Nicolae Negru // Lupul și mielul, Serghei Lavrov și Maia Sandu

Semne diacritice

Săptămâna trecută a adus două surprize neplăcute: 1) Dodon, Plahotniuc și Șor au dat la o parte supărările și divergențele, reunindu-se împotriva noului președinte, formând o majoritate parlamentară setată pe acțiuni răzbunătoare, prorusești (despre care am scris în comentariul de vinerea trecută); 2) Moscova a reacționat cu o vehemență ieșită din comun la afirmația Maiei Sandu că trupele ruse trebuie retrase de pe teritoriul Republicii Moldova, iar „pacificatorii” militari – înlocuiți cu o misiune civilă, internațională.

Dodon – „constructiv”, Maia Sandu – iresponsabilă”

După ce a fost învinuită că nu este „constructivă” ca Dodon, că pune în pericol pacea fragilă de pe Nistru, șeful MID-ului, Serghei Lavrov, i-a aplicat „loviura de grație”, numind-o „iresponsabilă”. Precizările Maiei Sandu că retragerea se referă la trupele ruse și munițiile de la Cobasna, că Chișinăul face distincție între așa-zisul Grup Operativ de Trupe Ruse (reminiscențele Armatei 14 din perioada sovietică) și batalionul de „pacificatori”, instalat conform acordului moldo-rus din 1992, nici nu au fost luate în seamă, Moscova stabilind, cu de la sine putere, că toți militarii ruși de pe teritoriul Republicii Moldova se află în misiune pacificatoare și, prin urmare, orice aluzie la retragerea acestora ar fi „dușmănoasă”, „destructivă” și ar pune în pericol pacea de pe Nistru.

„Este puţin probabil ca acest lucru (retragerea „forțelor de pacificare” ruse – n.n.) să ajute la o soluţionare şi să putem accepta astfel de cereri, destul de iresponsabile”, a declarat Lavrov într-o conferință de presă. (Din păcate, sinonimia falsă adoptată de Rusia a pătruns și în mass-media internațională, fiind folosită, de exemplu, de reputabila agenție informațională Reuters.)

O precizare de prisos?

Precizarea făcută de Maia Sandu nu era necesară, consideră unii analiști, căci angajamentul Rusiei de retragere a trupelor sale, a armamentului munițiilor de la Cobasna, luat în 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, nu făcea vreo distincție între militarii ruși. Și așa-zisul GOTR, și batalionul de „pacificatori” se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Ceea ce e adevărat. Problema e în acordul din 1992, semnat de Snegur și Elțin, rămas în vigoare. Chișinăul a nimerit în cursa întinsă de Moscova. Până la adoptarea unei noi concepții a misiunii de pacificare în zona de securitate de pe Nistru, anularea acestui acord va fi considerată drept o intenție de rezolvare a conflictului prin război, iar înlocuirea militarilor cu civili sub egida ONU sau OSCE nu va fi posibilă, atâta timp cât se va opune Rusia.

Moscova se enervează

Distincția între așa-zisul GOTR și batalionul de pacificare îi permite Chișinăului să insiste în continuare asupra retragerii necondiționate a cel puțin 1 500 de militari și a 20 de mii de tone de armament și muniții, fluturând cu angajamentul Moscovei de la Istanbul, enervând-o, cel puțin, demascând-o ca ocupant al unui teritoriu străin sub falsul pretext al menținerii păcii.

Pentru Rusia, cu veleități mesianice renăscute, cu pretenții de forță morală, aceasta contează. Ea nu are de gând să plece de pe Nistru, ci să forțeze Chișinăul să accepte o bază militară rusă pe teritoriul său. Planul Kozak nu a fost anulat, ci doar ajustat.

„Logica” lui Lavrov

„Logica” Moscovei e a lupului, din fabula lui Esop: „Tulburi apa din care beau”, acuză el mielul, înainte de a-l mânca (Ești iresponsabilă, tulburi pacea pe care a instalat-o Rusia, acuză Lavrov); „L-ai ofensat pe tatăl meu” (ofensezi Armata Rusă, cerând retragerea ei…)

„Eu am reiterat poziția Republicii Moldova și nu e nimic nou în asta. Asta a fost tot timpul poziția statului Republica Moldova”, a răspuns împăcuitor Maia Sandu la grosolăniile lui Lavrov.Stăpânirea ei de sine e de apreciat, doar că ceea ce spune nu este adevărat.

Poziția lui Dodon a fost alta și Moscova și-ar dori ca noul președinte să preia această „tradiție”. De aceea Lavrov se comportă atât de brutal (mai brutal chiar decât în perioada Plahotniuc), aplicând deschis tactica intimidării, nu fără ajutorul lui Dodon și a „omologului” de la Tiraspol.

Iluzii mai vechi

Sigur, intenția Maiei Sandu de a discuta cu Putin problema trupelor ruse de ocupație e lăudabilă, dar să nu creadă că va fi prima care vrea să discute cu Putin, să nu-și facă iluzii că va reuși. Până la ea, pe această cale, cu iluzii similare, au mers Lucinski, apoi Voronin… Doar Nicoale Timofti a fost realist și nu s-a autoamăgit că ale sale cuvinte ar putea avea vreun efect la Kremlin.