PLR, riscul autoînşelării

Semne diacritice

Partidul Liberal Reformator s-a lansat oficial în campania electorală şi, cum e firesc, a expus tot ce crede că are mai bun pentru a cuceri alegătorii dezamăgiţi, derutaţi şi disperaţi. Echipa PLR merită să fie apreciată din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că a salvat cursul european. E puţin probabil că am fi circulat azi fără vize în Europa şi am fi avut semnat Acordul de Asociere cu UE, dacă în aprilie 2013 deputaţii PLR nu ieşeau de sub „aripa” lui Mihai Ghimpu şi nu votau constituirea Guvernului Leancă.

Am putea discuta dacă sloganul partidului - „Moldova fără oligarhi” - este cel mai reuşit pentru atragerea alegătorilor, dacă aceştia nu ar trebui mai întâi asiguraţi cu DEX-uri, însă nu putem nega spusele „olegarhului” PLR, după cum a fost numit vicepreşedintele Oleg Bodrug de un fost coleg de partid, că imaginea echipei liberal-reformatoare este din cele mai „curate” pe scena noastră politică.

„Un partid este puternic prin echipă, nu prin lideri-păpuşari”, a subliniat un alt vicepreşedinte, Tatiana Potâng, trăgând astfel o linie sub încercările nereuşite ale liberal-reformatorilor de a-l „peţi” pentru rolul de lider pe ex-premierul Ion Sturza. Procedeul de a spune că strugurii sunt acri, când sunt plasaţi prea sus, nu e nou, dar problema rămâne. Liderul, persoana care reprezintă partidul, contează, chiar dacă, suntem de acord, nu e neapărat să fie un „păpuşar”.

Cum era de aşteptat, liberal-reformatorii s-au încurajat reciproc în decizia de a participa la alegeri, lansând săgeţi la adresa colegilor mai puţini la număr care propuseseră anterior să nu se grăbească, în condiţiile în care nu există siguranţa trecerii pragului de intrare în Parlament, pentru a nu dispersa excesiv votul proeuropean.

Ion Hadârcă, preşedintele liberal-reformator, a declarat, citat de ziarulnational.md, că PLR „nu are dreptul” să nu participe în actuala campanie, fiindcă „nu putem să-i dezamăgim pe acei care aşteaptă o forţă nouă, necompromisă, cu adevărat reformatoare”, iar PLR reprezintă „stâlpii şi garanţiile podurilor de flori şi de piatră către Uniunea Europeană”. A spus-o frumos! Ni s-a părut cât se poate de inspirat şi îndemnul să nu voteze „răul cel mai mic”, ci să voteze echipa PLR, pentru că este „o alternativă bună”, adresat alegătorilor de Tatiana Potâng.

Există însă riscul autoînşelării. Din păcate, sondajele de până acum nu confirmă că alegătorul nostru e în aşteptarea PLR-ului. Nu e prima dată când logica sa nu coincide cu logica liderilor de partid. În mod logic, de exemplu, alegătorii unionişti ar trebui să voteze în primul rând cu PNL, singurul partid care are înscris în statut obiectivul reunirii cu România. Cu toate acestea, ei preferă să meargă cu PL şi chiar cu PLDM, decât cu PNL. Un alt exemplu: până la apariţia în PL a lui Dorin Chirtoacă, rezultatele electorale ale acestei formaţiuni erau extrem de modeste, de circa 1%, ca după aceasta, în aprilie 2009, să reuşească să intre în Parlament cu peste 13 la sută. Liderul, Mihai Ghimpu, rămânând acelaşi, a fost „redescoperit” de alegătorii care nu-l „observau” până atunci.

Sigur, putem să neglijăm şi sondajele, acestea nu sunt perfecte, ba chiar false deseori, însă, dacă urmărim Barometrele opiniei publice ale IPP, ne convingem că datele BOP privind intenţiile de vot, deşi nu au coincis şi nu puteau să coincidă sută la sută cu rezultatele alegerilor, au stabilit cu exactitate toate formaţiunile cu şanse de intrare în Parlament în alegerile din 2005, aprilie 2009, iulie 2009, 2010 (sunt disponibile pe site-ul IPP). Această concluzie este valabilă şi în cazul AMN din iulie 2009. Deşi, în sondajul respectiv figura cu doar 2,6% intenţii de vot, ţinând cont de marja de eroare de 2,5, AMN era creditat cu şanse de trecere a pragului de 5% la acea vreme.

Curând, IPP va lansa probabil un alt BOP, de dinainte de alegerile din 30 noiembrie. Liderii PLR ar trebui să-l studieze cu atenţie, dacă fireşte sunt nişte politicieni care acţionează temeinic, bazându-se pe realitate, nu pe fantezii sau interese de moment. Ana Guţu, Anatol Arhire, Dorin Duşciac şi alţii care au cerut retragerea PLR din cursa electorală ar putea să aibă mai multă dreptate decât cei care sunt interesaţi din diferite motive ca partidul să participe cu orice preţ la alegeri.

Renunţarea ar fi o înfrângere doar dacă visul fondatorilor PLR e să ajungă din nou deputaţi. Dacă visul este altul, inclusiv constituirea unei formaţiunui proeuropene puternice, durabile, retragerea din campanie ar fi benefică, raţională în cazul în care sondajul va indica o lipsă de şanse. Căci un eşec electoral ar pune cruce pe efortul lor, ar arunca definitiv partidul la periferia scenei politice, alături de multe altele.