Adevărata diferență dintre Rusia și UE
3020
Semne diacritice
Înainte de elaborarea unui nou acord și a viitorului program comun de guvernare, e necesară o discuție serioasă despre rezultatele alegerilor din 30 noiembrie, care, orice s-ar spune, sunt sub așteptări. O victorie nu poate fi rușinoasă, cum scriu unii, dar trebuie să recunoaștem că e o victorie destul de chinuită, obținută cu eforturi mari.
Din păcate, fiindcă nu s-au făcut sondaje la ieșirea din secțiile de votare, nu dispunem de date pentru o analiză mai concretă, în funcție de categoriile de alegători, totuși unele concluzii le putem trage având la dispoziție cifrele privind participarea la vot, geografia preferințelor electorale, componența etnică a localităților, situația lor economică.
Nu numai PLDM, care a obținut cu 184 de mii de voturi mai puțin decât în 2010 (- 9,26 puncte procentuale), fiind votat de 322 201 alegători (20,16%), față de 506 263 (29,42%) în 2010, dar nici celelalte partide proeuropene nu au motive de satisfacție. E naiv să crezi că PL și PD și-au atins obiectivele electorale și se află în afara criticii, doar pentru simplul fapt că rezultatele lor sunt comparabile cu cele din alegerile precedente. E cumva obligat PLDM să dețină întâietatea, să le remorcheze la guvernare?
Să începem de la faptul că participarea la vot de 57,28%, cu peste 6 puncte procentuale mai redusă decât în alegerile parlamentare precedente, indică un entuziasm scăzut al alegătorilor proeuropeni față de modul în care a fost guvernată Republica Moldova în ultimii cinci ani. 1 649 402 alegători din 2 800 827 au participat la votare pe 30 noiembrie 2014, iar în alegerile parlamentare din 2010 s-au prezentat 1 732 944 de alegători (63, 37%), deși în liste figurau atunci mai puțin cu peste 154 de mii de alegători: 2 645 923.
Chiar dacă a obținut 13 mandate, față de 12 în 2010, pentru PL au votat 154 518 (9,67%) alegători, față de 171,336 (9,96%), ceea ce înseamnă că și o parte din alegătorii acestui partid au preferat să stea acasă sau au migrat spre alte partide. Puțin probabil ca rezultatul respectiv să-l bucure pe Ghimpu, să răspundă așteptărilor sale. Manevra sa de părăsire a AIE-2 și de trecere în opoziție țintea un alt scor, care să-i ofere PL-ului posibilitatea să pretindă la scaunul de premier. A și fost anunțat eventualul candidat, Dorin Chirtoacă.
Cu siguranță, și PD-ul nu țintea mai jos. Chiar dacă și-a îmbunătățit rezultatul de la 218 620 de voturi (12,7%) în 2010, la 253 489 voturi (15,8%) în 2014, adăugându-și 33 869 de voturi (3,1 puncte procentuale), efortul depus a fost în mod vizibil mult mai mare decât al celorlalte partide. Un alegător i-a „costat” pe democrați mai mult decât pe celelalte partide. Iar dacă mai ținem cont de televiziunile cu acoperire națională pe care le are la dispoziție PD, rezultatul democraților este în mod evident cel mai „chinuit”.
Putem presupune că cea mai mare parte din electoratul proeuropean care a votat data trecută cu PLDM a preferat să stea acasă, decât să voteze cu alte partide proeuropene sau antieuropene. Comparativ cu anul 2010, ultimele și-au adăugat doar circa 40 de mii de voturi ale celor peste 154 de mii de alegători noi. Ținând cont de faptul că s-a aflat în opoziție, stânga nu și-a îmbunătățit decât simbolic rezultatul electoral, ceea ce ar însemna că dezamăgirea electoratului s-a manifestat în raport cu toate partidele și toți politicienii din R. Moldova.
Dincolo de „greșelile” recunoscute de liderii coaliției de guvernământ, de indignarea provocată de concesionarea Aeroportului Chișinău și transmiterea BEM pe mâna rușilor, și-a avut efectul și strategia demonizării PLDM și a lui Vlad Filat, erodând baza electorală a guvernării proeuropene. O demonstrează poate cel mai elocvent pasivitatea cetățenilor moldoveni din România, care nu s-au grăbit, spre deosebire de cei din Rusia, să participe la bătălia geopolitică ce s-a dat la secțiile de votare. Își tăiau creanga de sub picioare liderii proeuropeni care își frecau mâinile de satisfacție și contribuiau tacit la campania deșănțată, extrem de murdară, grotescă, îndreptată împotriva liderului liberal-democraților și a familiei sale. S-au înșelat cei care au crezut că vor câștiga subminându-și partenerii. E sugestivă în acest caz și experiența PLR. Un nou acord și un nou program de guvernare trebuie să reflecte neapărat lecția învățată, o nouă relație între partenerii de coaliție, bazată pe un alt nivel de cultură politică.
Partidele proeuropene au pierdut, se pare, votul etnic ucrainean, în pofida îndemnurilor proeuropene ale președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko, și ale liderilor comunității ucrainești. Bălțiul, Gagauz-Yeri, Taraclia, raioanele de nord au rămas, ca de obicei, „roșii” și nu doar din cauza merelor înghețate în livezi. Investițiile europene și americane în drumuri, sisteme de irigare, centre medicale, apeducte etc. nu au convins o parte din moldoveni să aleagă UE. Noul program de guvernare va trebui orientat și spre sporirea veniturilor personale ale cetățenilor, spre o majorare periodică, substanțială a pensiilor și salariilor.
Dar va fi nevoie și de măsuri de contracarare a propagandei rusești, de o nouă strategie de comunicare cu cetățenii Republicii Moldova, care să fie ajutați să înțeleagă adevărata diferență dintre Rusia și Europa.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
30.07.2026
06:15
30.07.2026
06:04
30.07.2026
04:22
30.07.2026
01:57
30.07.2026
01:43
30.07.2026
01:19
30.07.2026
00:40
30.07.2026
00:31
30.07.2026
00:07
29.07.2026
22:43
29.07.2026
22:42
29.07.2026
22:33
29.07.2026
22:18
29.07.2026
21:35
29.07.2026
21:03
29.07.2026
20:03
29.07.2026
20:01
29.07.2026
19:39
29.07.2026
19:04
29.07.2026
18:58
29.07.2026
18:52
29.07.2026
18:44
29.07.2026
18:40
29.07.2026
18:36
29.07.2026
18:28
SUA lovesc militar Iranul după atacul cu rachete asupra forțelor americane. Explozii în sudul țării, confirmate de presa de stat iraniană
Trump vrea să extindă controlul SUA asupra inteligenței artificiale după incidentele de hacking OpenAI
Armata de roboți chinezești care schimbă din temelii retailul britanic
Meta se prăbușește pe bursă după promisiunile lui Zuckerberg de cheltuieli uriașe pentru AI















