NATO suspendă cooperarea cu Rusia
1240
Miniştrii de Externe ai celor 28 de membri NATO au decis, marţi, la Bruxelles, suspendarea cooperării civile şi militare cu Rusia, acuzând Moscova că a încălcat legile internaţionale şi că nu şi-a respectat angajamentele din parteneriatul cu Alianţa, transmite „Gândul” de la reuniunea miniştrilor de Externe NATO.
Totuşi, NATO a decis să păstreze deschis dialogul la nivel politic şi diplomatic, în speranţa detensionării situaţiei, se arată într-o declaraţie comună adoptată de miniştrii de Externe.
Hotărârea privind suspendarea cooperării cu Rusia va fi rediscutată la următoarea reuniune NATO, în luna iunie, în baza modului în care va evolua situaţia până atunci.
„Sensul acestor măsuri nu este de a intra într-o formă de tensiune suplimentară cu Federaţia Rusă, ci este acela de a o determina să se angajeze în mod profund într-un proces de dialog politic şi în sensul de a reduce escaladarea tensiunilor. Dacă Rusia va acţiona în această direcţie, nu întâmplător ne-am lăsat această posibilitate deschisă, de a reexamina situaţia în luna iunie, în lumina evenimentelor care se vor scurge din acest moment până la următoarea reuniune ministerială”, ne-a explicat ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care a participat la discuţiile de marţi de la NATO.
Şeful diplomaţiei române a comentat, cu privire la vehiculata retragere parţială a trupelor ruseşti din apropierea graniţei estice a Ucrainei, că ele nu se confirmă şi că evoluţiile din zonă „nu sunt neapărat pozitive”. Acelaşi lucru l-a spus, mai devreme, şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen: „Din păcate, nu putem confirma retragerea trupelor ruseşti (de la graniţa cu Ucraina - n.r.). Noi vedem altceva acolo. Iar aceste mişcări de trupe nu contribuie în niciun fel la dezescaladarea situaţiei”, a declarat Rasmussen, înainte de începerea reuniunii miniştrilor de Externe ai statelor NATO.
Totodată, şefii diplomaţiilor euro-atlantice, reuniţi marţi la sediul NATO din Bruxelles, au decis să aprobe de principiu o serie de măsuri concrete pe care ramura militară să le includă într-un plan menit să securizeze graniţa estică a NATO în contextul crizei ruso-ucraineană. Potrivit unui oficial NATO, aceste măsuri se referă la posibile relocări de capabilităţi militare pe termen nedefinit (aer, apă şi sol; echipamente şi personal deopotrivă), creşterea numărului de exerciţii militare, reviziuirea Forţei Rapide de Răspuns a NATO. Miniştrii de Externe şi-au dat acordul de principiu pentru aceste măsuri, urmând ca aripa militară să vină, în următoarele săptămâni, cu un plan adecvat de securizare a ţărilor din estul Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv România.
12.03.2026
11:36
04.12.2024
09:14
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
12.09.2023
09:53
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
14.09.2026
15:19
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
14.09.2026
12:59
14.09.2026
12:36
14.09.2026
12:10
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"


















