Mesajul FBI referitor la o eventuală ameninţare teroristă, la fix 14 ani după atacurile de la 11 septembrie
1411
gandul.info
Biroul Federal de Investigaţii din SUA (FBI) nu a constatat vreo ameninţare „specifică şi credibilă” la adresa Statelor Unite în perspectiva marcării, vineri, a 14 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, a declarat joi directorul FBI, James Comey, într-o conferinţă pe tema informaţiilor, organizată la Washington, potrivit AFP.
„Nu există o ameninţare specifică şi credibilă referitoare la această aniversare. Dar, evident, există o serie de ameninţări pe care noi continuăm să le supraveghem”, a spus Comey, făcând referire la activităţile reţelei teroriste Al-Qaida şi ale grupării jihadiste Statul Islamic.
Prezent la aceeaşi conferinţă, şeful Agenţiei de Securitate Naţională a SUA (NSA), amiralul Michael Rogers, a estimat că 11 septembrie „este în mod clar o dată cu rezonanţă pentru mulţi oameni”.
„Auziţi persoane care vorbesc despre această dată, dar eu nu aş spune că este atât de important ca ceea ce am putut vedea în ultimii 14 ani”, a afirmat Rogers.
Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au cauzat moartea a circa 3 000 de persoane la New York şi Washington.
În 2012, tot pe 11 septembrie, a fost comis un atentat contra consulatului SUA la Benghazi, oraş din nord-estul Libiei, în acest incident pierzându-şi viaţa ambasadorul american Christopher Stevens şi alte trei persoane, scrie Agerpres.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.09.2026
20:07
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
10.09.2026
19:38
10.09.2026
19:33
10.09.2026
19:25
10.09.2026
18:58
10.09.2026
18:56
10.09.2026
18:53
10.09.2026
18:48
10.09.2026
18:40
10.09.2026
18:20
10.09.2026
18:14
10.09.2026
18:00
10.09.2026
17:35
10.09.2026
17:25
10.09.2026
17:22
10.09.2026
16:55
10.09.2026
16:42
10.09.2026
16:37
10.09.2026
16:36
10.09.2026
16:27
10.09.2026
16:20
10.09.2026
16:03
10.09.2026
15:59
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”















