De ce tac Filat, Lupu și Ghimpu, de ce vorbește Voronin

Semne diacritice

Am fost prea optimiști cei care am crezut că liderii partidelor politice proeuropene au tras învățăminte din experiența ultimilor ani și vor negocia mult mai operativ, transparent și responsabil formarea unei noi coaliții de guvernământ. Văzându-se cu mandatele în buzunare, Filat, Lupu și Ghimpu au ignorat din nou interesul și dreptul legitim al alegătorilor de a fi informați și s-au pus pe împărțit turta puterii în spatele ușilor închise, fără să comunice cu presa sau societatea civilă.

La momentul convocării de către președintele Nicolae Timofti a primei ședințe a Parlamentului nou-ales, nu se cunoștea încă dacă PLDM, PD și PL au ajuns la vreo înțelegere, dacă vom avea o majoritate proeuropeană și ce își propune aceasta să realizeze în viitorii patru ani de guvernare.

Nu știm cu siguranță nici care sunt punctele divergente și de ce nu s-a putut ajunge la un compromis. Blocajul s-a produs din cauza programului de guvernare? Puțin probabil. Din cauza modului de distribuire a portofoliilor? Din dorința cuiva de a împărți pielea ursului din pădure, atribuindu-și funcția de președinte al R. Moldova? Nu este exclus. Putem să presupunem că fiecare partid are ceva de ascuns, dacă nu acceptă să iasă în fața presei cu anunțuri; protejându-și partenerii, își protejează propriile interese „secrete”.

Tăcerea lui Filat, Lupu și Ghimpu îl avantajează, îl pune în lumină pe Voronin, care a fost mai „vorbăreț” ca niciodată în această perioadă, repetând pentru nu știu a câta oară că e dispus să coopereze cu partidele proeuropene pentru consolidarea societății și binele Republicii Moldova, inclusiv alegerea președintelui în 2016. El vede PCRM în rolul de formațiune care, de dragul stabilității, trece peste liniile ideologice. Însă nu este de acord să modifice Constituția, nici în sensul alegerii președintelui prin vot direct, cum o doresc Filat și Lupu, nici în sensul reducerii numărului de voturi pentru alegerea președintelui în Parlament, de la 61 la 51, cum o dorește Ghimpu. Ceea ce înseamnă că există riscul repetării crizei politice din 2010-2012, dacă nu se profită de „schimbarea la față” a liderului PCRM, căci „soluția Dodon” nu mai este aplicabilă, scopul acestuia fiind provocarea unor alegeri anticipate. Liderul socialist se crede cocoțat pe valul simpatiei moldovenilor pentru Putin, care s-ar putea să fie însă un val de reflux.

Din acest punct de vedere, Voronin pare nu doar mai perspicace, mai inteligent, ci și mai moral, mai patriot. Ruptura sa cu Tkaciuk, spune el în interviul acordat ziarului „Timpul”, s-a produs din cauză că nu i-a mai tolerat pe extremiștii din cadrul PCRM care urzeau planuri de destabilizare a situației din R. Moldova, în contextul evenimentelor din Ucraina. Liderul PCRM lasă să se înțeleagă că adepții lui Tkaciuk nu sunt legați sufletește, din punct de vedere etnic, de Republica Moldova, că, spre deosebire de el și susținătorii săi, aceștia sunt străini, indiferenți față de soarta statului apărut în 1991.

Pe de altă parte, deși a renunțat la miza pe „cartea rusă” în alegerile parlamentare, Voronin nu renunță la strategia „vițelului blând”, sperând că „vaca” rusă va fi la fel de disponibilă pentru producătorii noștri ca și cea europeană. Să crezi aceasta după embargourile instituite de Moscova, în urma semnării Acordului de Asociere dintre UE și R. Moldova, e cel puțin ciudat, e un fel de sadomasochism politic sau lipsă de sinceritate. Dacă vrea într-adevăr să depășim „ruptura din societate”, cum o declară, liderul PCRM ar trebui să se hotărască în sfârșit ce-i dorește Republicii Moldova cu adevărat.