De ce a izbucnit un conflict între Leancă și PLR?

Semne diacritice // Imuni la dezamăgiri

Un conflict mărunt, bizar, a izbucnit, în plină campanie electorală, între premierul Iurie Leancă și liderii PLR. Ultimii insistă asupra demiterii viceminiștrilor Ecologiei și al Tineretului și Sportului, cărora le-au retras sprijinul politic la sfârșit de mandat, în timp ce premierul cere „probe”, care să justifice această acțiune punitivă fără sens. Trebuie să existe un motiv serios ca să demiți pe cineva care, oricum, peste trei săptămâni își va depune oficial demisia. Refuzul lui Leancă îi supără tare pe Ion Hadârcă și pe colegii săi, ei considerând că acesta urmărește să-i discrediteze pe liberal-reformatori, încălcând mai multe prevederi de constituire a coaliției proeuropene. Chiar dacă formal liberal-reformatorii procedează corect, gestul lor ridică mari semne de întrebare din punct de vedere etic, al bunului-simț. Efectul discreditării există, dar le aparține lor înșiși. E cazul să se uite puțin în oglindă înainte de a acuza pe cineva. Leancă le face, de fapt, un bine.

Abia constituindu-se, PLR trece printr-o criză previzibilă, firească, într-o măsură oarecare, în condițiile în care fondarea sa a fost consecința unui „accident”. Partidul Liberal Reformator nu exista azi, dacă un grup de deputați liberali nu s-ar fi răsculat și nu ar fi insistat ca președintele PL, Mihai Ghimpu, să țină cont de poziția lor în momentul critic de după Pădurea Domnească, și – nota bene! – dacă Mihai Ghimpu nu i-ar fi tratat ca pe trădători și nu i-ar fi exclus din partid. Pornind de la această experiență dramatică personală, s-ar părea că foștii disidenți liberali deveniți ei înșiși lideri ai unui nou partid, PLR, să fie un exemplu de comportament democratic, de toleranță față de existența unor opinii diferite în cadrul propriei formațiuni. Era logic ca ei să nu calce pe „grebla” intransigenței, a unanimității, să nu reacționeze agresiv la adresa colegilor care gândesc altfel și expun alte puncte de vedere, să învețe din erorile lui Ghimpu. Este elementar: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Dar teoria rareori coincide cu practica noastră politică.

Și aceasta s-a văzut imediat după prima divergență serioasă în chestiunea participării la alegeri. Ana Guțu, copreședinte al PLR, care a considerat, împreună cu alți membri importanți ai partidului, că formațiunea nu este încă bine pregătită pentru a merge de sine stătător în alegeri, că există astfel riscul fragmentării excesive a voturilor proeuropene, a fost etichetată ca trădătoare. Propunând ca PLR să se retragă din cursa electorală, ea și colegii săi ar fi trădat „așteptările și încrederea electoratului, întreaga echipă, structurile teritoriale și simpatizanții partidului”. Acest calificativ dur și nedrept nu l-a satisfăcut pe unul dintre vicepreședinții PLR, care a atacat-o personal pe Guțu, acuzând-o de bolșevism. Guțu, la rândul ei, nu a ezitat să răspundă în cel mai distrugător cu putință mod colegilor săi.

Demisia cerută a viceminiștrilor Dorin Dușceac și Sergiu Stanciu e un fragment al acestui război declarat de o parte a membrilor de conducere ai PLR unei alte părți. Orice s-ar spune despre acești viceminiștri acum, delictul pentru care se vrea pedepsirea lor e de opinie. Un activist al mișcării ecologiste acuză PLR că ar acționa în interesul unui grup de interese, pe care i-ar fi nemulțumit poziția principială a noului viceministru Dorin Dușceac în apărarea naturii și respectarea normelor ecologice. PLR are doar de pierdut din acest conflict, oricât s-ar autovictimiza. Riscă să-și consolideze o identitate deloc măgulitoare, deloc generoasă, care nu diferă de identitatea partidului-mamă și a multor altor partide din R. Moldova. Dacă nu se oprește aici, va fi compromisă nu doar formațiunea, ci democrația, pluralismul, actul disidenței în sine, sinceritatea, utilitatea acestuia. E adevărat, nu va fi pentru prima dată în scurta noastră istorie politică. Nu putem spune că liberal-reformatorii ne surprind, ne întristează în mod deosebit. Din păcate, suntem imuni și la dezamăgiri.