Nicolae Negru // Rusia pravoslavnică nu-l mai așteaptă pe Hristos
10402
Semne diacritice
Rusia pravoslavnică a refuzat să oprească bombardarea și uciderea ucrainenilor pe perioada sărăbătorilor de Paști. La propunerea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, ca părțile beligerante să facă o „pauză pascală umanitară” de patru zile, reprezentantul Rusiei, Dmitri Polianski, a răspuns că apelul la încetarea focului ar fi o „încercare de a le oferi naționaliștilor și radicalilor de la Kiev un repaus pentru ca ei să se regrupeze”.
Așa că imnurile din bisericile ortodoxe din Ucraina, inclusiv cele aparținând Bisericii ortodoxe ruse vor fi acompaniate, în noaptea Învierii, de sirenele alarmei aeriene, de exploziile bombelor și rachetelor, de tirurile artileriei și rafalele mitralierelor, iar roșul ouălor încondeiate se va contopi cu roșul sângelui vărsat de Putin pe altarul „eliberării Donbasului”, a „demilitarizării și denazificării” fraților ucraineni.
Aceasta spune multe despre natura regimului putinist, despre starea morală și psihică a liderului de la Kremlin și a poporului care îl idolatrizează, mergând orbește după el. Se vede că ura față de „naziștii” ucraineni, disperarea din cauza înfrângerilor suferite pe frontul din Ucraina a întunecat completamente mintea președintelui rus. Hristos nu mai este așteptat în Rusia nici măcar de Ziua Învierii, nu mântuirea sufletului, ci revanșa și refacerea Uniunii Sovietice îi preocupă pe majoritatea pravoslavnicilor păstoriți de Patriarhul Kirill.
Fiindcă veni vorba, președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin, s-a referit la războiul ruso-ucrainean și sancțiunile aplicate de Occident ca la o perioadă de „recuperare a teritoriilor”. L-o fi luat gura pe dinaninte, o fi uitat că trupele ruse nu au fost trimise să ocupe teritoriul ucrainean, ci doar să-l „elibereze” de „hunta drogaților și naziștilor” de la Kiev?
Chiar dacă angajată într-o luptă cu mai toată lumea, Moscova nu scapă din vedere și ce se întâmplă la Chișinău, reacționând cu vehemență, brutal la promulgrea legii privind interzicerea simbolurilor agresiunii rusești împotriva Ucrainei. În special, Kremlinul a fost supărat de fraza președintei Maia Sandu precum că aceste simboluri vor ajunge la lada de gunoi a istoriei. După cum demonstrează istoricii, panglica negru-oranj nu are legătură cu URSS și memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind un construct propagandistic, care poate fi atribuit mai curând „Rusiei Istorice” pe care o visează în termeni agresivi Putin.
Kremlinul acționează la Chișinău prin Dodon și tovarășii săi, care amenință azi cu nesupunere civică. Deși nu par să fie atât de rudimentari, încât să nu-și poată da seama că Maia Sandu procedează adecvat, socialiștii și comuniștii se comportă de parcă le-ar lipsi propria rațiune. Fiind o marionetă kremlineză, Dodon amenință ca o Maria Zaharova în stare de afect, acuzând-o pe Maia Sandu că ar fi influențată de Occident. Lipsit de demnitate și onoare, liderul de onoare al socialiștilor nu e capabil să aprecieze gesturile demne ale actualei guvernări. Și acțiunile deputaților găgăuzi par coordonate din același centru al FSB. Toate interesele „panglicarilor” converg spre instabilitatea dorită de Moscova, la care instabilitate contribuie și oamenii tâlharului Șor, trăgând sforile din ascunziș, nerăbdător să declanșeze alegeri anticipate.
Conform datelor recentului sondaj publicat de „Imas”, 43,6 la sută din respondenți consideră că vina pentru declanșarea războiului din Ucraina o poartă NATO/Occidentul/V.Zelenski, iar 41,6% - Vladimir Putin/ Federația Rusă. Cifrele reflectă dezastrul din capetele cetățenilor noștri. Însă, înainte de a pune la îndoială capacitățile lor intelectuale, cum o fac unii, s-ar cuveni să constatăm eșecul deplin al instituțiilor statului în a proteja și a asigura securitatea spațiului informațional al Republicii Moldova.
Dacă Occidentul, inclusiv UE, abia începe să înțeleagă că lupul propagandei ruse și oaia pluralismului, a libertății de exprimare, nu sunt compatibili, liderii de la Chișinău au avut posibilitatea să-și da seama despre aceasta mult mai înainte. Dar nu au făcut nimic. Nu se știe cât a alocat Kremlinul pentru finanțarea coloanei a cincea din Republica Moldova (în cazul Ucrainei se vorbește de 7 miliarde de dolari) și nu se știe câți bani au nimerit în buzunarele dodonilor noștri, dar, dacă cifrele sondajului sunt corecte, coloana există și amenință cu destabilizarea, cu alegeri anticipate. Să însemne aceasta că nu mai speră să iasă cu flori în întâmpinarea tancurilor rusești?
13.08.2025
11:00
2459
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3693
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93339
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53698
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36686
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37031
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37679
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37965
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38427
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38128
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38016
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38034
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
121
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
136
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
212
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
383
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
312
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
319
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
294
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
313
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
342
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
320
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
368
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
467
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
413
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
394
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
464
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
681
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
437
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
470
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
706
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
642
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
523
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
503
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
849
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
899
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
1087
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
889
Horoscopul zilei 24.05.2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














