Negocieri noi, probleme vechi

Semne diacritice

De ce ne-am temut nu am scăpat. Prima veste care ne vine, în sfârșit, după două săptămâni de negocieri în spatele ușilor închise, e că procesul formării unei majorități parlamentare după alegerile din 30 noiembrie s-a stopat, a ajuns în impas. De ce? Dumitru Diacov a sugerat pentru presă că de vină ar fi liberalii, care ar cere ca turta puterii supusă împărțirii între PLDM, PD și PL să includă și funcția președintelui R. Moldova, chiar dacă mandatul lui Nicolae Timofti expiră abia în 2016. Și deputatul liberal-democrat Maria Ciobanu scrie pe Facebook că unii își revendică dreptul asupra „mânzului” nefătat încă.

Ghimpu a dezmințit, printr-un comunicat de presă, ca fiind „speculaţii şi manipulare a opiniei publice” zvonul că PL ar pretinde la funcția de președinte al R. Moldova. „Partidul Liberal consideră că, atât timp cât PL, PLDM și PD nu au convenit asupra unui model de funcționare a puterilor în stat (de preferință modelul european propus de PL și nicidecum actualul model arbitrar și păgubos), nicio parte nu poate pretinde și nu poate alege nicio funcție în stat”, se spune în comunicatul de presă, difuzat de PL și citat de Ziarul NAȚIONAL.

Deși sună bine – „model de funcționare a puterilor”, nu este clar ce ar fi aici de „convenit”, funcționarea celor trei ramuri ale puterii și raportul dintre ele fiind stabilite de Constituția R. Moldova și legislația în vigoare. Dorin Chirtoacă vine cu o precizare din care rezultă că PL insistă asupra unui model european de funcționare a viitoarei alianțe, „care să asigure nu doar funcționarea acestei alianțe, ci și a viitoarelor alianțe posibile după 2016, adică pe tot ceea ce înseamnă guvernare în stil și la standarde europene în R. Moldova acum și în viitor”.

Această clarificare dă naștere la alte întrebări. 2016 fiind anul alegerii unui nou președinte al R. Moldova, putem deduce că, într-un mod sau altul, anume această funcție este piatra de încercare a negociatorilor. De ce nu ni se spune clar care e sensul divergențelor? De ce, la urma urmei, negocierile nu ar continua „în prezența presei, reprezentanților societății civile și a mediatorilor UE și SUA”?, idee care se conține în comunicatul PL. Ar fi singura soluție pentru evitarea manipulării opiniei publice și tirajării unor „neadevăruri”. Dacă nu au ce ascunde, liderii PLDM și PD ar trebui să profite de ocazie și să asigure transparența negocierilor, așa cum o cere toată lumea. Faptul că nu au făcut-o până acum vorbește de la sine.

Pe de altă parte, din direcția PCRM ne vin vești bune: comuniștii sunt dispuși să conlucreze, în anumite condiții, cu partidele proeuropene și chiar să contribuie la rezolvarea problemei alegerii viitorului președinte al R. Moldova. A declarat acest lucru Oleg Reidman, fost consilier al președintelui Voronin, apoi și Voronin însuși a confirmat intenția de colaborare cu puterea, spunând, în cadrul ședinței CC al PCRM, sâmbăta trecută, că „trebuie de procedat ca în anul 2005, atunci când opoziţia a deţinut controlul asupra Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Comisiei Electorale Centrale sau la Curtea de Conturi. Asta nu înseamnă coaliţie largă. Asta înseamnă că toţi noi trebuie să conştientizăm că avem un singur popor. Cei care au fost aleşi în Parlament trebuie să reprezinte interesele poporului”.

„Coaliția largă”, la care s-a referit liderul PCRM, citat de Ziarul NAȚIONAL, este o idee lansată de unii comentatori politici. Aceasta e puțin probabilă și chiar puțin folositoare în actualele condiții. Căci, oricât de proeuropean s-ar declara azi Voronin, nu se știe cum se va comporta el mâine, dacă Putin îl va chema și îi va asculta păsul, vreo cinci minute, pe coridorul Kremlinului, cum a făcut cu Dodon. Dar și așa, un PCRM dominat de reflexe prorusești și românofobe poate deveni un talaghir în mersul R. Moldova spre UE. Numai dacă PL ar decide să se retragă de la negocieri, atragerea PCRM la guvernare ar deveni inevitabilă, pentru a nu organiza alegeri anticipate în R. Moldova.

Însă, o înțelegere cu PCRM în chestiunea alegerii șefului statului este necesară acum și, iarăși, numai transparența negocierilor prezintă o oarecare garanție că se poate reuși în acest sens.