De ce a pus Moscova toate ouăle în coșul Irinei Vlah?
2755
Semne diacritice
Am urmărit cu o oarecare neliniște alegerile guvernatorului, numit bașcan, din Autonomia Găgăuză. Primul motiv de alarmă e, desigur, contextual, legat de războiul nedeclarat, „hibrid”, „non-linear”, pe care îl desfășoară Rusia împotriva Ucrainei și care poate fi „reprodus”, în orice moment, în Republica Moldova.
Mai cu seamă că Rusia a făcut deja primul pas – referendumul găgăuz organizat în februarie 2014, care a fost, după cum a declarat bașcanul Mihail Formuzal, un proiect-pilot, un exercițiu precedent celui din Crimeea. Chiar săptămâna trecută Serghei Lavrov a făcut din deget spre Chișinău, avertizându-l că trebuie să-și construiască relațiile cu Uniunea Europeană în armonie cu dorința pronunțată a găgăuzilor (pentru schimbarea cursului geopolitic al Republicii Moldova).
Trezește suspiciuni și implicarea deschisă, sfidătoare, obraznică a Moscovei în aceste alegeri, sprijinul pe care l-a acordat unui singur candidat, încălcând bunul-simț, în pofida oricărei noțiuni de corectitudine și respect pentru ceilalți candidați care, de altfel, manifestau nu mai puțin atașament pentru Rusia. Unul dintre ei s-a văzut nevoit să ceară suspendarea unui post de televiziune rusesc, care a favorizat-o pe candidata preferată de Moscova chiar în ziua alegerilor. Autorii Codului electoral nu au putut anticipa un asemenea comportament cinic, răuvoitor, abuziv, o asemenea imixtiune fără precedent în afacerile interne ale Republicii Moldova.
Autoritatea statului nostru, bruma de suveranitate au fost călcate în picioare și au avut de suferit în ochii cetățenilor Republicii Moldova, fie proruși, fie proeuropeni. Ne convingem iarăși că regulile scrise și nescrise ale dreptului internațional nu ne pot oferi protecție împotriva revanșismului, a neoimperialismului rusesc. E adevărat că acesta și-a găsit și un reprezentant pe potrivă în persoana liderului socialist Igor Dodon, care a făcut ieri campanie electorală într-o biserică dintr-un sat găgăuz.
Întrebarea care pare să nu aibă răspuns e de ce Moscova mizează pe o singură persoană, pe o singură formațiune, chiar cu riscul de a-i supăra pe ceilalți lideri, antieuropeni cu stagiu? Această tactică a fost observată în alegerile parlamentare, când i-a umilit pur și simplu pe concurenții lui Dodon, care căutau favoruri din partea Rusiei, în schimbul jurămintelor de credință certificate prin acțiuni de sprijin față de Putin și proiectul său de refacere a URSS.
De ce pune Moscova ouăle sale într-un singur coș sau, mai precis, în buzunarul lui Dodon? Oricât de loial și de fidel ar fi el, de ce îi descurajează pe ceilalți pretendenți la „inima” ei? Speră să-i înregimenteze pe toți sub steagul unui singur partid? Aceasta oferă niște avantaje în cazul unor acțiuni de masă, a unor diversiuni, dar omoară competiția, pluralismul și chiar spiritul dreptății elementare.
În aparență, Rusia-Goliat, înarmat până-n dinți și care nici măcar nu a jucat după reguli, a ieșit de data aceasta învingător în confruntarea cu David-statul Republica Moldova, care, de fapt, nici nu s-a prezentat pe câmpul de bătaie al Autonomiei Găgăuze. A fost absent, a pierdut prin lipsa sa. Și nu ne referim la strategia de (ne)comunicare, la pasivitatea mediatică, la tactica de (ne)apărare a propriilor interese, lăsând mână liberă escrocilor și aventurierilor politici. Ne referim în primul rând la acțiunile de auto-discreditare a guvernării proeuropene, la amânarea „șmecheră” a reformelor, la abuzul nesfârșit de încredere din partea politicienilor de la Chișinău, la corupția și fărădelegea care stau țanțoșe la masa puterii și a căror „ispravă” din cele mai recente la Banca de Economii a dezgustat și revoltat toată lumea, umplând paharul răbdării.
Nu Moscova a câștigat alegerile în Autonomia Găgăuză, ci Chișinăul le-a pierdut lamentabil. Nu Putin a fost tare, ci Timofti și Gaburici - nepregătiți de luptă. Acum rămâne să sperăm că Irina Vlah este o persoană rezonabilă, în pofida faptului că s-a legat cu iraționalul și trădătorul Dodon, că ea și găgăuzii în general au învățat lecția Ucrainei, că au tras concluzii din evenimentele din Donbas și nu se vor lăsa atrași în jocurile periculoase ale Moscovei. Și, firește, sperăm că și liderii de la Chișinău au învățat câte ceva din înfrângerea găgăuză.
13.08.2025
11:00
2467
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3702
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93652
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53830
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36813
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37159
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37807
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
38096
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38556
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38251
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38144
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38147
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
27.05.2026
16:19
10
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
165
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
170
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
185
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
258
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
311
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
334
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
338
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
307
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
379
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
278
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
308
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
446
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
478
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
389
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
787
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
540
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
655
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
674
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
898
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
868
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
858
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
789
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
849
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
951
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














