Stiri

Majoritatea olandezilor RESPING, în referendum, Acordul de asociere UE-Ucraina

Știri 07.04.2016 11:12 Vizualizări1464
Majoritatea olandezilor RESPING, în referendum, Acordul de asociere UE-Ucraina obozrevatel.ua

Potrivit agenției de presă olandeze ANP, 61,1% dintre cetățenii Olandei au votat, ieri, împotriva Acordului de asociere UE-Ucraina, rata prezenței la vot fiind de 32,2%, pragul de validare a referendumului fiind fixat la 30%.Votul a fost salutat ca o victorie de către formațiunile eurosceptice olandeze.

Adevăratul scop al organizatorilor referendumului din Olanda nu este Acordul de asociere dintre Ucraina și UE, ci un atac la adresa unității Europei, a declarat președintele ucrainean Petro Poroșenko, după ce olandezii s-au pronunțat miercuri împotriva Acordului de asociere UE-Ucraina, informează agenția de presă Unian, citată de Agerpres.

„Aș vrea să amintesc că adevăratul scop al organizatorilor referendumului nu este Acordul de asociere dintre Ucraina și UE. Acesta este un atac la adresa unității Europei, la adresa promovării valorilor europene”, a spus liderul ucrainean.

Totodată, Poroșenko a ținut să sublinieze că referendumul din Olanda are, potrivit Constituției acestei țări, un caracter strict consultativ, iar decizia trebuie să fie luată de guvernul, parlamentul, politicienii olandezi.

„Sunt convins că, din punct de vedere strategic, acest eveniment nu este o piedică în calea aderării Ucrainei la UE. Vreau să declar cu toată răspunderea că, în pofida rezultatelor acestui referendum, Ucraina va continua să pună în aplicare prevederile Acordului de asociere cu UE, va asigura crearea unei zone de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu UE, deoarece aceasta este calea spre modernizarea statului ucrainean și întărirea independenței sale”, a declarat președintele Ucrainei.

Poroșenko a dat asigurări că Ucraina nu se va abate de la calea integrării europene.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 08.09.2026 08.09.2026 13:34 607 Horoscopul zilei 08.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.23 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri