Unirea pragmatică și Banca de Economii

Semne diacritice

De 27 martie ar trebui să uităm de Banca de Economii și să ne aducem aminte despre Unire. Însă, oricât ar părea de absurd, aceste teme pot fi legate astăzi între ele.

În perioada ocupației sovietice, Unirea era tabu, Kremlinul ar fi preferat ca anul 1918 să nu fi existat în istoria noastră, căci provoca idei periculoase pentru imperiu în mediul intelectual, idei pe care mașina propagandistică, oricât de eficientă ar fi fost, nu reușea să le anihileze total. După 1991, a vorbi despre Unire se considera, la început, prematur, destabilizator și chiar intolerant față de cetățenii românofobi, față de „frații mai mari” care aveau nevoie de timp ca să se adapteze la noile realități. Discuțiile despre Unire îi deprimau, îi făceau să se simtă discriminați, îi aduceau la disperare. Și nu mai puțin invocat era motivul că apelurile unioniste serveau drept combustie pentru „morile” separatiștilor, transnistreni și găgăuzi, că iritau inutil Rusia. Și aceasta ne-o spuneau nu numai europenii, ci și unii politicieni de peste Prut. Convențional, am putea numi acest segment de istorie „perioada Ion Iliescu”.

Apoi, am intrat în perioada când tema Unirii și-a pierdut brusc actualitatea, a devenit un anacronism, un semn de abordare „pășunistă”, sentimentală a realității, în contextul integrării într-o Europă fără vămi și grăniceri, fără hotare politice, care nu îndeplinesc decât o funcție simbolică. „Ne întâlnim în Europa!” – se asigurau reciproc politicienii de pe ambele maluri ale Prutului, după 7 aprilie 2009. În mod firesc, elanul integraționist a stimulat procesul de redobândire a cetățeniei române de către basarabeni, deși nu toată lumea vedea cu ochi buni acest fenomen. Moscova a încercat să-l împiedice, folosind pârghia transnistreană, dar nu a reușit. A fost, pe bună dreptate, „perioada Băsescu”. Și tot Băsescu a încheiat-o, propunându-le basarabenilor să profite de Unire, dat fiind că până la intrarea Republicii Moldova în UE este mult prea departe.

Astfel, începe perioada discuțiilor despre Unirea pragmatică, rațională, din calcul. Tot mai multă lume ajunge la concluzia că R. Moldova eșuează ca stat, încăpând pe mâna unor „oligarhi” hrăpăreți, nesățioși, bolnavi de lăcomie, nesimțiți, surzi la suferința oamenilor, care au pus stăpânire pe toate pârghiile puterii, pe toate instituțiile publice, și nu se vor opri decât storcând tot „venitul” posibil, pârjolind și pustiind toate satele noastre. Devalizarea de zeci de miliarde a Băncii de Economii, în văzul întregii societăți, cu complicitatea majorității politicienilor, inclusiv a celor din opoziție, a tuturor instituțiilor statului, în frunte cu Procuratura Generală și CNA, obligate să vegheze asupra bunurilor publice, demonstrează la ce cote nemaipomenite de cinism, de inconștiență cleptomană se află liderii aleși de noi.

Am ajuns în situația să-i suspectăm pe toți. Vorbind neîntrerupt despre integrarea europeană, liderii actuali ne mențin de facto într-o dependență criminală de Rusia, în interesul financiar personal. Ei simulează reformele și nu vor apropia R. Moldova de UE, decât la o distanță care nu le pune în pericol afacerile oneroase și libertatea de a ne prăda în voie. Doar justiția europeană le poate veni de hac. Și cea din România, care funcționează la fel.

Dacă sute de mii de cetățeni au putut să-și redobândească, în numele pragmatismului, cetățenia română, pentru a călători liber prin Europa, de ce nu ar accepta Unirea, pentru a-i vedea la închisoare pe cei care ne-au jefuit timp de 25 de ani? Preluăm astfel o idee ce plutește de ceva timp în aerul moldav, fiind „elaborată” de Mircea V. Ciobanu, în „Jurnal de Chișinău”. Orice ministru și deputat arestat la București provoacă rezonanțe unioniste la Chișinău. Un grup de tineri unioniști, de pe ambele maluri ale Prutului, vine și cu serioase argumente economice pentru repetarea Unirii.

Vor reuși cetățenii moldoveni să-și stăpânească reflexele condiționate timp de jumătate de secol de spălări pe creier, de propagandă antiromânească, antioccidentală, să-și construiască viitorul în mod pragmatic, rațional? Depinde dacă mai pot judeca.