Băsescu, un președinte-strateg
2315
Semne diacritice
Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni victorios. Nu a cedat, nu s-a dat bătut, ca Emil Constantinescu, a luptat cu înverșunare împotriva „sistemului”, moștenit de la Ion Iliescu, și a învins. Nu fără pierderi, e adevărat, pierderi morale destul de mari, nu fără „răni”, răni de imagine adânci, grave, însă a rămas „viu”, triumfător, sfidându-și adversarii, răspunzând cu indulgență unor jurnaliști trimiși să-l umilească în ultima sa zi de aflare în postul de președinte al României. Poate doar faptul că a devenit mai sentimental, că i se umezesc mai des ochii, îi trădează epuizarea, oboseala și dezamăgirile acumulate pe parcursul a zece ani.
Orice s-ar spune, Băsescu face parte din categoria rară a politicienilor cu viziune, care gândesc și acționează strategic. Nu toată lumea va fi de acord că e și meritul său, dar faptul că România de azi diferă de cea din 2004 nu poate fi negat. Și diferența e de esență, de trăsături care reflectă schimbări importante, vitale, pentru care s-a bătut energic, perseverent, ajungând la Cotroceni. România e mult mai „curată” azi decât ieri, cu o justiție care nu se mai supune politicienilor și își face treaba indiferent de cine deține puterea în celelalte structuri ale statului. Este fără îndoială un rezultat remarcabil, o realizare de necontestat și, chiar dacă nu s-ar fi întâmplat nimic altceva în această perioadă, Băsescu și-a câștigat, din punctul nostru de vedere, un loc în istorie. Rămâne de văzut care va fi verdictul ei.
Băsescu a anticipat nu numai criza datoriilor publice, pentru care „anticipație” a plătit cu popularitatea sa, dar și pericolul estic, din partea Rusiei „ridicate din genunchi”, revanșarde. Prin parteneriatul accentuat cu SUA, „axa Washington-Londra-București”, în cadrul NATO, România e mai bine apărată azi decât era până la Băsescu, perspectivele ei energetice sunt mult mai clare și mai sigure.
Deși economia românească nu e într-o stare ideală, aceasta a progresat în mod evident, o demonstrează chiar cifrele cu care a operat Băsescu în ultima sa conferință de presă: Produsul Intern Brut a crescut în zece ani de la 61de miliarde de euro la 152 de miliarde de euro, exportul – de la 11,6 miliarde de euro la 50 de miliarde, salariul mediu brut – de la 786 de lei la 2 358 de lei, pensia medie de la 250 de lei – la 847 de lei. Inflația era de 9,3% în 2004, iar cea din noiembrie 2014 a fost de 1,5% (sursa: Radio „Europa Liberă”), România fiind pregătită din acest punct de vedere să facă față condițiilor din zona euro.
Băsescu a „legalizat” relația „specială” a României cu Republica Moldova, transformând-o într-un „proiect de suflet”, afirmând principiul „două state, un singur popor”, redându-ne, nu numai în vorbe, dreptul de redobândire a cetățeniei române, provocând astfel scrâșnet de dinți la Moscova, enervând și Berlinul, care avusese, un timp, iluzia că poate contribui la pacificarea și civilizarea Rusiei, că o poate determina să-și retragă trupele de pe Nistru, în schimbul modernizării și edificării unui nou sistem de securitate în Europa. De la politica „podurilor de flori” s-a trecut la politica podurilor de piatră, de energie, comerț etc., România devenind primul partener economic al Republicii Moldova. Conducta Iași-Ungheni, care pune bazele desființării monopolului „Gazprom”-ului în Republica Moldova, este la fel un proiect legat de atașamentul „sufletesc” al lui Băsescu față de ideea Unirii sau integrării noastre europene.
Chiar dacă supărați pentru că, în 2010, le-a tăiat din pensii și salarii, pentru că a fost excesiv de conflictual, românii apreciază că, dintre cei trei președinți de după 1989, Traian Băsescu a „făcut cele mai bune lucruri pentru țară”, conform datelor unui sondaj recent, efectuat de Inscop. Deși nu au votat în alegerile prezidențiale candidatul recomandat de Traian Băsescu, românii au demonstrat astfel că îi apreciază ideile și viziunea sa asupra dezvoltării României, că își doresc continuitatea pe care a promis-o Iohannis.
13.08.2025
11:00
2416
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3655
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
91327
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
52798
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
35805
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
36147
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
36795
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37096
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
37551
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
37245
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
37150
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
37154
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
14.05.2026
12:30
268
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
287
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
303
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
315
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
295
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
525
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
464
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
683
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1192
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1228
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
739
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
624
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
588
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
653
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
795
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
767
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
554
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
649
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
585
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
608
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1469
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
978
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
724
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
605
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
655
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














