07.2026
01:43
30.07.2026
01:19
30.07.2026
00:40
30.07.2026
00:31
30.07.2026
00:07
29.07.2026
22:43
29.07.2026
22:42
29.07.2026
22:33
29.07.2026
22:18
29.07.2026
21:35
29.07.2026
21:03
29.07.2026
20:03
29.07.2026
20:01
29.07.2026
19:39
29.07.2026
19:04
29.07.2026
18:58
29.07.2026
18:52
29.07.2026
18:44
29.07.2026
18:40
29.07.2026
18:36
29.07.2026
18:28
29.07.2026
18:09
29.07.2026
17:55
Trump vrea să extindă controlul SUA asupra inteligenței artificiale după incidentele de hacking OpenAI
Armata de roboți chinezești care schimbă din temelii retailul britanic
Meta se prăbușește pe bursă după promisiunile lui Zuckerberg de cheltuieli uriașe pentru AI
Vreme mai caldă și cer variabil în Republica Moldova, joi 30.07.2026















