Stiri
Plenul Camerei Deputaţilor va decide, miercuri, asupra vacantării mandatului deputatului George Becali, în urma informării primite de la ICCJ privind decizia de condamnare a acestuia la trei ani de închisoare.
Liderul grupului PSD, Marian Neacşu, a precizat, după şedinţa Biroului Permanent, că s-a primit din partea Tribunalului Bucureşti, Secţia penală o informare privind decizia definitivă şi irevocabilă în cazul lui George Becali.
El a spus că această scrisoare a fost trimisă la Comisia juridică şi că în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor se va decide în privinţa vacantării mandatului lui George Becali.
„Pe agenda de astăzi a Biroului Permanent a fost o scrisoare a Tribunalului Bucureşti - Secţia Penală prin care suntem informaţi că domnul Gigi Becali a fost condamnat. Această informare a Tribunalului a fost repartizată către Comisia Juridică, urmând ca aceasta să propună plenului, în principiu până miercuri, pentru că miercuri vom avea votul final, un raport şi opinez că raportul, aşa cum este normal, cum este legal, va fi în favoarea declarării vacant a locului domnului Gigi Becali", a declarat Marian Neacşu.
Continuarea o găsiți pe gândul.info
Lovitură de graţie pentru BECALI! În urmă cu câteva minute a aflat că VA PIERDE totul
Social
27.05.2013
16:23
1659
Autor: Ziarul National
Liderul grupului PSD, Marian Neacşu, a precizat, după şedinţa Biroului Permanent, că s-a primit din partea Tribunalului Bucureşti, Secţia penală o informare privind decizia definitivă şi irevocabilă în cazul lui George Becali.
El a spus că această scrisoare a fost trimisă la Comisia juridică şi că în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor se va decide în privinţa vacantării mandatului lui George Becali.
„Pe agenda de astăzi a Biroului Permanent a fost o scrisoare a Tribunalului Bucureşti - Secţia Penală prin care suntem informaţi că domnul Gigi Becali a fost condamnat. Această informare a Tribunalului a fost repartizată către Comisia Juridică, urmând ca aceasta să propună plenului, în principiu până miercuri, pentru că miercuri vom avea votul final, un raport şi opinez că raportul, aşa cum este normal, cum este legal, va fi în favoarea declarării vacant a locului domnului Gigi Becali", a declarat Marian Neacşu.
Continuarea o găsiți pe gândul.info
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
06.02.2024
12:55
1408
Referendumul inițiat de Maia Sandu, SPRIJINIT de România. „Contăm pe acțiunea cetățenilor de ANCORARE definitivă a R. Moldova în spațiul european de valori”. Bucureștiul și Chișinăul au stabilit AGENDA comună pentru următoarea perioadă
07.09.2023
13:25
1199
Maia Sandu, la București: „România este cel mai important AVOCAT al R. Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea republicii noastre la UE”
09.02.2023
12:58
3173
SEMNAT // „Oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Lucian Bode: „Modul de lucru și toate procedurile vor fi în oglindă ca între două țări membre ale UE”. Când intră în vigoare ACORDUL semnat între Chișinău și București
07.02.2023
10:13
1263
România are grijă de asigurarea SECURITĂȚII energetice a R. Moldova. Bucureștiul intenționează să importe GAZE din Egipt, inclusiv pentru R. Moldova
19.12.2022
20:54
1741
VIDEO // Nicu Popescu: „Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele GEOPOLITICE. Absolut fiecare cetățean al R. Moldova beneficiază de SPRIJINUL și ajutorul României”
30.11.2022
11:19
2218
Aprecieri din OPOZIȚIE pentru ROMÂNIA, „salvatorul energetic” al R. Moldova: „Vedem și simțim gesturi mai mult decât frățești din partea României. Țara face acest lucru în detrimentul propriilor interese economice”
17.10.2022
14:37
2081
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
13.05.2022
18:36
3160
O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: „Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”
09.02.2022
18:52
2790
Ședința COMUNĂ a guvernelor României și R. Moldova, cu rezultate și PROIECTE concrete. Natalia Gavrilița: „Ziua de vineri va fi plină de VEȘTI BUNE pentru toți cetățenii R. Moldova”
19.01.2022
15:45
12629
Guvernul României a APROBAT acordarea unui ajutor financiar de 100 de MILIOANE de euro R. Moldova
Top stiri
17.06.2024
18:09
244
Fugarul Șor, deputata Marina Tauber și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, incluși în baza de date a site-ului ucrainean „Mirotvorets”
17.06.2024
18:01
424
Testele la Matematică ale absolvenților de gimnaziu din 13 instituții de învățământ, REEVALUATE: Diferențe exagerate în notarea acestora
17.06.2024
17:55
228
Responsabilii din opt gimnazii unde au fost admise scurgeri ale testelor în timpul desfășurării examenelor, PENALIZAȚI: Amenzi de până la 12 mii de lei și suspendarea din funcții
17.06.2024
17:25
222
UE alocă două milioane de euro pentru a consolida capacitatea carabinierilor din R. Moldova de a asigura ordinea publică și a combate criminalitatea
17.06.2024
17:05
490
Un tânăr care absolvit liceul din Căușeni vrea să cumpere, cu un milion de lei, un autobuz pentru instituția de învățământ: Mergea pe jos câte 45 de minute ca să ajungă la o școală mai bună și vrea să le ușureze altor elevi calea spre învățătură
17.06.2024
16:59
497
VIDEO // România răzbună R. Moldova, care a pierdut cu 0-4 în fața Ucrainei. „Tricolorii” conduc Ucraina la Munchen cu 3-0. Goluri fantastice reușite de Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Drăguș!
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate
Fugarul Șor, deputata Marina Tauber și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, incluși în baza de date a site-ului ucrainean „Mirotvorets”
Testele la Matematică ale absolvenților de gimnaziu din 13 instituții de învățământ, REEVALUATE: Diferențe exagerate în notarea acestora
Responsabilii din opt gimnazii unde au fost admise scurgeri ale testelor în timpul desfășurării examenelor, PENALIZAȚI: Amenzi de până la 12 mii de lei și suspendarea din funcții
UE alocă două milioane de euro pentru a consolida capacitatea carabinierilor din R. Moldova de a asigura ordinea publică și a combate criminalitatea
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova