Ucraina, lăsată în beznă de către Federația Rusă: Pene de curent de 12 ore pe zi în statul vecin
1027
Profimedia
Ucraina a anunţat luni că vor avea loc până la sfârşitul lunii iulie întreruperi de curent de până la 12 ore pe zi, după o serie de atacuri ale Rusiei asupra infrastructurilor sale energetice, care au provocat „o criză catastrofală de electricitate”.
Moscova a lansat în ultimele luni o campanie de bombardamente care a vizat principalele centre de producţie şi distribuţie de electricitate din Ucraina, distrugând, potrivit lui Volodimir Zelenski, jumătate din capacitatea energetică a ţării.
„În timpul următoarelor săptămâni, situaţia va fi mult mai dificilă decât este astăzi", a atenţionat Volodimir Kudriţki, directorul operatorului naţional Ukrenergo, informează AFP, potrivit Agerpres.
Furnizorul de energie ucrainean precizează că se fac lucrări de mentenanţă la centralele nucleare, iar vremea rea şi importul insuficient de electricitate vor intensifica penuriile deja existente, fiind prevăzute întreruperi de curent de până la 12 ore pe zi.
Kudriţki a precizat că această „situaţie va continua până la sfârşitul lunii iulie".
Kievul a fost constrâns să facă apel la vecinii săi europeni pentru a importa electricitate, pentru a acoperi deficitul din reţeaua avariată.
Securitatea energetică şi restaurarea reţelei electrice ucrainene era unul dintre cele 10 puncte ale planului de pace al preşedintelui Volodimir Zelenski, discutat în timpul summitului pentru pace care a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni în Elveţia, summit la care Rusia nu a fost invitată.
Prima campanie de lovituri ruse ce au vizat în mod specific situri energetice în Ucraina a lăsat în iarna lui 2022 - 2023 milioane de ucraineni fără curent, apă şi încălzire, la temperaturi glaciale.
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















